Kylian Mbappe, spitalizat în Miami. Ce s-a întâmplat cu starul lui Real Madrid

Foto 4/4 Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Kylian Mbappe, spitalizat în Miami. Ce s-a întâmplat cu starul lui Real Madrid

Alexandru Gheorghe   |   Publicat: 19.06.2025 17:19   |  Actualizat: 19.06.2025 18:12

Kylian Mbappe (26 de ani) suferă de gastroenterită acută și a fost internat în spital, la Miami, pentru teste suplimentare și tratament. Atacantul va rata și următorul meci al lui Real Madrid, de la Campionatul Mondial al Cluburilor, cu Pachuca.

Potrivit jurnaliștilor spanioli de la Marca, Mbappe a început să se simtă rău după antrenamentul de luni, cu 48 de ore înainte de meciul împotriva lui Al Hilal. De atunci, nu doar că nu s-a mai antrenat, dar abia a mai putut să iasă din cameră.

Foto 3/4

Kylian Mbappe, răpus de o gastroenterită acută

Hrănindu-se doar cu băuturi izotonice și fructe, atacantul a stat izolat în hotelul echipei încă din 16 iunie, separat de colegii săi și fără să efectueze exerciții fizice, urmându-se protocolul.

Deși marți, în conferința de presă premergătoare partidei, Xabi Alonso a anunțat că îl va aștepta pe Mbappe până în ultimul moment, francezul nu a putut ajunge la stadion nici măcar pentru a urmări jocul cu Al Hilal din tribune. A rămas la hotel pentru a se odihni.

Foto 1/4

Ratează și meciul lui Real Madrid cu Pachuca

Cum starea lui nu a evoluat în bine, clubul a hotărât să-l ducă la spital pentru monitorizare mai atentă, investigații suplimentare și un tratament mai adecvat. În aceste condiții, Mbappé este exclus din lot și pentru al doilea meci de la Campionatul Mondial al Cluburilor, împotriva celor de la Pachuca.

În plus, nici condițiile în care se desfășoară turneul, cu temperaturi de 35 de grade și umiditatea de 70%, nu ajută deloc la o revenire rapidă după o astfel de afecțiune.

Foto 2/4

Nu l-a putut saluta pe Florentino Perez

Mbappé a ajuns la Campionatul Mondial al Cluburilor după un sezon bun cu Real Madrid, în care a reușit 43 de goluri, și avea în plan cea de-a 50-a reușită la turneul din SUA. În acest moment, nu este clar când va putea reveni pe teren, deși mai are timp să fie apt pentru al treilea meci, împotriva lui RB Salzburg, programat vineri, 27 iunie.

Kylian a participat la doar două sesiuni de antrenament în Palm Beach și a ratat aproape toate activitățile echipei din Statele Unite. A participat la sesiunea de autografe cu fanii, dar nu a putut fi prezent la ședința foto oficială FIFA și nici nu l-a putut saluta pe Florentino Pérez când a ajuns la hotelul echipei.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Fotbalistul din tabăra campioanei remarcat de Coelho după victoria cu albanezii: ”Un profesionist”

Cicâldău, mesaj clar după victoria cu Egnatia: ”Nu trebuie să ne oprim aici!”. Ce urmează pentru Universitatea Craiova

Ce au făcut fotbaliștii români în Europa și Conference League. Marius Corbu, victorie de senzație pe San Siro. Ionuț Radu a apărat un penalty

Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!

Ionuț Radu a făcut-o bună de plată pe Celta Vigo! Decizia clubului spaniol care a declanșat totul

Cristi Chivu pregătește schimbări importante la Inter: doi titulari, OUT!

Cele mai citite

Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”

Special  |  03 Noiembrie 2026, 20:38
1.
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București

Diverse  |  04 Noiembrie 2026, 09:50
2.
Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București
Marius Șumudică, prima reacție după conflictul de la Rapid: ”Îl felicit pe Pancu”

