Rafael Nadal, propus în Consiliul de Administrație al lui Real Madrid
Galerie foto (1 fotografii): Rafael Nadal, propus în Consiliul de Administrație al lui Real Madrid
Redactia | Publicat: 04.11.2026 17:11 | Actualizat: 04.11.2026 17:11
Clubul de fotbal Real Madrid a anunţat miercuri că va propune numirea legendei tenisului Rafael Nadal, mare suporter al grupării din capitala Spaniei, în consiliul său de administraţie, informează AFP.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Această decizie va fi supusă votului "socios" - membrii clubului - în cadrul unei adunări generale extraordinare, pe 21 noiembrie, a precizat gigantul spaniol.
"Pentru Real Madrid şi toţi suporterii săi, este un motiv de mândrie imensă faptul că o personalitate de o asemenea anvergură sportivă şi umană, o figură emblematică atât în sportul spaniol şi mondial, se alătură Consiliului nostru de Administraţie şi, din această calitate, contribuie la prezentul şi viitorul clubului nostru", a transmis clubul madrilen într-un comunicat.
Nadal, câştigător a 22 de titluri de Mare Şlem, dintre care 14 la Roland Garros, era deja membru de onoare al clubului Real Madrid încă din 2011 şi menţine o relaţie strânsă cu preşedintele acestuia, Florentino Perez.
"Aş dori să le mulţumesc preşedintelui Florentino Perez şi consiliului director pentru invitaţia de a mă alătura consiliului de administraţie al lui Real Madrid. Am acceptat această propunere cu mult entuziasm, cu dorinţa de a învăţa şi de a aduce tot ceea ce pot", a declarat Nadal pe reţelele sale de socializare.
Suporter al lui Real Madrid încă din copilărie, Nadal, care s-a retras din activitate în 2024, a declarat în 2023 că şi-ar dori ca, într-o zi, să devină preşedinte al clubului, deşi nu se considera suficient de "calificat" pentru acest rol.
Sursa: Agerpres
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






