Mihai Rotaru, după calificare în Conference League: ”Singura dată când am fost convins că ne calificăm a fost atunci când a zis Șumudică că pierdem”

Robert Vîrdol | Publicat: 28.08.2025 23:15 | Actualizat: 28.08.2025 23:17
Universitatea Craiova a ajuns în grupa de Conference League, după ce a trecut de Bașaksehir cu scorul de 5-2 la general. Mihai Rotaru, finanțatorul echipei, a vorbit despre joc, imediat după meci și i-a lăudat pe fotbaliștii săi.
Universitatea Craiova și-a îndeplinit marea dorință și a reușit să ajungă în grupa de Conference League. Oltenii i-au învins pe turci în ambele meciuri, asigurându-și biletele pentru Europa.
Mihai Rotaru, patronul echipei, a vorbit după meci și i-a felicitat pe jucătorii echipei alb-albastre.
Mihai Rotaru este în extaz după victoria cu Bașakșehir
Patronul echipei a vorbit la finalul meciului cu turcii și l-a lăudat pe Mirel Rădoi, dar și pe fotbaliștii echipei, care au adus calificarea Craiovei
Ulterior, acesta a făcut o glumă despre Marius Șumudică, care a crezut că formația din Bănie nu va reuși să treacă de Bașaksehir.
”Este o seară minunată, o seară pe care voiam să o trăim de mult timp. Cred că am văzut ce înseamnă Bănia, Oblemenco și ce înseamnă că băieții se implică, cu încredere. Singura dată când am fost convins că ne calificăm a fost atunci când a zis Șumudică că pierdem.
Vă uitați în DEX și vedeți ce sentimente găsiți. Asta este o echipă care se aseamănă cu Mirel Rădoi, ne bucurăm la fel de bine. Ne dorim primăvara europeană”, a spus Mihai Rotaru la finalul meciului.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite

















