Chelsea, penalizată! Sancțiune financiară și interdicție la transferuri pentru clubul londonez

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Chelsea, penalizată! Sancțiune financiară și interdicție la transferuri pentru clubul londonez
Foto: Profimedia  |  

Redactia   |   Publicat: 31.07.2026 19:19   |  Actualizat: 31.07.2026 19:20

Clubul Chelsea Londra a fost amendat cu 10 milioane de lire sterline (13,4 milioane de dolari) şi a primit o interdicţie de transfer pentru două perioade de mercato, cu suspendare, după o audiere de apel privind sancţiunea primită pentru încălcarea regulilor Federaţiei engleze de fotbal (FA) referitoare la agenţi, transmite DPA.

Clubul a primit iniţial o penalizare de şase puncte cu suspendare, pe lângă amendă, însă sancţiunea privind punctele a fost acum înlocuită cu o interdicţie de a efectua transferuri, tot cu suspendare.

Vineri, Federaţia engleză a confirmat aplicarea unor sancţiuni clubului din vestul Londrei, care a recunoscut un total de 74 de încălcări ale reglementărilor FA privind agenţii, colaborarea cu intermediari şi investiţiile unor terţe părţi în jucători.

Noii proprietari ai clubului au raportat ei înşişi încălcările autorităţilor fotbalistice în 2022, în timp ce se aflau în procesul de achiziţionare a clubului de la miliardarul rus Roman Abramovici.

Penalizarea cu şase puncte, sancţiune suspendată până la 30 iunie 2027, fusese impusă de comisia independentă care a analizat iniţial cazul, însă clubul a contestat decizia. Ulterior, comisia de apel a înlocuit penalizarea cu puncte cu o interdicţie suspendată de a efectua transferuri pe parcursul a două ferestre de mercato.

Chelsea a încheiat anterior acorduri privind sancţiunile în legătură cu această chestiune, atât cu Premier League, cât şi cu UEFA, notează Agerpres.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Mykhailo Mudryk revine pe teren! TAS i-a redus suspendarea pentru dopaj

Giganții din Premier League se bat pe un internațional spaniol

Alejandro Garnacho a plecat de la Chelsea Londra și va juca la o altă echipă din Premier League

Finanțatorul unui club din Premier League s-a săturat de zvonuri și a luat o decizie inedită: a publicat steagurile jucătorilor cu care negociază și șansele de realizare

Miliardarul care ar reseta raportul forțelor din fotbal. Ar putea urma transferuri de răsunet

Cu o avere de peste 250 de miliarde de dolari, Jeff Bezos ar putea deveni acționar la o echipă legendară

Cele mai citite

A refuzat invitația lui Măruță la podcast, apoi l-a făcut praf: ”Nu ai avut caracter cât ai făcut televiziune, nu ai talent, pentru ce să vin?!”

Diverse  |  29 Iulie 2026, 19:02
1.
A refuzat invitația lui Măruță la podcast, apoi l-a făcut praf: ”Nu ai avut caracter cât ai făcut televiziune, nu ai talent, pentru ce să vin?!”
DDB Italia, apel în ziua în care Mircea Lucescu ar fi împlinit 81 de ani: ”Dați-i înapoi Cupa furată de Valentin Ceaușescu”

Cupa României  |  29 Iulie 2026, 09:24
2.
DDB Italia, apel în ziua în care Mircea Lucescu ar fi împlinit 81 de ani: ”Dați-i înapoi Cupa furată de Valentin Ceaușescu”
1.200.000 de euro pentru Edi Iordănescu. Fostul selecționer a luat decizia

Internațional  |  30 Iulie 2026, 12:57
3.
1.200.000 de euro pentru Edi Iordănescu. Fostul selecționer a luat decizia
Știri de ultimă oră din sport
Oțelul Galați - Dinamo, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Dunărenii sunt neînvinși de la începutul sezonului! Echipele de start
live score Oțelul Galați - Dinamo, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Dunărenii sunt neînvinși de la începutul sezonului! Echipele de start
SuperLiga   |  31 Iulie 2026, 20:19
Oțelul Galați - Dinamo, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Dunărenii sunt neînvinși de la începutul sezonului! Echipele de start
Chelsea, penalizată! Sancțiune financiară și interdicție la transferuri pentru clubul londonez
Chelsea, penalizată! Sancțiune financiară și interdicție la transferuri pentru clubul londonez
Premier League   |  31 Iulie 2026, 19:19
Chelsea, penalizată! Sancțiune financiară și interdicție la transferuri pentru clubul londonez
Decizia luată de Andrei Nicolescu după accidentul cumplit în care au fost implicați angajați ai clubului din Ștefan cel Mare

Fotbal   |  31 Iulie 2026, 18:07
Decizia luată de Andrei Nicolescu după accidentul cumplit în care au fost implicați angajați ai clubului din Ștefan cel Mare
Dinamo transferă pe bandă rulantă! ”Câinii” au bifat a 10-a mutare a verii!

