Barcelona și Real Madrid: Fotbaliștii Generației Z predomină în loturile celor două mari rivale

Ansu Fati, într-o fază care îl implica și pe Eder Militao, în ”El Clasico” Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Barcelona și Real Madrid: Fotbaliștii Generației Z predomină în loturile celor două mari rivale
Foto: Profimedia  |   Ansu Fati, într-o fază care îl implica și pe Eder Militao, în ”El Clasico”

Mario Soare   |   Publicat: 15.07.2023 16:03   |  Actualizat: 15.07.2023 17:29

Barcelona și Real Madrid reprezintă două dintre cele mai importante cluburi din Spania. Campionatul din La Liga este plin de jucători tineri, membrii ai Generației Z, dar catalanii și madrilenii au în componența lotului cei mai mulți tineri fotbaliști.

Cele două formații sunt alcătuite din peste 60% fiecare din fotbaliști aparținând Generației Z, născuți în perioada anilor 1997-2012. Ambele grupări au investit, mai ales, în ultimele sezoane, în academiile propri, pentru a își întineri loturile și pentru a oferi un suflu nou vestiarelor.

Rolul noilor speranțe propuse atât de catalani, cât și de madrileni este acela de a înlocui fotbaliști de clasă mondială, care au trecut pe la cele două cluburi. Aceștia trebuie să arate aceeași prospețime, dorință de a obține victorii pe linie și dragoste față de tricoul pe care îl poartă, pentru a putea fi asociați cu legende trecute pe la Barca și Real.

”Greii” pe care trebuie să îi urmeze tinerii jucători

Printre numele marilor fotbaliști care au jucat pe Camp Nou și vor fi, în timp, exemple pentru comparațiile făcute între noile staruri ale fotbalului mondial și legende, îi regăsim pe: Carles Puyol, Andres Iniesta, Ronaldinho, Lionel Messi, Xavi Hernandez și mulți alții. De partea cealaltă, Real Madrid se poate lăuda cu nume extrem de sonore, precum cele ale lui: Cristiano Ronaldo, Ronaldo Nazario, Iker Casillas, Sergio Ramos, Marcelo, David Beckham, pe lângă o sumedenie de talente asemănătoare.

865 de milioane de euro
valorează lotul Barcelonei, conform Transfermarkt.com

În ultimele stagiuni, atât formația din Catalunia, cât și cea din capitala Spaniei, au încercat să promoveze la prima echipă din ce în ce mai mulți fotbaliști tineri, informează Marca. Aceștia fie erau crescuți la academie, fie erau cumpărați de la marile ”fabrici” de fotbaliști de prestigiu din lume.

În cazul Barcelonei, fotbaliști tineri care sunt titulari și care fie au început în celebra academie ”La Masia”, fie au venit pe parcurs la gruparea catalană, sunt cunoscuți în întreaga lume, în prezent. Araujo, Balde, Gavi sunt doar câteva exemple.

Referitor la Real Madrid, multipla câștigătoare de trofee UEFA Champions League a livrat, în ultima vreme, fotbalului, jucători precum Lucas Vazquez sau atacantul Sergio Arribas din propria curte și le-a oferit acestora șansa de a demonstra ce pot.

Talente potențiale și confirmate pe tot terenul

La nivelul apărării, duelul fundașilor centrali de vârstă scăzută se dă între Ronald Araujo (24 de ani) și Eder Militao (25 de ani). Fotbaliștii care evoluează pentru echipele ce își împart cea mai puternică rivalitate din ultimele decenii ale fotbalului sunt recunoscuți pentru forța pe care o arată pe teren.

De asemenea, tehnica acestora în regim de viteză este una admirabilă, având, deseori, o viziune foarte bună de joc, dar și o eficiență incredibilă a duelurilor aeriene.

Atât uruguayanul, cât și brazilianul au o inteligență de joc apreciabilă și iau cele mai bune decizii în momente de presiune. Clinciurile acestora din meciurile directe au fost mereu savuroase pentru fani, deoarece pot fi asimilate unor bătălii între doi ”gladiatori romani”.

Inițial, avantajul lui Araujo era că versatilitatea sa era mult mai vizibilă, după ce a acceptat să îndeplinească rolul de fundaș dreapta la trupa antrenată de Xavi. Doar că, la nevoie, Carlo Ancelotti, l-a trimis și el pe Eder Militao în banda dreaptă a apărării, misiune pe care brazilianul a dus-o la bun sfârșit în majoritatea rândurilor.

Încleștările dintre Araujo și Militao vor continua, pentru că cei doi se vor întâlni în ”El-clasico-urile” cluburilor la care evoluează. Conducerile celor două echipe au anunțat, deja, că cei doi stopperi nu sunt de vânzare și că fac parte din proiectul de viitor al formațiilor.

La mijlocul terenului al celor de la Barcelona și al celor de la Real Madrid întâlnim alte tinere speranțe, care și-au obținut locul de titulari indiscutabili în componența celor două mari rivale.

