exclusiv Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986
Galerie foto(9) Galerie foto (9 fotografii): Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986
Vlad Stoica | Publicat: 26.10.2026 11:26 | Actualizat: 26.10.2026 11:26
Costin Ștucan a făcut o dezvăluire surprinzătoare despre unul dintre cele mai importante simboluri din istoria Stelei București.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Directorul editorial iAMsport.ro susține că că replica trofeului Cupei Campionilor Europeni, primită de club după triumful istoric din 1986, s-ar afla în locuința lui Viorel Păunescu, fostul președinte al grupării din Ghencea, decedat pe 24 octombrie 2026, la vârsta de 91 de ani.
Potrivit lui Costin Ștucan, clubul ar fi declarat trofeul pierdut la UEFA și ar fi solicitat o altă replică, fără ca obiectul original să fie recuperat.
Informațiile au fost prezentate în cadrul emisiunii iAMsport LIVE și readuc în atenție un episod mai puțin cunoscut din istoria clubului roș-albastru.
Costin Ștucan susține că replica trofeului Cupei Campionilor Europeni se află la Viorel Păunescu
Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni pe 7 mai 1986, după ce a învins-o pe FC Barcelona, la Sevilla, în urma loviturilor de departajare.
Formația pregătită de Emeric Ienei a intrat atunci în istorie, devenind prima echipă din România care a cucerit cel mai important trofeu continental intercluburi.
La aproape 40 de ani de la acel moment, Costin Ștucan a povestit că replica primită de Steaua după câștigarea competiției ar fi dispărut, la un moment dat, din inventarul clubului.
„Să vă povestesc o poveste pe care o știu din interiorul clubului FCSB. Steaua București a câștigat Cupa Campionilor, în 1986. În momentul în care a câștigat Cupa Campionilor, trofeul era transmisibil, adică se dădea următoarei câștigătoare.
În schimb, Steaua a primit o replică, un «pui», din partea UEFA, în 1986. Puiul respectiv, la un moment dat, n-a mai existat, n-a mai fost de găsit în club. Nimeni nu știa nimic despre el, în afară de câteva persoane din conducerea FCSB, printre care Meme Stoica”, a povestit Costin Ștucan în emisiunea iAMsport LIVE.

De ce ar fi cerut Steaua o nouă replică de la UEFA
În continuarea relatării sale, Costin Ștucan a afirmat că trofeul dispărut din club s-ar afla în locuința lui Viorel Păunescu.
Potrivit jurnalistului, conducerea ar fi declarat la UEFA că replica nu mai poate fi găsită, pentru a obține un alt exemplar.
Ștucan susține că situația nu ar fi fost rezolvată prin recuperarea trofeului de la fostul conducător al clubului, ci prin solicitarea unei noi copii certificate.
„Puiul respectiv este acasă la Viorel Păunescu, dar clubul Steaua l-a declarat la UEFA pierdut, pentru ca UEFA să le dea o nouă replică. De rușine n-au putut să i-l ceară lui Viorel Păunescu, să-l readucă în club.
Și clubul Steaua a făcut o hârtie la UEFA, care le-a trimis o replică certificată a puiului. Dacă puiul ăla există, pe dosul puiului scrie că este o copie certificată după trofeul pierdut sau furat. Originalul din '86 este la Viorel Păunescu, care l-a luat acasă”, a mai afirmat Costin Ștucan.

Ce s-a întâmplat cu trofeul Cupei Campionilor Europeni după 1986
Povestea relatată de Costin Ștucan trebuie privită și în contextul modului în care UEFA gestionează trofeul competiției.
De-a lungul timpului, regulamentul a permis cluburilor câștigătoare să păstreze replici ale Cupei Campionilor Europeni, în timp ce trofeul original a rămas în circuitul competiției.
În cazul Stelei, există și un episod documentat mai recent. În 2022, Clubul Sportiv al Armatei Steaua a achiziționat o replică a trofeului, realizată de Monetăria Statului, pentru aproximativ 13.000 de euro.
Procesul de realizare a durat cinci luni, iar obiectul a fost pregătit pentru a fi expus în muzeul clubului. Replica avea o înălțime de 75 de centimetri și cântărea 12 kilograme.
În paralel, Steaua a cerut la UEFA și o replică a ”puiului” de Cupă.

Cine a fost Viorel Păunescu la Steaua București
Viorel Păunescu a fost una dintre figurile importante ale conducerii Stelei în perioada de după 1990.
Acesta a devenit președintele Consiliului de Administrație al AFC Steaua București în 1998 și a rămas în funcție până în 2003, când clubul a trecut printr-o nouă etapă de reorganizare, asociată cu implicarea lui Gigi Becali.
Păunescu a fost implicat în procesul de desprindere a secției de fotbal de Clubul Sportiv al Armatei și în constituirea Asociației Fotbal Club Steaua București.

Născut pe 11 iulie 1935, la Fărcășești, Viorel Păunescu a practicat și handbalul, evoluând pentru Steaua și Dinamo și fiind convocat la echipa națională a României. Acesta a condus ulterior și Federația Română de Natație, în perioada 2005-2013.
Viorel Păunescu a murit pe 24 octombrie 2026, la vârsta de 91 de ani/
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







