Kylian Mbappe a reacționat instant după ce Xabi Alonso a fost demis de Real Madrid: ”Aşa te voi ţine minte”

Xabi Alonso a fost numit principal la Real Madrid în mai 2025 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Kylian Mbappe a reacționat instant după ce Xabi Alonso a fost demis de Real Madrid: ”Aşa te voi ţine minte”
Foto: profimedia  |   Xabi Alonso a fost numit principal la Real Madrid în mai 2025

Mădălina Gavrilă   |   Publicat: 12.01.2026 22:53   |  Actualizat: 12.01.2026 23:46

Xabi Alonso (44 de ani) a fost demis de la Real Madrid după șapte luni, iar atacantul vicecampioanei Spaniei, Kylian Mbappe (27 de ani), a reacționat foarte rapid pe rețele sociale la aflarea veștii.

Xabi Alonso a fost numit succesorul lui Carlo Ancelotti în vara anului precedent. Antrenorul semnase un contract pe trei ani cu ”Los Blancos”.

Alonso a condus Realul în 34 de partide, reușind 24 de victorii, 4 rezultate de egalitate și 6 înfrângeri. Echipa se află în momentul de față pe locul doi în LaLiga. Are 45 de puncte și este la o distanță de patru lungimi de ocupanta primului loc, Barcelona.

Demiterea lui Xabi Alonso a venit la nici 24 de ore de la eșecul înregistrat de Real Madrid în finala Supercupei Spaniei, 2-3 cu Barcelona.

Kylian Mbappe: ”Te voi păstra în memorie”

Kylian Mbappe a postat un mesaj pe rețelele sociale, în care i-a mulțumit lui Xabi Alonso pentru perioada petrecută la Real Madrid.

”A fost o perioadă scurtă, dar a fost o plăcere să joc sub comanda ta şi să învăţ de la tine. Îţi mulţumesc pentru încrederea pe care mi-ai acordat-o încă din prima zi.

Te voi ţine minte ca pe un antrenor cu idei clare, care ştie foarte multe lucruri despre fotbal. Mult succes în următoarea etapă!”, a fost mesajul transmis de Mbappe.

Kylian Mbappe a reușit să marcheze 29 de goluri cu Xabi Alonso pe bancă

Real Madrid l-a numit pe Alvaro Arbeloa în locul său

Real Madrid va fi condusă pe banca tehnică de Alvaro Arbeloa, cel care a jucat pentru trupa de pe Bernabeu timp de opt sezoane.

La fel ca Zinedine Zidane, antrenorul care le-a adus madrilenilor trei trofee ale Ligii Campionilor, Arbeloa a pregătit Real Madrid Castilla.

Alvaro Arbeloa o preluase pe Real Madrid Castilla în iunie 2025 și și-a desfășurat întreaga carieră de antrenor în cadrul academiei lui Real Madrid, începând din 2020.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

E oficial: ratează El Clasico! Vinicius și-a aflat pedeapsa după ce a tras de păr un adversar și a izbucnit la adresa arbitrului

Momente de groază pentru portarul lui Villarreal! Hoții i-au pus pistolul la cap

Real Madrid continuă colaborare cu unul dintre cele mai cunoscute branduri de haine din lume! Colecția nu va fi disponibilă și pentru fani

Real Madrid pregătește o mutare importantă pentru unul dintre oamenii de bază ai echipei

Gică Craioveanu, atac fără menajamente: ”Băiatul ăsta are probleme grave!”

Hansi Flick, desemnat antrenorul lunii în LaLiga

Cele mai citite

”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga

SuperLiga  |  13 Octombrie 2026, 19:27
1.
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”

Serie A  |  14 Octombrie 2026, 13:14
2.
Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”
Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”

Special  |  15 Octombrie 2026, 19:00
3.
Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”
Știri de ultimă oră din sport
Dinamo, învinsă clar de Barcelona în Liga Campionilor

Handbal   |  15 Octombrie 2026, 23:27
Dinamo, învinsă clar de Barcelona în Liga Campionilor
Scandări antisemite și mesaje pro-Hitler înainte de Hajduk Split - Ajax! Ultrașii croați au distrus un sicriu cu numele echipei olandeze

Conference League   |  15 Octombrie 2026, 23:05
Scandări antisemite și mesaje pro-Hitler înainte de Hajduk Split - Ajax! Ultrașii croați au distrus un sicriu cu numele echipei olandeze
Filipe Coelho a spus lucrurilor pe nume după remiza cu Getafe: ”Nu au făcut nimic special!”

