Ioan Andone crede în revenirea lui Mircea Lucescu la Beșiktaș: "Cunoaște foarte bine clubul, fotbalul din Turcia"

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Ioan Andone crede în revenirea lui Mircea Lucescu la Beșiktaș: "Cunoaște foarte bine clubul, fotbalul din Turcia"

Vlad Ionescu   |   Publicat: 07.01.2024 17:25   |  Actualizat: 07.01.2024 17:25

Ioan Andone (63 de ani) este convins că Mircea Lucescu (78 de ani) va avea un impact pozitiv și va reuși să redreseze situația lui Beşiktaş, echipă căreia ar urma să i se alăture.

Ioan Andone, fostul antrenor român care a avut o bogată carieră în fotbalul internațional și a antrenat diverse echipe, este convins că Mircea Lucescu va avea un impact pozitiv și va reuși să redreseze situația echipei Beşiktaş din Turcia.

Mircea Lucescu se află în negocieri pentru a reveni pe banca tehnică a clubului pe care l-a antrenat în perioada 2002-2004.

Mircea Lucescu este interesat să continue să lucreze ca antrenor

Potrivit presei din Turcia, discuțiile dintre Lucescu și conducerea Beşiktaş s-au axat mai degrabă pe proiectul clubului decât pe aspectele financiare, iar Mircea Lucescu este interesat să continue să lucreze ca antrenor. Un răspuns oficial din partea lui Lucescu cu privire la revenirea sa la Beşiktaş este așteptat până la finalul zilei de luni.

Ioan Andone, fost coleg de breaslă cu Lucescu, consideră că acesta este potrivit pentru postul de antrenor la Beşiktaş, având în vedere vasta sa experiență și cunoștințele solide despre fotbalul turc.

"Cunoaște foarte bine clubul, fotbalul din Turcia"

"Cunoaște foarte bine clubul, fotbalul din Turcia. Eu cred că e foarte bine ce face. Știe să aleagă. Mi-a zis că vrea să mai antreneze. Eu cred că e bine în Turcia.

Se duce într-un campionat pe care îl cunoaște, dar Beşiktaş nu e într-o perioadă prea bună. La experiența lui, sigur va reglementa situația", a declarat Ioan Andone pentru Antena Sport.

La momentul actual, Beşiktaş se află pe locul 6 în clasamentul SuperLigii din Turcia, cu 29 de puncte, la 15 lungimi în spatele primelor două echipe, Fenerbahce și Galatasaray.

Beșiktaș l-a demis recent pe Riza Calimbay (60 de ani) și presa din Turcia a anunțat imediat că Mircea Lucescu este favorit. Antrenorul român negase orice informație.

"În prezent petrec un timp plăcut cu familia mea în București și cu nepoții pe care-i iubesc. M-au contactat unele cluburi în această perioadă. Preferința mea este să semnez cu o echipă la începutul sezonului, în iunie. Nu sunt dornic să vin la o echipă în mijlocul campionatului", a spus Mircea Lucescu pentru Akșam.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Portugalia i-a adus un omagiu spectaculos lui Cristiano Ronaldo! Imagini emoționante la meciul cu Danemarca

Antrenorul echipei care a eliminat-o pe FCSB din Champions League s-a stins din viață la 45 de ani

Florin Bratu, atac la adresa fostului patron: ”La început ți se promit multe lucruri, dar apoi...”

Selecționerul Poloniei s-a răzgândit în ultimul moment și i-a răpit șansa de a fi titular contra României

Noul căpitan al Portugaliei: ”E o onoare să preiau banderola de la Cristiano Ronaldo!”

Victorie fabuloasă pentru Țările de Jos, care au făcut spectacol cu Grecia! Bulgaria, umilită de Islanda. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor

Cele mai citite

E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
1.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
2.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
3.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
Știri de ultimă oră din sport
Antrenorul echipei care a eliminat-o pe FCSB din Champions League s-a stins din viață la 45 de ani
Antrenorul echipei care a eliminat-o pe FCSB din Champions League s-a stins din viață la 45 de ani
Internațional   |  14 Noiembrie 2026, 21:40
Antrenorul echipei care a eliminat-o pe FCSB din Champions League s-a stins din viață la 45 de ani
România, învinsă categoric de SUA, în Cupa Națiunilor

Rugby   |  14 Noiembrie 2026, 21:11
România, învinsă categoric de SUA, în Cupa Națiunilor
McLaren nu se oprește după victoria din Brazilia! Noi îmbunătățiri pregătite pentru Las Vegas

Formula 1   |  14 Noiembrie 2026, 19:57
McLaren nu se oprește după victoria din Brazilia! Noi îmbunătățiri pregătite pentru Las Vegas
Gazonul de pe Arena Națională, motiv de revoltă înainte de România - Polonia! Cum arată suprafața de joc
video Gazonul de pe Arena Națională, motiv de revoltă înainte de România - Polonia! Cum arată suprafața de joc
Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 19:35
Gazonul de pe Arena Națională, motiv de revoltă înainte de România - Polonia! Cum arată suprafața de joc
Florin Bratu, atac la adresa fostului patron: ”La început ți se promit multe lucruri, dar apoi...”
Florin Bratu, atac la adresa fostului patron: ”La început ți se promit multe lucruri, dar apoi...”
Internațional   |  14 Noiembrie 2026, 19:02
Florin Bratu, atac la adresa fostului patron: ”La început ți se promit multe lucruri, dar apoi...”
Nissan Qashqai împlinește 20 de ani. Povestea crossoverului care a schimbat industria auto europeană

Auto   |  14 Noiembrie 2026, 18:38
Nissan Qashqai împlinește 20 de ani. Povestea crossoverului care a schimbat industria auto europeană
AS.RO David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

live score România - Polonia 0-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Gol anulat tricolorilor!
Echipa Națională   |  23:03
România - Polonia 0-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Gol anulat tricolorilor!
Jurnaliștii polonezi nu i-au iertat pe propriii jucători după prima repriză de pe Arena Națională
Echipa Națională   |  22:59
Jurnaliștii polonezi nu i-au iertat pe propriii jucători după prima repriză de pe Arena Națională
Portugalia i-a adus un omagiu spectaculos lui Cristiano Ronaldo! Imagini emoționante la meciul cu Danemarca
Internațional   |  22:22
Portugalia i-a adus un omagiu spectaculos lui Cristiano Ronaldo! Imagini emoționante la meciul cu Danemarca
Antrenorul echipei care a eliminat-o pe FCSB din Champions League s-a stins din viață la 45 de ani
Internațional   |  21:40
Antrenorul echipei care a eliminat-o pe FCSB din Champions League s-a stins din viață la 45 de ani
România, învinsă categoric de SUA, în Cupa Națiunilor
Rugby   |  21:11
România, învinsă categoric de SUA, în Cupa Națiunilor
Giovanni Becali a confirmat scenariul sumbru în cazul lui Valentin Mihăilă: ”Are tot timpul aceste probleme”
Echipa Națională   |  20:26
Giovanni Becali a confirmat scenariul sumbru în cazul lui Valentin Mihăilă: ”Are tot timpul aceste probleme”
McLaren nu se oprește după victoria din Brazilia! Noi îmbunătățiri pregătite pentru Las Vegas
Formula 1   |  19:57
McLaren nu se oprește după victoria din Brazilia! Noi îmbunătățiri pregătite pentru Las Vegas
video Gazonul de pe Arena Națională, motiv de revoltă înainte de România - Polonia! Cum arată suprafața de joc
Echipa Națională   |  19:35