Șansele de calificare ale României la Campionatul Mondial pot crește. Decizia pe care FIFA o poate lua în perioada imediat următoare

Dacă ediția din 2030 va fi extinsă la 48 de echipe, numărul reprezentantelor Europei la turneul final va crește Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Șansele de calificare ale României la Campionatul Mondial pot crește. Decizia pe care FIFA o poate lua în perioada imediat următoare
Foto: Sport Pictures  |   Dacă ediția din 2030 va fi extinsă la 48 de echipe, numărul reprezentantelor Europei la turneul final va crește

George Drafta   |   Publicat: 12.04.2025 00:03   |  Actualizat: 12.04.2025 09:40

FIFA a primit o nouă propunere de extindere a ediției centenare a Cupei Mondiale din 2030. După ce Federația Uruguayană a înaintat un proiect de mărire a numărului de echipe de la 48 la 64, acum întreaga Confederație Sud-americană de fotbal s-a alăturat inițiative forului de la Montevideo în acest demers.

Cupa Mondială ar putea avea parte de două măriri succesive ale numărului de echipe participante la turneul final.

Astfel, după ce FIFA a fost de acord să aducă 16 naționale în plus față de edițiile desfășurate până în 2022, acum pe masa organismului de la Zurich există o propunere ca cea mai importantă competiție a fotbalului să adune la start chiar 64 de echipe!

Uruguayenii au venit cu ideea, întregul continent sud-american o susține

Iar se pare că deja există o dinamică ce încearcă să împingă lucrurile în această direcție.

Prima oară ideea a fost formulată în urmă cu aproximativ o lună, atunci când şeful Federaţiei Uruguayene de Fotbal, Ignacio Alonso, a transmis că ediția care marchează 100 de ani de la începutul întrecerii ar putea să aibă parte de un surplus de echipe.

Față de cele 48 care urmează să ia parte la Cupa Mondială de anul viitor din Statele Unite, Canada și Mexic. Mai precis 64 de națiuni să participe la marele eveniment.

Ediția din 2030 va fi a 24-a din istoria competiției

"Ideea a fost acceptată de FIFA, care are o responsabilitate de a analiza orice propunere de la oricare dintre membrii Consiliului”, a fost precizarea FIFA la acel moment.

Exemplul uruguayan a fost urmat și de alte federații sud-americane, astfel încât CONMEBOL a hotărât să trimită la rândul ei o hârtie oficială pentru susținerea unui astfel de demers.

UEFA se opune extinderii numărului de locuri la Mondial

Deranjată și în trecut de propuneri care să schimbe formatul celei mai iubite comeptiții din lume, UEFA a reacționat în această situație chiar prin vocea președintelui ei, Aleksandr Ceferin.

„Este poate şi mai surprinzător pentru mine decât pentru voi. Cred că este o idee proastă”, a fost declarația făcută de sloven în urmă cu o lună cu ocazia Consiliului FIFA.

Cupa Mondială din 2030 va avea loc în trei țări, Maroc, Spania și Portugalia, dar vor exista și 3 jocuri care se vor disputa în Uruguay, Argentina, Paraguay. Prin care să fie marcat simbolic un secol de la startul competiției, a cărei primă ediție a avut loc în Uruguay, în 1930.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Teoria conspirației din Brazilia: „Vinicius Junior ar fi fost ucis și înlocuit de CIA după Cupa Mondială”

FIFA a dat verdictul: ce suspendări au primit Paredes, Molina și Gavi după incidentele de la finala CM 2026!

Incredibil: un director de la FIFA, dat afară după ce s-a opus planului lui Infantino!

Trump îl apără pe Infantino: ”O greșeală teribilă!”

