Edi Iordănescu, debut cu o victorie pe banca celor de la Legia Varșovia

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Edi Iordănescu, debut cu o victorie pe banca celor de la Legia Varșovia
Foto: profimedia  |  

Radu Bordei   |   Publicat: 11.07.2025 00:05   |  Actualizat: 11.07.2025 08:55

Edi Iordănescu (47 de ani) a avut parte de un debut fericit, pe banca celor de la Legia Varșovia. Echipa din Polonia s-a impus în primul tur 1 preliminar al Europa League contra celor de la Aktobe, scor 1-0.

Chiar dacă sunt probleme la nivel de lot, echipa lui Edi Iordănescu pornea ca mare favorită și și-a respectat blazonul, chiar dacă nu a fost un meci ușor.

Edi Iordănescu, debut cu victorie la Legia

Echipa din Kazakstan a fost un adversar bun pentru echipa lui Edi Iordănescu și mai ales pentru fostul selecționer. Polonezii porneau mari favoriți pe teren propriu și gazdele au dominat meciul.

În prima repriză Legia și-a creat mai multe ocazii, în timp ce oaspeții au dat și ei ceva emoții. Chiar au punctat după 9 minute, dar golul lui Omirtaev a fost anulat.

Legia a marcat doar o dată, până la pauză, prin Vahan Bichakchyan. Extrema din Armenia a punctat după 25 de minute.

Din păcate pentru antrenorul român, dar și pentru suporterii polonezi, echipa lui nu a mai fost la fel de precisă și în repriza secundă și diferența de un gol s-a menținut până la final. Legia are prima șansă la calificare dar Edi Iordănescu și jucătorii lui vor trebui să fie foarte atenți la retur.

Edi Iordănescu, ”iritat” de situația de la echipă

Așa cum iAMsport.ro a dezvăluit în exclusivitate, fostul selecționer al naționalei României a refuzat o ofertă de trei milioane de euro din Golf pentru a semna cu Legia Varșovia, un club care i-ai promis transferuri în măsură, însă nu are bani să le realizeze.

”Este extrem de dezamăgit și trist! Și-a dat seama, după ce a semnat, că a ajuns în cel mai prost moment al clubului. Deși a cerut întăriri înainte să semneze și a primit garanții din partea conducerii, clubul bate pasul pe loc. Toată această situație l-a iritat extrem de tare pe Edi”, susțin surse apropiate lui Iordănescu, conform Gsp.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Mihai Rotaru a pus ochii pe fotbalistul celor de la Ararat-Armenia. ”Cine este? Cât costă?”

Fostul antrenor al Universității Craiova i-a pus la zid pe fotbaliștii lui Coelho: ”Nimic, nimic, nimic! Nu se va califica în Europa League”

Filipe Coelho a vorbit despre greșelile Craiovei după 1-1 cu Ararat-Armenia: ”Astăzi s-au întâmplat mai multe”

Bancu îi ia apărarea lui Baiaram! Mesaj ferm transmis de căpitanul Craiovei către suporteri

Vladimir Screciu își păstrează optimismul după remiza cu Ararat-Armenia: ”Mergem încrezători în meciul retur. Dacă era 4-1, toată lumea era mulțumită”

Universitatea Craiova - Ararat-Armenia 1-1! Campioana României, pas greșit pe teren propriu!

Cele mai citite

Edi Iordănescu, dorit la naționala spulberată de România: ”Am spus da”

Fotbal  |  23 August 2026, 12:28
1.
Edi Iordănescu, dorit la naționala spulberată de România: ”Am spus da”
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac

Ion Țiriac  |  24 August 2026, 13:38
2.
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
5 milioane de euro pentru CFR Cluj. Testul decisiv pentru grupul lui Hendrik Klein

SuperLiga  |  24 August 2026, 10:22
3.
5 milioane de euro pentru CFR Cluj. Testul decisiv pentru grupul lui Hendrik Klein
Știri de ultimă oră din sport
Adrian Mititelu, război total cu DNA: ”Îmi iau un scaun și mă mut acolo zi și noapte!”