Conference League   |  15 Octombrie 2026, 22:40
Filipe Coelho a spus lucrurilor pe nume după remiza cu Getafe: ”Nu au făcut nimic special!”
Universitatea Craiova - Getafe 1-1. Oltenii, la un pas de victorie! Gudelj a năruit speranțele campioanei României cu un eurogol

Conference League   |  15 Octombrie 2026, 21:35
Universitatea Craiova - Getafe 1-1. Oltenii, la un pas de victorie! Gudelj a năruit speranțele campioanei României cu un eurogol
Mihai Stoica, implicat într-un accident rutier în București! Ce s-a întâmplat cu mașina oficialului de la FCSB

Diverse   |  15 Octombrie 2026, 21:22
Mihai Stoica, implicat într-un accident rutier în București! Ce s-a întâmplat cu mașina oficialului de la FCSB
James Vowles pune ordine la Williams! Ce nu au voie să facă Carlos Sainz și Alex Albon

Formula 1   |  15 Octombrie 2026, 21:10
James Vowles pune ordine la Williams! Ce nu au voie să facă Carlos Sainz și Alex Albon
AS.RO Sunt Ioana milionara! Influenceriţa care a avut o relaţie cu Gabi Torje, postare controversată despre bărbaţi!
Sunt Ioana milionara! Influenceriţa care a avut o relaţie cu Gabi Torje, postare controversată despre bărbaţi!
RTV Se dau alimente, haine și încălțăminte GRATIS. Cine sunt românii care beneficiază de ajutoarele de la stat
Se dau alimente, haine și încălțăminte GRATIS. Cine sunt românii care beneficiază de ajutoarele de la stat
Loți Boloni, după votul din Parlament pentru Steaua '86: ”Nu a fost deloc corect!”

Special   |  14 Octombrie 2026, 22:38
Loți Boloni, după votul din Parlament pentru Steaua '86: ”Nu a fost deloc corect!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Leapmotor, prezență importantă la Paris: a prezentat cea mai amplă gamă europeană din istoria sa!
Auto   |  09:06
Leapmotor, prezență importantă la Paris: a prezentat cea mai amplă gamă europeană din istoria sa!
A fost titular pentru România la Mondial și atacă FRF: ”Ce o să mă regretați când nu o să mai fiu în viață!”
Special   |  08:32
A fost titular pentru România la Mondial și atacă FRF: ”Ce o să mă regretați când nu o să mai fiu în viață!”
Ionuț Radu, învins dramatic de Juventus în minutul 90+2! Cum s-au descurcat Darius Olaru, Vlad Dragomir și Marius Corbu....
Internațional   |  00:10
Ionuț Radu, învins dramatic de Juventus în minutul 90+2! Cum s-au descurcat Darius Olaru, Vlad Dragomir și Marius Corbu. Rezultatele zilei din Europa League și Conference League
Dinamo, învinsă clar de Barcelona în Liga Campionilor
Handbal   |  23:27
Dinamo, învinsă clar de Barcelona în Liga Campionilor
Scandări antisemite și mesaje pro-Hitler înainte de Hajduk Split - Ajax! Ultrașii croați au distrus un sicriu cu numele...
Conference League   |  23:05
Scandări antisemite și mesaje pro-Hitler înainte de Hajduk Split - Ajax! Ultrașii croați au distrus un sicriu cu numele echipei olandeze
Filipe Coelho a spus lucrurilor pe nume după remiza cu Getafe: ”Nu au făcut nimic special!”
Conference League   |  22:40
Filipe Coelho a spus lucrurilor pe nume după remiza cu Getafe: ”Nu au făcut nimic special!”
Spaniolii de la Mundo Deportivo, verdict clar după Universitatea Craiova - Getafe 1-1
Conference League   |  22:04
Spaniolii de la Mundo Deportivo, verdict clar după Universitatea Craiova - Getafe 1-1
Ce l-a nemulțumit pe Nicușor Bancu după remiza campioanei României cu Getafe
Conference League   |  21:58