SuperLiga  |  03 Noiembrie 2026, 15:19
3.
Marius Șumudică, prima reacție după conflictul de la Rapid: ”Îl felicit pe Pancu”
Știri de ultimă oră din sport
Fotbalistul din tabăra campioanei remarcat de Coelho după victoria cu albanezii: ”Un profesionist”
Fotbalistul din tabăra campioanei remarcat de Coelho după victoria cu albanezii: ”Un profesionist”
Conference League   |  06 Noiembrie 2026, 00:49
Fotbalistul din tabăra campioanei remarcat de Coelho după victoria cu albanezii: ”Un profesionist”
Cicâldău, mesaj clar după victoria cu Egnatia: ”Nu trebuie să ne oprim aici!”. Ce urmează pentru Universitatea Craiova
Cicâldău, mesaj clar după victoria cu Egnatia: ”Nu trebuie să ne oprim aici!”. Ce urmează pentru Universitatea Craiova
Conference League   |  06 Noiembrie 2026, 00:25
Cicâldău, mesaj clar după victoria cu Egnatia: ”Nu trebuie să ne oprim aici!”. Ce urmează pentru Universitatea Craiova
Ce au făcut fotbaliștii români în Europa și Conference League. Marius Corbu, victorie de senzație pe San Siro. Ionuț Radu a apărat un penalty
Ce au făcut fotbaliștii români în Europa și Conference League. Marius Corbu, victorie de senzație pe San Siro. Ionuț Radu a apărat un penalty
Internațional   |  06 Noiembrie 2026, 00:19
Ce au făcut fotbaliștii români în Europa și Conference League. Marius Corbu, victorie de senzație pe San Siro. Ionuț Radu a apărat un penalty
Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!
Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!
Conference League   |  05 Noiembrie 2026, 23:57
Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!
A murit Alan Jones, campionul mondial de Formula 1 din 1980. Fostul pilot australian avea 80 de ani

Formula 1   |  05 Noiembrie 2026, 22:13
A murit Alan Jones, campionul mondial de Formula 1 din 1980. Fostul pilot australian avea 80 de ani
Curățenia de iarnă la Rapid! Daniel Pancu este gata să renunțe la patru jucători

SuperLiga   |  05 Noiembrie 2026, 20:59
Curățenia de iarnă la Rapid! Daniel Pancu este gata să renunțe la patru jucători
AS.RO A venit raportul preliminar al autopsiei. Cauza morții lui Jesus de Miguel și ce înseamnă pentru Jesus Owono
A venit raportul preliminar al autopsiei. Cauza morții lui Jesus de Miguel și ce înseamnă pentru Jesus Owono
RTV Fiica lui Gigi Becali, apariție cu o blană de zeci de mii de euro. „Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, ești papagal” FOTO
Fiica lui Gigi Becali, apariție cu o blană de zeci de mii de euro. „Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, ești papagal” FOTO
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă

Special   |  05 Noiembrie 2026, 13:03
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 3 noiembrie. Trump, test decisiv la jumătatea mandatului. Republicanii riscă să piardă controlul Congresului

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Lewis Hamilton, înaintea celui de al 400-lea Mare Premiu din cariera sa: ”E o nebunie, nu am crezut niciodată!”
Formula 1   |  09:42
Lewis Hamilton, înaintea celui de al 400-lea Mare Premiu din cariera sa: ”E o nebunie, nu am crezut niciodată!”
Mihai Stoica: ”Aici s-a încheiat rolul meu. Întreabă-l pe patron, părerea mea nu contează”
SuperLiga   |  09:03
Mihai Stoica: ”Aici s-a încheiat rolul meu. Întreabă-l pe patron, părerea mea nu contează”
exclusiv Atac dur la adresa lui Andrei Nicolescu! Un fost fotbalist de la Dinamo a izbucnit: ”Nebunule! Turbatule!”
SuperLiga   |  08:25
Atac dur la adresa lui Andrei Nicolescu! Un fost fotbalist de la Dinamo a izbucnit: ”Nebunule! Turbatule!”
Fotbalistul din tabăra campioanei remarcat de Coelho după victoria cu albanezii: ”Un profesionist”
Conference League   |  00:49
Fotbalistul din tabăra campioanei remarcat de Coelho după victoria cu albanezii: ”Un profesionist”
Cicâldău, mesaj clar după victoria cu Egnatia: ”Nu trebuie să ne oprim aici!”. Ce urmează pentru Universitatea Craiova
Conference League   |  00:25
Cicâldău, mesaj clar după victoria cu Egnatia: ”Nu trebuie să ne oprim aici!”. Ce urmează pentru Universitatea Craiova
Ce au făcut fotbaliștii români în Europa și Conference League. Marius Corbu, victorie de senzație pe San Siro. Ionuț Radu a...
Internațional   |  00:19
Ce au făcut fotbaliștii români în Europa și Conference League. Marius Corbu, victorie de senzație pe San Siro. Ionuț Radu a apărat un penalty
Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!
Conference League   |  23:57
Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!
Rapid i-a propus prelungirea contractului fotbalistului dorit de Bașakșehir
SuperLiga   |  23:27