Fotbal   |  25 August 2026, 23:06
Adrian Mititelu, război total cu DNA: ”Îmi iau un scaun și mă mut acolo zi și noapte!”
”Perla” Farului s-a transferat în Turcia! 1.500.000 de euro intră în conturile echipei din SuperLiga

SuperLiga   |  25 August 2026, 22:23
”Perla” Farului s-a transferat în Turcia! 1.500.000 de euro intră în conturile echipei din SuperLiga
Djokovic și Sabalenka, eliminați în primul tur al probei de dublu mixt de la US Open

Tenis   |  25 August 2026, 22:00
Djokovic și Sabalenka, eliminați în primul tur al probei de dublu mixt de la US Open
Ioan Andone, revoltat de situația de la CFR Cluj: ”Inuman!”. Avertisment pentru Marius Șumudică

SuperLiga   |  25 August 2026, 21:46
Ioan Andone, revoltat de situația de la CFR Cluj: ”Inuman!”. Avertisment pentru Marius Șumudică
Acord final după negocieri dificile: Zeljko Kopic a semnat cu Wieczysta Cracovia

Fotbal   |  25 August 2026, 21:04
Acord final după negocieri dificile: Zeljko Kopic a semnat cu Wieczysta Cracovia
Rapid a oficializat noul transfer: internațional ghanez în Giulești

SuperLiga   |  25 August 2026, 20:35
Rapid a oficializat noul transfer: internațional ghanez în Giulești
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
RTV Surpriză uriaşă! Cum s-a îmbrăcat Mirabela Grădinaru în Ucraina. Un mic detaliu a făcut SUPER furori, avem imaginile FOTO şi VIDEO
Surpriză uriaşă! Cum s-a îmbrăcat Mirabela Grădinaru în Ucraina. Un mic detaliu a făcut SUPER furori, avem imaginile FOTO şi VIDEO
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 august. Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, suspectă într-un dosar DNA

VIDEO | Radu Banciu s-a întors din vacanță! „Prea Mult Banciu” revine LIVE pe iAMnews.ro

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Nu e Dinamo! La ce echipă își va continua Vladislav Blănuță cariera
Internațional   |  08:18
Nu e Dinamo! La ce echipă își va continua Vladislav Blănuță cariera
La câteva secunde de Champions League! Hapoel Beer Sheva va juca la București în Europa League, după meciul de coșmar din...
Champions League   |  23:41
La câteva secunde de Champions League! Hapoel Beer Sheva va juca la București în Europa League, după meciul de coșmar din Azerbaijan
Adrian Mititelu, război total cu DNA: ”Îmi iau un scaun și mă mut acolo zi și noapte!”
Fotbal   |  23:06
Adrian Mititelu, război total cu DNA: ”Îmi iau un scaun și mă mut acolo zi și noapte!”
EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: De ce îl urâm atât de mult pe Drăgușin?!
Editorialisti   |  22:38
EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: De ce îl urâm atât de mult pe Drăgușin?!
”Perla” Farului s-a transferat în Turcia! 1.500.000 de euro intră în conturile echipei din SuperLiga
SuperLiga   |  22:23
”Perla” Farului s-a transferat în Turcia! 1.500.000 de euro intră în conturile echipei din SuperLiga
Djokovic și Sabalenka, eliminați în primul tur al probei de dublu mixt de la US Open
Tenis   |  22:00
Djokovic și Sabalenka, eliminați în primul tur al probei de dublu mixt de la US Open
Ioan Andone, revoltat de situația de la CFR Cluj: ”Inuman!”. Avertisment pentru Marius Șumudică
SuperLiga   |  21:46
Ioan Andone, revoltat de situația de la CFR Cluj: ”Inuman!”. Avertisment pentru Marius Șumudică
Acord final după negocieri dificile: Zeljko Kopic a semnat cu Wieczysta Cracovia
Fotbal   |  21:04