Conducerea lui Manchester United i-a decis soarta lui Michael Carrick, după seria neagră de rezultate
Galerie foto (1 fotografii): Conducerea lui Manchester United i-a decis soarta lui Michael Carrick, după seria neagră de rezultate
Vlad Stoica | Publicat: 27.10.2026 16:37 | Actualizat: 27.10.2026 16:38
Manchester United traversează unul dintre cele mai dificile momente ale sezonului, iar ultimul rezultat a pus și mai multă presiune pe banca tehnică. După înfrângerea cu Bournemouth, scor 0-3, pe Old Trafford, conducerea clubului a analizat situația lui Michael Carrick (45 de ani) și a stabilit ce urmează pentru antrenorul britanic.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
”Diavolii roșii” au ajuns la opt meciuri consecutive fără victorie în toate competițiile, iar parcursul din Premier League ridică semne serioase de întrebare.
Echipa ocupă locul 16, cu doar șapte puncte, și are un avans de numai două puncte față de ultima clasată, Sunderland. În aceste condiții, pericolul unei lupte pentru evitarea retrogradării devine tot mai real.
Manchester United nu îl demite pe Carrick
Eșecul cu Bournemouth a amplificat nemulțumirile, iar mai multe voci importante au cerut plecarea lui Carrick. Cu toate acestea, oficialii lui Manchester United au avut o întâlnire cu tehnicianul luni, 26 octombrie, iar decizia a fost una neașteptată.
Potrivit The Athletic, conducerea clubului a hotărât să îi acorde în continuare încredere antrenorului. Astfel, Carrick va pregăti echipa pentru următoarele partide, în ciuda rezultatelor slabe și a presiunii tot mai mari.
Primul test important va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, când Manchester United va juca în deplasare cu Chelsea, pe Stamford Bridge. Londonezii ocupă locul cinci și speră să profite de problemele adversarilor.
Nici vestiarul nu pare lipsit de tensiuni. După eșecul cu Como, scor 1-4, Bruno Fernandes a criticat conducerea clubului și a transmis că actuala echipă nu se ridică la nivelul istoriei lui Manchester United. Carrick nu l-a inclus apoi în lotul pentru duelul cu Bournemouth, iar explicația oficială a fost legată de motive strict sportive.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






