Stanciu, sângele nostru galben! România învinge Ucraina, scor 3-0, de o manieră entuziasmantă! Cristian Munteanu scrie cronica acestui meci de poveste

Imnul nostru începe alert, mai vioi decât a fost scris, dar își revine după primele acorduri. Poate jucăm și noi în ritmul acela, săltăreț. 30.000 de oameni cântă, sau măcar încearcă, pentru că versurile sunt multe și alambicate. Noroc că sunt afișate de organizatori pe ecranele din stadion.

Să joci împotriva Ucrainei înseamnă să lupți și cu un uriaș capital de simpatie. Să uiți că oamenii din fața ta sunt reprezentanții unui popor care s-a luat la trântă cu un gigant.

Așa că au șters din dex cuvântul “frică”. Dar noi ce am putea pierde? Demnitatea? E rămasă prin autocarul celor din Liechtenstein.

Edi a mutat cu Coman în locul lui Mihăilă. În poartă mizează pe experiența și calmul lui Niță, în detrimentul lui Horațiu Moldovan. Duelurile vor fi Rațiu - Mudryk și Burcă/Drăgușin - Dobvyk.

Ne apărăm sus și compact, pe două linii. Avem un șanț cu smoală în fața zidurilor cetății Suceava. Ucrainenii simt asta și încearcă două pase în spatele defensivei noastre.

Stanciu șutează imparabil

Drăgușin respinge din careu în minutul cinci cu un procedeu din portofoliul lui Spiderman. Trupa lui Rebrov începe să împingă jocul în terenul noastru. Poate asta e tactica lui Edi, adusă din SUA de tatăl său, și o să lovim scurt, la bărbie, pe contraatac.

Suntem conectați, aproape de ei, și părem la fel de mulți pe teren ca și în tribune. Nu mai avem posesie, însă, iar asta ne poate costa. Cum se numeau acele baterii extrem de lăudate? Să sperăm că avem full încărcate.

Jocul se deschide repede, ca un evantai în august. Mingea e fericită să ajungă, cu limba scoasă, de la o poartă la alta ca un câine ce aleargă după băț.

E minutul 20 și aceleași limite încep să scoată limba la noi. Nu cred că avem un dribling reușit. De pase care să creeze rumoare în tribune și în fața televizoarelor nu mai vorbesc.

Iordănescu face semne largi, nu, nu cruci, încercând să așeze România mai bine. Pe teren, căci pentru harta Europei e prea târziu.

Cred că după nașterea fetițelor mele e cea mai fericită zi. Ce am trăit astăzi nu se mai poate egala Nicușor Stanciu

Dovbyk trage, din 20 de metri, peste. E minutul 21, iar naționala începe să respire greu. De la cărbuni, probabil. Dar suntem în joc.

Facem pressing precum echipele mari, îi strângem cu patentul, cu ușa, cu râul, ramul, iar Lunin degajează prost, până la Man. Acesta preia, îl vede prin periscop pe Stanciu, cel mai bun fotbalist al acestei echipe șutează așa cum n-au făcut-o Boloni, Hagi sau Mutu la un European.

Mingea se duce, de la 21 metri, în plasa laterală a portarului celor de la Real Madrid. 116 km/h are balonul, dar în Germania limită de viteză pe Autobahn e de 130. Așa că Lunin nu a putut să-l oprească pentru a-i da amendă. Courtois, vino și tu!

Curaj, adrenalină, încredere, avem trei perfuzii din care ne alimentăm neîncetat. În plus, cei 30.000 de români îmbrăcați în galben parcă se prelungesc în teren.

Marius și Răzvan Marin strâng fiecare bănuț ce cade din buzunarul ucrainienilor. Drăgușin are calmul unui samurai în fața lui Tsygankov, scăpat în careu.