De partea catalanilor, îi întâlnim pe spaniolii Pedri și Gavi (20 de ani/18 ani), dar și pe olandezul Frenkie de Jong (26 de ani). Toți cei trei fotbaliști vor forma, începând cu noul sezon, tripleta de excepție de la centrul terenului pentru Xavi, fiind extrem de abili în jocul de posesie și exprimând o creativitate excepțională.

Când vorbim despre ”galacticii” de la Real Madrid, mijlocul terenului este dominat de fotbaliști înalți, care dictează jocul aerian și sunt eficienți din punct de vedere defensiv. Cel mai nou dintre aceștia este Jude Bellingham (20 de ani), venit de la Borussia Dortmund, în această vară.

Englezul este tipul de jucător box-to-box, care întâmpină adversarii și face tranziția între compartimente. Pe lângă acesta, mai regăsim alți doi fotbaliști ai Generației Z la mijloc, precum Aurelien Tchouameni (23 de ani) și Eduardo Camavinga (20 de ani).

Cei doi francezi tineri și-au disputat locul de titular pe acel post sezonul trecut și au capacitatea de a deschide jocul madrilenilor, prin oferirea unor pase excelente și prin demarcări bune în terenul advers, care eliberează zone ale jocului. Toți cei trei tineri fotbaliști vor putea, lejer, să formeze idealul de la centrul terenului, din sezonul care stă să înceapă, pentru tehnicianul italian.

Pedri, într-o încercare de a îl deposeda pe Tchouameni, în Real Madrid-Barcelona

În atacul celor două echipe, întâlnim o mulțime de jucători ce intră în categoria membrilor Generației Z. De la Ansu Fati (20 de ani) și Ousmane Dembele (26 de ani), până la Vinicius Junior (23 de ani) și Rodrygo Goes (22 de ani), toți acești fotbaliști de profil ofensiv reprezintă viitoarele ”arme” de gol pentru Barca și Real, în următorii ani.

De o viteză explozivă arătată în teren de majoritatea dintre ei, în mod special de francezul Dembele și brazilianul Vinicius, cei patru amintiți formează o ”gașcă” de tineri jucători de clasă, pe care marile rivale îi pot folosi pe termen lung.

În timp ce Ansu Fati a primit mai puține minute în sezonul trecut, din cauza scăderii formei pe care a afișat-o acum ceva vreme, Dembele a fost mai mereu accidentat, dar, de fiecare dată când a pătruns pe gazon, a făcut diferența, prin pătrunderile sale decisive.

În tabăra adversă, Vinicius și Rodrygo s-au integrat și mai bine sezonul trecut la Real Madrid și au putut fi utilizați în același timp, unul pe postul de extremă stângă, iar altul pe poziția de extremă dreaptă. Cu o capacitate clară de a elimina adversari din joc și cu un procentaj al driblingurilor reușite uriaș, brazilienii ”galacticilor” se vor duela mult și bine de acum încolo cu aripile ”extratereștrilor” în derby-urile programate.

990 de milioane de euro
valorează lotul ”Los Blancos”, potrivit Transfermarkt.com

Spectaculozitatea următoarelor meciuri și startul sezonului

Mai mult ca sigur, viitorul ambelor formații este asigurat datorită lotului alcătuit, preponderent, din fotbaliști tineri, care vor să convingă și au foame de trofee. Rămâne de văzut care dintre liniile de jucători membrii ai Generației Z ale celor două rivale va fi mai aproape de succesul de pe plan național și internațional.

Sezonul nou din La Liga va începe pe data de 11 august, iar Barcelona va debuta în campionat contra celor de la Getafe, în deplasare, în timp ce marea rivală, Real Madrid va juca în ”Țara Bascilor”, contra lui Bilbao. Următorul ”El Clasico” o va avea drept gazdă pe Barcelona, iar meciul se va disputa pe Stadionul Olimpic ”Montjuic”, pe data de 29 octombrie.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
Real Madrid a câștigat lupta pentru unul dintre cei mai promițători puști ai fotbalului mondial! Barcelona, PSG și Bayern au fost învinse​

Barcelona a întors rezultatul pe Metropolitano și rămâne la trei puncte în fața Realului
Barcelona a întors rezultatul pe Metropolitano și rămâne la trei puncte în fața Realului
Barcelona a întors rezultatul pe Metropolitano și rămâne la trei puncte în fața Realului
O vedetă de la Real Madrid, trasă pe linie moartă? Jose Mourinho: ”Cea mai importantă e echipa”
O vedetă de la Real Madrid, trasă pe linie moartă? Jose Mourinho: ”Cea mai importantă e echipa”
O vedetă de la Real Madrid, trasă pe linie moartă? Jose Mourinho: ”Cea mai importantă e echipa”
Verdictul lui Diego Simeone: ”Ea e probabil cea mai bună echipă din lume!”
Verdictul lui Diego Simeone: ”Ea e probabil cea mai bună echipă din lume!”
Verdictul lui Diego Simeone: ”Ea e probabil cea mai bună echipă din lume!”
Rafael Nadal, propus în Consiliul de Administrație al lui Real Madrid
Rafael Nadal, propus în Consiliul de Administrație al lui Real Madrid
Rafael Nadal, propus în Consiliul de Administrație al lui Real Madrid

