Cicâldău, mesaj clar după victoria cu Egnatia: ”Nu trebuie să ne oprim aici!”. Ce urmează pentru Universitatea Craiova
Galerie foto (1 fotografii): Cicâldău, mesaj clar după victoria cu Egnatia: ”Nu trebuie să ne oprim aici!”. Ce urmează pentru Universitatea Craiova
Rareș Stamate | Publicat: 06.11.2026 00:25 | Actualizat: 06.11.2026 00:25
Universitatea Craiova a obținut o victorie importantă în fața celor de la Egnatia, scor 2-0, în etapa a treia din Conference League, iar Alexandru Cicâldău (29 de ani) a fost unul dintre oamenii decisivi ai partidei. Mijlocașul a deschis scorul în minutul 24 și, la final, a transmis un mesaj clar: oltenii pot obține și mai multe puncte în competiția europeană.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Succesul cu formația albaneză a urcat-o pe Universitatea Craiova pe locul 8 în clasament, cu șapte puncte. Dacă va păstra această poziție, echipa va evita barajul pentru calificarea în faza următoare a competiției.
Alex Cicâldău: ”Am ştiut să gestionăm foarte bine meciul”
Cicâldău s-a bucurat de rezultat, dar a amintit că echipa nu are timp pentru sărbătoare. Duminică, de la ora 19:00, oltenii vor întâlni CFR Cluj, în campionat.
”O seară reuşită pentru noi, le mulţumesc suporterilor că au venit în număr mare la stadion. Ne-am îndeplinit obiectivul din seara asta şi ne bucurăm foarte mult.
Când mă gândesc acum, mă bucur foarte mult că am revenit după accidentare destul de repede. Imediat după, mi-am intrat în ritm, am şi jucat în majoritatea meciurilor şi asta m-a ajutat şi mai mult.
Ne bucurăm în seara asta, dar nu prea mult pentru că avem meci în campionat. Nu trebuie să ne oprim aici pentru că eu cred că mai putem face puncte. Am intrat cu spirit de echipă foarte bun, am reuşit să marcăm două goluri şi am ştiut să gestionăm foarte bine meciul.
De un sezon şi jumătate, echipa arată foarte bine. E meritul tuturor celor din club, sperăm să prelungim momentul. Trebuie să ne odihnim şi să câştigăm meciul următor, cu CFR Cluj.
Am avut Supercupa pe 8 iulie, de atunci am avut foarte multe meciuri, e puţin obositor, dar e şi frumos să joci în Europa”, a declarat Alexandru Cicâldău la Digi Sport.
Cum s-a impus Universitatea Craiova în fața albanezilor
Craiova a deschis scorul în minutul 24, prin Cicâldău, după o fază creată de Bancu și Al-Hamlawi. Reușita a fost anulată inițial pentru ofsaid, dar VAR a intervenit și a validat golul.
În minutul 32, Bancu a dublat avantajul cu un șut de la distanță. Al-Hamlawi a ratat o ocazie uriașă înainte de pauză, iar după reluare oltenii au mai avut șanse prin Cicâldău și Elisor.
Egnatia a rămas în zece oameni în minutul 83, după eliminarea lui Bitri. Scorul nu s-a mai schimbat, iar Craiova a obținut trei puncte importante.
Următoarea provocare europeană va fi una de foc: deplasarea pe terenul englezilor de la Brighton.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






