Manchester, pendulul puterii. Cum a preluat City supremația orașului, în timp ce United a intrat în declin

1998–1999: două lumi paralele

În sezonul în care United reușea tripla istorică (Premier League, FA Cup, Champions League), City trăia umilințe în eșalonul al treilea, cu derby-uri de zi ploioasă la Macclesfield și înfrângeri cu York sau Wycombe.

Era epoca „Cityitis”: anxietate, melancolie, autoironie. În același timp, United își scria legenda, iar pentru fanii neutri distanța dintre cele două cluburi părea de netrecut.

2008–2009: schimbarea

Virajul decisiv s-a produs în 2008, odată cu intrarea capitalului din Abu Dhabi și un plan declarat fără ocol: City să devină forță mondială.

Primul semn vizibil a fost transferul lui Robinho, sosit direct din Madrid, simbol al unui club care învăța să gândească pe scară mare. Apropiații lui Robinho aveau să declare mai târziu că brazilianul știa că va ajunge la Chelsea, nicidecum la City. Atât de insignifiantă ajunsese City.

Un an mai târziu, Carlos Tevez a traversat orașul de la roșu la albastru. În centru a apărut bannerul „Welcome to Manchester”, iar reacția lui Sir Alex a inventat o etichetă memorabilă: ”vecinii gălăgioși”.

La câteva minute după celebrul 4-3 pentru United, decis în minutul 96 de Michael Owen, furia lui Ferguson în tunel arăta, de fapt, că ”gălăgioșii” intrau în mintea rivalului.

2011–2012: ieșirea din umbră

Primul trofeu al noii ere a venit în 2011, FA Cup, după 35 de ani de așteptare și o semifinală câștigată pe Wembley chiar împotriva lui United.

A urmat 6–1 pe Old Trafford și, în mai 2012, secunda 93:20 a lui Sergio Agüero, care a smuls titlul din ultima fază. De aici încolo, City a trecut de la ”proiect” la ”mașină de trofee”.

Oglinda rivalului: aroganță și priorități

Pe măsură ce Manchester City urca, Manchester United consuma din prestigiul acumulat în anii lui Ferguson. Ole Gunnar Solskjær, fost atacant și apoi antrenor la United, a explicat că, în perioada de glorie, clubul trata Cupa Ligii (ultimul trofeu câștigat de City) — a treia competiție ca importanță după campionat și Cupa Angliei — ca pe un obiectiv secundar, concentrându-se pe trofeele mari.

Mai recent, același Solskjær a acuzat proprietarii că au neglijat stadionul Old Trafford, semn al unei strategii greșite pe termen lung.

Rio Ferdinand, fundaș emblematic al acelei generații câștigătoare, a descris actualul Manchester City drept un ”juggernaut” — adică o mașinărie greu de oprit, organizată, constantă și eficientă.

Pe scurt, în interiorul lui United s-a trecut treptat de la condescendență față de City la recunoașterea unei superiorități sportive care se vede pe teren și în modul în care este condus clubul rival.

Memoria vechii solidarități

Istoria locală e mai nuanțată decât scorurile. Când Old Trafford a fost bombardat în al Doilea Război Mondial, United a jucat opt ani pe Maine Road. După tragedia de la München (1958), City s-a oferit să ajute cu jucători ca rivala să își poată continua sezonul.

Chiar mai devreme, în zorii secolului XX, City a sprijinit financiar vechiul Newton Heath, iar un director al lui City, Albert Alexander, a condus parada lui United după o finală de Cupă — pentru că era „gloria Manchesterului”, nu a unui singur club.

Rivalitatea a fost aprigă, dar orașul a știut și ce înseamnă solidaritatea.

Două strategii, două destinații

City a investit în infrastructură, oameni și o idee fixă: să creeze istorie, nu doar s-o invoce. A adus antrenori capabili să impună un standard, a construit un campus sportiv, a ridicat nivelul primei echipe și al academiei.

United, în schimb, a traversat ani în care proprietarii au extras valoare, nu au adăugat-o; clubul a părut să creadă că trecutul câștigă meciuri la nesfârșit, că ”suntem United” e suficient.

De aceea, concluzia ultimilor 16 ani sună simplu: City și-a clădit viitorul, cărămidă cu cărămidă, în timp ce United l-a consumat. Un miliard pompat într-o viziune față în față cu un miliard scos dintr-un patrimoniu. Restul se vede pe gazon — și în felul în care, azi, Manchesterul fotbalistic se colorează, tot mai des, în albastru.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google