Newcastle plătește 60 de milioane de euro pentru revelația Manzambi

Foto 3/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Newcastle plătește 60 de milioane de euro pentru revelația Manzambi
Foto: Profimedia  |  

Răzvan Codorean   |   Publicat: 10.07.2026 11:27   |  Actualizat: 10.07.2026 12:47

Cu banii pe care-i primește în schimbul lui Gordon, Newcastle își asigură serviciile unuia dintre cei mai promițători tineri mijlocași care s-au remarcat la CM 2026, Johan Manzambi.

Fără îndoială, mijlocașul de 20 de ani care a evoluat la Freiburg este unul dintre jucătorii care sunt responsabili de ascensiunea Elveției până în sferturile de finală ale Mondialului. Deși nu a început ca titular, atunci când a fost introdus a făcut diferența.

Cu Bosnia a marcat de două ori în 19 minute. Apoi, folosit de la început contra Canadei, a marcat un gol și a dat o pasă decisivă în victoria 2-1. A mai reușit o pasă de gol și contra Algeriei (2-0), iar cota sa de piață, evident, a crescut vertiginos. La fel și interesul pentru jucător, chiar dacă în momentul de față a suferit o accidentare, la antrenamentul care a precedat jocul contra Columbiei, fiind incert și pentru partida pe care echipa din Țara Cantoanelor o va juca duminică dimineață contra Argentinei lui Messi.

Cel mai scump transfer după cel al lui Alexander Isak

Manzambi era vizat de mai multe echipe, dar cel mai rapid s-au mișcat cei de la Newcastle. Potrivit Sky News, formația din Premier League a oferit 60 de milioane de euro, iar propunerea a fost acceptată de Freiburg. Astfel că elvețianul devine cel mai scump jucător achiziționat de clubul care evoluează pe St James' Park după Alexander Isak, în vara lui 2022, pentru care se plăteau 77,5 milioane de euro.

Manzambi venise la Freiburg de la Servette, în ianuarie 2023. El a marcat șapte goluri și a oferit nouă pase decisive în 47 de apariții în sezonul trecut. La echipa națională, mijlocașul a ajuns la 16 selecții și are la activ șase goluri, între care și cele două deja amintite la actuala ediție a Campionatului Mondial.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Teoria conspirației din Brazilia: „Vinicius Junior ar fi fost ucis și înlocuit de CIA după Cupa Mondială”

FIFA a dat verdictul: ce suspendări au primit Paredes, Molina și Gavi după incidentele de la finala CM 2026!

Incredibil: un director de la FIFA, dat afară după ce s-a opus planului lui Infantino!

Trump îl apără pe Infantino: ”O greșeală teribilă!”

Descindere a poliției după ce o națională a avut un parcurs dezastruos la Cupa Mondială 2026

Vozinha, erou la Cupa Mondială 2026, a fost prezentat la noua echipă. A fost primit ca un star rock

Cele mai citite

După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară

Echipa Națională  |  07 Octombrie 2026, 21:36
1.
După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară
Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”

SuperLiga  |  09 Octombrie 2026, 13:38
2.
Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”
Adrian Mutu a numit echipa din Liga 1 care ar fi putut câștiga titlul ”dacă patronul era mai darnic”: ”Vreți să vă spun ceva?”

SuperLiga  |  07 Octombrie 2026, 14:04
3.
Adrian Mutu a numit echipa din Liga 1 care ar fi putut câștiga titlul ”dacă patronul era mai darnic”: ”Vreți să vă spun ceva?”
Știri de ultimă oră din sport
A văzut ce a făcut Ian pe scenă la Arenele Romane și a izbucnit: ”Mi-e scârbă, e cea mai mare rușine! Pincipalul vinovat pentru distrugerea tineretului și a viitorului țării e statul”
exclusiv A văzut ce a făcut Ian pe scenă la Arenele Romane și a izbucnit: ”Mi-e scârbă, e cea mai mare rușine! Pincipalul vinovat pentru distrugerea tineretului și a viitorului țării e statul”
Diverse   |  10 Octombrie 2026, 09:29
A văzut ce a făcut Ian pe scenă la Arenele Romane și a izbucnit: ”Mi-e scârbă, e cea mai mare rușine! Pincipalul vinovat pentru distrugerea tineretului și a viitorului țării e statul”
Nuno Campos, după succesul cu Sepsi: ”Meritam victoria!” + Cătălin Cîrjan: ”Dedicăm această victorie lui Cătălin Hîldan!”