Descindere a poliției după ce o națională a avut un parcurs dezastruos la Cupa Mondială 2026

Vozinha, erou la Cupa Mondială 2026, a fost prezentat la noua echipă. A fost primit ca un star rock

Cele mai citite

Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței

Special  |  07 Noiembrie 2026, 10:46
1.
Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”

SuperLiga  |  06 Noiembrie 2026, 10:14
2.
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
3.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Știri de ultimă oră din sport
Barcelona a întors rezultatul pe Metropolitano și rămâne la trei puncte în fața Realului

LaLiga   |  09 Noiembrie 2026, 00:11
Barcelona a întors rezultatul pe Metropolitano și rămâne la trei puncte în fața Realului
Elias Charalambous a acuzat arbitrajul după eșecul AEK Atena: ”Este o rușine!”. La gazde, Răzvan Marin a fost eliminat

Internațional   |  08 Noiembrie 2026, 21:55
Elias Charalambous a acuzat arbitrajul după eșecul AEK Atena: ”Este o rușine!”. La gazde, Răzvan Marin a fost eliminat
Filipe Coelho, după remiza cu CFR Cluj: ”Nu am realizat suficient”

SuperLiga   |  08 Noiembrie 2026, 21:36
Filipe Coelho, după remiza cu CFR Cluj: ”Nu am realizat suficient”
Inter - Como 2-0! Victorie meritată pentru echipa lui Chivu, care se apropie la un punct de lider

Serie A   |  08 Noiembrie 2026, 21:01
Inter - Como 2-0! Victorie meritată pentru echipa lui Chivu, care se apropie la un punct de lider
Spectacol în Brazilia! Norris a câștigat cursa, iar Mercedes a sărbătorit titlul constructorilor

Formula 1   |  08 Noiembrie 2026, 20:54
Spectacol în Brazilia! Norris a câștigat cursa, iar Mercedes a sărbătorit titlul constructorilor
CFR Cluj - Universitatea Craiova 0-0! Campioana a egalat-o pe Dinamo în fruntea clasamentului

SuperLiga   |  08 Noiembrie 2026, 20:52
CFR Cluj - Universitatea Craiova 0-0! Campioana a egalat-o pe Dinamo în fruntea clasamentului
AS.RO Cum a pierdut Ionuţ Luţu 2 milioane de dolari! Afacerile care l-au adus în faliment. Cu ce se ocupă acum
Cum a pierdut Ionuţ Luţu 2 milioane de dolari! Afacerile care l-au adus în faliment. Cu ce se ocupă acum
RTV Wow! Avem imaginile cu tortul, dansul mirilor, a fost pe lux şi opulenţă la nunta lui Pescobar cu Lavinia
Wow! Avem imaginile cu tortul, dansul mirilor, a fost pe lux şi opulenţă la nunta lui Pescobar cu Lavinia
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
exclusiv Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Special   |  08 Noiembrie 2026, 13:17
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Un tricolor cu 48 de selecții este gata să schimbe echipa! Clubul solicită 12 milioane de euro
Stranieri   |  09:15
Un tricolor cu 48 de selecții este gata să schimbe echipa! Clubul solicită 12 milioane de euro
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como
Special   |  08:20
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como
Barcelona a întors rezultatul pe Metropolitano și rămâne la trei puncte în fața Realului
LaLiga   |  00:11
Barcelona a întors rezultatul pe Metropolitano și rămâne la trei puncte în fața Realului
exclusiv ”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
Diverse   |  23:58
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
Mihai Stoica, după criticile lui Gigi Becali: ”Ar fi o foarte mare eliberare să nu mă mai ocup de transferuri”
SuperLiga   |  23:03
Mihai Stoica, după criticile lui Gigi Becali: ”Ar fi o foarte mare eliberare să nu mă mai ocup de transferuri”
Mercedes, al nouălea titlu din istorie și o dublă de senzație în 2026
Formula 1   |  22:41
Mercedes, al nouălea titlu din istorie și o dublă de senzație în 2026
Marius Șumudică, îngrijorat de posibila depunctare a CFR-ului: ”E tragic!”
SuperLiga   |  22:09
Marius Șumudică, îngrijorat de posibila depunctare a CFR-ului: ”E tragic!”
Elias Charalambous a acuzat arbitrajul după eșecul AEK Atena: ”Este o rușine!”. La gazde, Răzvan Marin a fost eliminat
Internațional   |  21:55