Stanciu e aproape să reușescă un nou gol de pus în sertarele miocardului. Lunin iese din poartă la un corner, iar Nicolae e aproape să-l pedepsească cu o parabolă care trimite mingea în bară. Portarul Ucrainei are mina unui puști scos la tablă care nu și-a învățat lecția.

Coman e singurul răsfățat care încă nu a prins costumul acesta de harnicie, de dăruire, al naționalei. Sau poate l-a prins, însă măsura XS.

Cel mai important lucru în acest meci este că ne dominăm psihic advesarii. Nu cred că s-au așteptat la o asemenea replică. Nici mulți dintre noi nu cred că se așteptau.

Lunin, notre respect!

Repriza secundă începe cu un șut modest al lui Coman. Facem un pic de conservare a energiei și ne retragem în jumătatea proprie.

Pierde mingea Marius Marin, dar ne repliem impecabil, iar faza se stinge. Suntem, în sfârșit, o echipă! Strând uniți precum sticksurile din cutia de... ciocolată.

Celălalt Marin, Răzvan, școlit la Ajax, urmărește o fază pornită din dreapta, iar mingea ajunge la el după o contră. Trage după calapodul lui Stanciu, cu ristul interior, numai că alege o altitudine de avion de vânătoare. Lunin, notre respect!, cade greu, o fi de la celebrarea Ligii Campionilor, îl țin bulele în aer, și balonul se strecoară pe sub el! 2-0 pentru România în minutul 53!

Suntem mândri de ceea ce am fcut pe teren. Asta arată ce grup unit suntem Răzvan Marin

Nu apuc să scriu bine și Man, alintatul din Supeliga devenit om în <Cizmă>, trece de un adversar, centrează în fașa porții, iar spadasinul nostru împunge din nou inima lui Lunin. 3-0, neverosimil!

Schimbăm și noi, o fac și ei. Intra Ianis și Mihăilă, ies Coman și Man. Yarmolenko și Yaremciuk sunt oamenii cu care selecționerul Rebrov vrea să mai refacă un pic din golaveraj.

Jocul redevine confuz, însă asta ne displace deloc. Haosul este prietenul imaginar pe care-l îmbrățișăm cu foc.

Drăgușin o ia la fugă în terenul lor și-mi amintește de tinerii care o luau la goană când se anunța că s-au băgat butelii. Dacă nu știți, întrebați părinții. Acum același Radu respinge din careul nostru. E ubicuu.

Rus și Pușcas, nume neinspirate în contextul actual din Ucraina, intră în locul lui Marius Marin și Drăguș.

Sudakov trage în minutul 76, Niță parează în doi timpi. Este prima încercare demnă de consemnat a ucrainienilor.

Edi, te rugăm, scoate-l pe Stanciu! Mai avem nevoie de el și la pauză avea deja 6 kilometri și puțin alergați.

Mudryk ratează din interiorul careului, iar mingea trimisă peste poartă dă tonul celor 30.000 de fani români să cânte imnul. Le oprește respirația Pușcaș, care este la un breton de autogol.

România învinge Ucraina cu 3-0, într-o partidă în care ne-am dominat, în primul rând, mental adversarul. Acest lucru este nemaiîntâlnit, poate, din anii 2000.

În plan fizic am stat excelent, reușind să alergăm mult, iar planul tactic a făcut ca acești kilometri să fie parcurși și cu folos. Nu trebuie să neglijăm nici șansa pe care am avut-o, și mă refer aici la prestația fragilă a portarului Lunin. El a greșit la primele două goluri.

Ucraina a fost redusă la statutul de echipă modestă, în ciuda numelor mari pe care le are în componență. Dar, spre deosebire de ai noștri, nu a părut un grup.

Poate presiunea unui rezultat care să-i bucure pe conaționalii care suferă din cauza războiului a fost copleșitoare. Mai mult, ucrainenii vor avea acum de surmontat un handicap psihic extrem de important. Cele două meciuri rămase vor fi vitale.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.