SuperLiga   |  31 Iulie 2026, 17:40
Dinamo transferă pe bandă rulantă! ”Câinii” au bifat a 10-a mutare a verii!
Formula 1 ar putea reveni în Germania după șapte ani. Conducerea Hockenheim negociază readucerea Marelui Premiu cu un proiect de 250 de milioane de euro

Formula 1   |  31 Iulie 2026, 16:43
Formula 1 ar putea reveni în Germania după șapte ani. Conducerea Hockenheim negociază readucerea Marelui Premiu cu un proiect de 250 de milioane de euro
Socrul lui Adrian Ropotan a explicat în ce stare se află antrenorul lui Dinamo 2, în urma accidentului de la Câmpulung Muscel

SuperLiga   |  31 Iulie 2026, 15:23
Socrul lui Adrian Ropotan a explicat în ce stare se află antrenorul lui Dinamo 2, în urma accidentului de la Câmpulung Muscel
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Ce relaţie are celebrul milionar cu încă soţia lui, după ce a înşelat-o cu cea mai bună prietenă a ei!
Ce relaţie are celebrul milionar cu încă soţia lui, după ce a înşelat-o cu cea mai bună prietenă a ei!
RTV Schimbare ULUITOARE a lui Dan Petrescu, după ce a învins boala! Are un look nou și pare mai tânăr cu câțiva ani. Cum arată acum. Nu te-ai fi așteptat! / GALERIE FOTO
Schimbare ULUITOARE a lui Dan Petrescu, după ce a învins boala! Are un look nou și pare mai tânăr cu câțiva ani. Cum arată acum. Nu te-ai fi așteptat! / GALERIE FOTO
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
exclusiv Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
Special   |  30 Iulie 2026, 15:03
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 31 iulie. Ursula von der Leyen cere returnări rapide după intrarea a 60.000 de migranți în Ceuta

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 iulie. Parchetul General o acuză pe Diana Buzoianu de dezinformare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 29 iulie. România rămâne temporar fără producția Unității 2 de la Cernavodă. Ministerul Economiei dă asigurări

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

MM Stoica, prima reacție după zvonurile privind conflictul cu un suporter FCSB
Diverse   |  20:41
MM Stoica, prima reacție după zvonurile privind conflictul cu un suporter FCSB
Mykhailo Mudryk revine pe teren! TAS i-a redus suspendarea pentru dopaj
Premier League   |  20:22
Mykhailo Mudryk revine pe teren! TAS i-a redus suspendarea pentru dopaj
live score Oțelul Galați - Dinamo, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Dunărenii sunt neînvinși de la începutul sezonului! Echipele de start
SuperLiga   |  20:19
Oțelul Galați - Dinamo, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Dunărenii sunt neînvinși de la începutul sezonului! Echipele de start
Neluțu Varga a băgat mâna în buzunar după victoria cu Alashkert: ”Mai există altcineva care să bage bani la CFR?”. Despre ce...
SuperLiga   |  19:45
Neluțu Varga a băgat mâna în buzunar după victoria cu Alashkert: ”Mai există altcineva care să bage bani la CFR?”. Despre ce sumă este vorbă
Chelsea, penalizată! Sancțiune financiară și interdicție la transferuri pentru clubul londonez
Premier League   |  19:19
Chelsea, penalizată! Sancțiune financiară și interdicție la transferuri pentru clubul londonez
exclusiv FCSB, masacrată după umilința cu Auda: ”Cea mai mare catastrofă a fotbalului românesc”
Conference League   |  18:52
FCSB, masacrată după umilința cu Auda: ”Cea mai mare catastrofă a fotbalului românesc”
Decizia luată de Andrei Nicolescu după accidentul cumplit în care au fost implicați angajați ai clubului din Ștefan cel Mare
Fotbal   |  18:07
Decizia luată de Andrei Nicolescu după accidentul cumplit în care au fost implicați angajați ai clubului din Ștefan cel Mare
Dinamo transferă pe bandă rulantă! ”Câinii” au bifat a 10-a mutare a verii!
SuperLiga   |  17:40