SuperLiga   |  10 Octombrie 2026, 00:13
Nuno Campos, după succesul cu Sepsi: ”Meritam victoria!” + Cătălin Cîrjan: ”Dedicăm această victorie lui Cătălin Hîldan!”
Nicolescu, reproșuri dure la adresa lui Dioszegi: ”E o chestiune de minim respect”

SuperLiga   |  09 Octombrie 2026, 23:48
Nicolescu, reproșuri dure la adresa lui Dioszegi: ”E o chestiune de minim respect”
Cadou pentru fanii Formulei 1 virtuale. Pune la încercare F1 25

Formula 1   |  09 Octombrie 2026, 21:55
Cadou pentru fanii Formulei 1 virtuale. Pune la încercare F1 25
Scandal în SuperLiga după Corvinul - FC Voluntari 3-2! Clubul ilfovean a ieșit la atac și a acuzat dur arbitrajul

SuperLiga   |  09 Octombrie 2026, 21:25
Scandal în SuperLiga după Corvinul - FC Voluntari 3-2! Clubul ilfovean a ieșit la atac și a acuzat dur arbitrajul
Corvinul - FC Voluntari 3-2. Victorie dramatică pentru hunedoreni la debutul pe stadionul din Petroșani!

SuperLiga   |  09 Octombrie 2026, 20:15
Corvinul - FC Voluntari 3-2. Victorie dramatică pentru hunedoreni la debutul pe stadionul din Petroșani!
AS.RO Ce studii are românul care a ajuns de la muncitor necalificat pe şantier la o avere de zeci de milioane de euro
Ce studii are românul care a ajuns de la muncitor necalificat pe şantier la o avere de zeci de milioane de euro
RTV BOMBĂ! Luca Niculescu își depune mandatul. Când demisionează premierul desemnat, detalii EXCLUSIVE
BOMBĂ! Luca Niculescu își depune mandatul. Când demisionează premierul desemnat, detalii EXCLUSIVE
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
exclusiv ”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
Special   |  09 Octombrie 2026, 10:19
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Mihai Stoica a arătat mesajele primite de la Marius Baciu: ”Mă surprinde”
SuperLiga   |  09:45
Mihai Stoica a arătat mesajele primite de la Marius Baciu: ”Mă surprinde”
exclusiv A văzut ce a făcut Ian pe scenă la Arenele Romane și a izbucnit: ”Mi-e scârbă, e cea mai mare rușine! Pincipalul vinovat...
Diverse   |  09:29
A văzut ce a făcut Ian pe scenă la Arenele Romane și a izbucnit: ”Mi-e scârbă, e cea mai mare rușine! Pincipalul vinovat pentru distrugerea tineretului și a viitorului țării e statul”
Max Verstappen rămâne în pole. FIA a confirmat încălcarea regulamentului, dar nu l-a penalizat
Formula 1   |  09:00
Max Verstappen rămâne în pole. FIA a confirmat încălcarea regulamentului, dar nu l-a penalizat
Mihai Stoica a făcut anunțul despre Laurențiu Reghecampf înainte de FCSB - Oțelul
SuperLiga   |  08:22
Mihai Stoica a făcut anunțul despre Laurențiu Reghecampf înainte de FCSB - Oțelul
Nuno Campos, după succesul cu Sepsi: ”Meritam victoria!” + Cătălin Cîrjan: ”Dedicăm această victorie lui Cătălin Hîldan!”
SuperLiga   |  00:13
Nuno Campos, după succesul cu Sepsi: ”Meritam victoria!” + Cătălin Cîrjan: ”Dedicăm această victorie lui Cătălin Hîldan!”
Nicolescu, reproșuri dure la adresa lui Dioszegi: ”E o chestiune de minim respect”
SuperLiga   |  23:48
Nicolescu, reproșuri dure la adresa lui Dioszegi: ”E o chestiune de minim respect”
Ovidiu Burcă, resemnat după eșecul cu Dinamo: ”Am întâlnit o echipă mai bună!”
SuperLiga   |  23:31
Ovidiu Burcă, resemnat după eșecul cu Dinamo: ”Am întâlnit o echipă mai bună!”
exclusiv Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”
SuperLiga   |  23:30
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”