Lamine Yamal continuă să scrie istorie: al doilea, după Pele!

Foto 3/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Lamine Yamal continuă să scrie istorie: al doilea, după Pele!

Rareș Stamate   |   Publicat: 21.06.2026 19:58   |  Actualizat: 21.06.2026 21:01

Lamine Yamal (18 ani) a deschis scorul în partida dintre Spania și Arabia Saudită, reușind o performanță pe care doar legendarul Pele o mai izbutise.

Afectat de anumite probleme medicale înaintea CM 2026, Lamine Yamal a utilizat de selecționerul Luis de la Fuente doar în finalul primei partide de la turneul final, remiza 0-0 cu Capul Verde.

După acel prim pas greșit, însă, starul Barcelonei a fost titularizat la al doilea meci, cu Arabia Saudită, iar chiar el a marcat primul gol, în minutul 10.

Yamal a devenit astfel doar al doilea jucător de 18 ani sau mai puțin care deschide scorul într-un duel de la Campionatul Mondial, potrivit Opta.

Yamal îi calcă pe urme lui Pele

Foto 2/3

Primul a fost Pele, cel care, la numai 17 ani, deschidea scorul pentru Brazilia în fața Țării Galilor, în 1958, la turneul la care sud-americanii au și devenit campioni în premieră.

Deși era doar un adolescent, Pele a fost atunci golgheterul brazilienilor, cu șase reușite, și a condus echipa către marele trofeu.

Francezul Just Fontaine a fost, însă, golgheterul Mondialului, cu 13 goluri, deținând și acum recordul all-time pentru cele mai multe reușite la o singură ediție a CM.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

FIFA a dat verdictul: ce suspendări au primit Paredes, Molina și Gavi după incidentele de la finala CM 2026!

Incredibil: un director de la FIFA, dat afară după ce s-a opus planului lui Infantino!

Trump îl apără pe Infantino: ”O greșeală teribilă!”

Descindere a poliției după ce o națională a avut un parcurs dezastruos la Cupa Mondială 2026

Vozinha, erou la Cupa Mondială 2026, a fost prezentat la noua echipă. A fost primit ca un star rock

FCSB l-a transferat, dar Oțelul mai are de câștigat. Suma este substanțială

Cele mai citite

Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”

SuperLiga  |  20 Septembrie 2026, 09:00
1.
Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”

Special  |  19 Septembrie 2026, 22:15
2.

Gică Popescu, laude pentru conducătorul din SuperLiga: ”Are o putere mentală extraordinară”

Diverse  |  17 Septembrie 2026, 21:02
3.
Gică Popescu, laude pentru conducătorul din SuperLiga: ”Are o putere mentală extraordinară”
Știri de ultimă oră din sport
U Cluj, succes la Voluntari după două goluri marcate în repriza secundă

SuperLiga   |  20 Septembrie 2026, 16:40
U Cluj, succes la Voluntari după două goluri marcate în repriza secundă
Revenire de senzație la FCSB! Gigi Becali a anunțat cine îl înlocuiește pe Baciu

SuperLiga   |  20 Septembrie 2026, 16:14
Revenire de senzație la FCSB! Gigi Becali a anunțat cine îl înlocuiește pe Baciu
Radu Drăgușin, integralist în remiza dintre Fiorentina și Napoli! Ce notă a primit fundașul român

Stranieri   |  20 Septembrie 2026, 15:46
Radu Drăgușin, integralist în remiza dintre Fiorentina și Napoli! Ce notă a primit fundașul român
Mihai Stoica, detalii despre accidentarea lui Denis Drăguș: ”Mai rău decât ieri”

SuperLiga   |  20 Septembrie 2026, 14:38
Mihai Stoica, detalii despre accidentarea lui Denis Drăguș: ”Mai rău decât ieri”
Dinamo - Farul, de la 20:30, pe iAMsport.ro. ”Câinii”, cu gândul la primul loc!
live score Dinamo - Farul, de la 20:30, pe iAMsport.ro. ”Câinii”, cu gândul la primul loc!
SuperLiga   |  20 Septembrie 2026, 14:07
Dinamo - Farul, de la 20:30, pe iAMsport.ro. ”Câinii”, cu gândul la primul loc!
Atenție, David Popovici! Pan Zhanle revine în forță cu cel mai bun timp al său din ultimii doi ani

Natație   |  20 Septembrie 2026, 13:55
Atenție, David Popovici! Pan Zhanle revine în forță cu cel mai bun timp al său din ultimii doi ani
AS.RO Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
RTV Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
exclusiv Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
Special   |  19 Septembrie 2026, 22:15
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 18 septembrie. Nicușor Dan, despre riscul ca România să ajungă la ”junk”: ”Se putea mai bine, dar se putea și mult mai rău”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 17 septembrie. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier. Europarlamentarul a acceptat propunerea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 septembrie. Kelemen Hunor propune a treia variantă pentru viitorul Guvern: ”Ar exista și a treia posibilitate”

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Răsturnare de situație: FRF a făcut anunțul despre Denis Drăguș!
Echipa Națională   |  18:40
Răsturnare de situație: FRF a făcut anunțul despre Denis Drăguș!
”Galben sau roșu?” Controversă în derby-ul Madridului! Bellingham a cerut intervenția VAR după duelul cu Romero
LaLiga   |  18:18
”Galben sau roșu?” Controversă în derby-ul Madridului! Bellingham a cerut intervenția VAR după duelul cu Romero
Chipciu a izbucnit la finalul partidei cu FC Voluntari și a lansat acuzații: ”Au făcut intenționat!”
SuperLiga   |  17:43
Chipciu a izbucnit la finalul partidei cu FC Voluntari și a lansat acuzații: ”Au făcut intenționat!”
Gigi Becali i-a promis lui Reghecampf 1.000.000 de euro! Antrenorul nu a fost prima opțiune a patronului FCSB
SuperLiga   |  17:02
Gigi Becali i-a promis lui Reghecampf 1.000.000 de euro! Antrenorul nu a fost prima opțiune a patronului FCSB
U Cluj, succes la Voluntari după două goluri marcate în repriza secundă
SuperLiga   |  16:40
U Cluj, succes la Voluntari după două goluri marcate în repriza secundă
Revenire de senzație la FCSB! Gigi Becali a anunțat cine îl înlocuiește pe Baciu
SuperLiga   |  16:14
Revenire de senzație la FCSB! Gigi Becali a anunțat cine îl înlocuiește pe Baciu
Radu Drăgușin, integralist în remiza dintre Fiorentina și Napoli! Ce notă a primit fundașul român
Stranieri   |  15:46
Radu Drăgușin, integralist în remiza dintre Fiorentina și Napoli! Ce notă a primit fundașul român
Ungaria schimbă foaia după ce Viktor Orban a pierdut alegerile! Decizia guvernului de la Budapesta ce îi vizează direct pe...
Auto   |  15:16
Ungaria schimbă foaia după ce Viktor Orban a pierdut alegerile! Decizia guvernului de la Budapesta ce îi vizează direct pe constructorii chinezi