Cele mai citite

E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
1.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
2.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”
Diverse  |  12 Noiembrie 2026, 12:05
3.
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”
Știri de ultimă oră din sport
Dani Pedrosa a câștigat spectaculoasa provocare Red Bull pe gheață
video Dani Pedrosa a câștigat spectaculoasa provocare Red Bull pe gheață
Auto   |  14 Noiembrie 2026, 17:13
Dani Pedrosa a câștigat spectaculoasa provocare Red Bull pe gheață
România - Polonia, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Tricolorii vor revanșa după umilința din tur! Ce formulă de start ar urma să trimită Hagi în teren
live score România - Polonia, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Tricolorii vor revanșa după umilința din tur! Ce formulă de start ar urma să trimită Hagi în teren
Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 15:59
România - Polonia, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Tricolorii vor revanșa după umilința din tur! Ce formulă de start ar urma să trimită Hagi în teren
Un promițător antrenor român a revenit în fotbal: ”Am încredere că ne putem îndeplini obiectivul”
Un promițător antrenor român a revenit în fotbal: ”Am încredere că ne putem îndeplini obiectivul”
Liga 2   |  14 Noiembrie 2026, 14:55
Un promițător antrenor român a revenit în fotbal: ”Am încredere că ne putem îndeplini obiectivul”
Noul căpitan al Portugaliei: ”E o onoare să preiau banderola de la Cristiano Ronaldo!”
Noul căpitan al Portugaliei: ”E o onoare să preiau banderola de la Cristiano Ronaldo!”
Internațional   |  14 Noiembrie 2026, 14:16
Noul căpitan al Portugaliei: ”E o onoare să preiau banderola de la Cristiano Ronaldo!”
Nu crede că Hamilton poate readuce Ferrari în fruntea F1: ”Verstappen ar putea fi soluția”
Nu crede că Hamilton poate readuce Ferrari în fruntea F1: ”Verstappen ar putea fi soluția”
Formula 1   |  14 Noiembrie 2026, 13:31
Nu crede că Hamilton poate readuce Ferrari în fruntea F1: ”Verstappen ar putea fi soluția”
Șoc la Turneul Campioanelor: favorita a fost eliminată încă din grupe!
Șoc la Turneul Campioanelor: favorita a fost eliminată încă din grupe!
Tenis   |  14 Noiembrie 2026, 12:01
Șoc la Turneul Campioanelor: favorita a fost eliminată încă din grupe!
AS.RO David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Sabin Ilie a rostit numele înlocuitorului lui Hagi: ”Naționala României scrie pe el!”
Echipa Națională   |  18:09
Sabin Ilie a rostit numele înlocuitorului lui Hagi: ”Naționala României scrie pe el!”
Selecționerul Poloniei s-a răzgândit în ultimul moment și i-a răpit șansa de a fi titular contra României
Internațional   |  17:45
Selecționerul Poloniei s-a răzgândit în ultimul moment și i-a răpit șansa de a fi titular contra României
video Dani Pedrosa a câștigat spectaculoasa provocare Red Bull pe gheață
Auto   |  17:13
Dani Pedrosa a câștigat spectaculoasa provocare Red Bull pe gheață
Nicolae Stanciu a refuzat o ofertă de milioane de euro pentru a reveni în SuperLiga
SuperLiga   |  16:39
Nicolae Stanciu a refuzat o ofertă de milioane de euro pentru a reveni în SuperLiga
live score România - Polonia, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Tricolorii vor revanșa după umilința din tur! Ce formulă de start ar urma să...
Echipa Națională   |  15:59
România - Polonia, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Tricolorii vor revanșa după umilința din tur! Ce formulă de start ar urma să trimită Hagi în teren
Kimi Antonelli, cu bani de buzunar de la părinți. Mama pilotului Mercedes dezvăluie: ”Îi dăm în fiecare lună”
Formula 1   |  15:21
Kimi Antonelli, cu bani de buzunar de la părinți. Mama pilotului Mercedes dezvăluie: ”Îi dăm în fiecare lună”
Un promițător antrenor român a revenit în fotbal: ”Am încredere că ne putem îndeplini obiectivul”
Liga 2   |  14:55
Un promițător antrenor român a revenit în fotbal: ”Am încredere că ne putem îndeplini obiectivul”
Noul căpitan al Portugaliei: ”E o onoare să preiau banderola de la Cristiano Ronaldo!”
Internațional   |  14:16
Noul căpitan al Portugaliei: ”E o onoare să preiau banderola de la Cristiano Ronaldo!”