exclusiv Gică Hagi și-a enervat jucătorii cu decizia luată la echipă

Gică Hagi a semnat cu FRF un contract valabil până în 2030 Galerie foto(8) Galerie foto (8 fotografii): Gică Hagi și-a enervat jucătorii cu decizia luată la echipă
Foto: Profimedia  |   Gică Hagi a semnat cu FRF un contract valabil până în 2030

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 02.05.2026 13:05   |  Actualizat: 02.05.2026 18:28

În cadrul seriei iAMsport FANS Edition, Remus Răureanu, senior editor al iAMsport.ro, a povestit cum și-a enervat Gică Hagi (61 de ani) jucătorii de la Galatasaray.

  • iAMsport FANS Edition este un proiect susținut de Heineken.

Gică Hagi a scris istorie ca fotbalist la Galatasaray în perioada 1996-2001, interval în care și-a trecut în palmares patru campionate, două Cupe, două Supercupe, precum și Cupa și Supercupa UEFA, ambele obținute în 2000.

După retragerea din activitate, ”Regele” a revenit la Istanbul în 2003, când a preluat pentru prima dată banca tehnică a formației ”Cimbom”, după ce anterior fusese antrenor la naționala României și la Bursaspor.

Foto 2/8

Metodele lui Hagi i-au nemulțumit pe jucătorii de la Galatasaray

Hagi a preluat formația turcă de la Fatih Terim și a introdus propriile metode de pregătire, inclusiv modificarea alimentației jucătorilor.

În cadrul seriei iAMsport FANS Edition, jurnalistul Remus Răureanu a povestit că această decizie i-a deranjat foarte tare pe unii jucători ai echipei.

"E o problemă pe care a avut-o și Hagi la Galatasaray, în mandatul în care s-a dus acolo în locul lui Terim. I-a găsit la echipă pe Florin Bratu și Ovidiu Petre.

Mi-a povestit Bratu. Când era Terim antrenor, meniul era bufet suedez: chiftele, kebab, sosuri, cartofi. Iar când a venit Hagi, a intrat în bucătărie și a zis: <<Ce faceți? V-am mai învățat odată să mâncați!>>.

Foto 3/8

A schimbat tot. A venit cu paste, pui, curcan, salate. Bratu a zis: <<Jucătorii turci din echipă erau plini de nervi. Ziceau că nu au ce să mânănce>>.

Ei crescuseră cu kebab, cartofi și sosuri, iar Hagi i-a scos din mediul lor. Hagi a avut o rețetă de succes, doar că stricase atmosfera cu o astfel de măsură", a declarat Răureanu.

  • Primul mandat al lui Hagi la Galatasaray s-a încheiat în 2005, an în care a câștigat Cupa Turciei și a fost desemnat antrenorul anului în ”Țara Semilunii”.
  • Actualul selecționer al României a revenit la Galatasaray în octombrie 2010, dar aventura sa avea să se încheie după cinci luni.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

A ajuns la FCSB, n-a fost păstrat, dar nu regretă: ”M-am bucurat, nu făceam față”

Are 45 de selecții la națională, dar la școala de antrenori i s-au predat pasa cu latul și lovitura de cap: ”M-am simțit umilit”

Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”

Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986

Fiul unui fost fotbalist român important îi calcă pe urme tatălui. Are 19 ani și joacă mijlocaș: ”E foarte bun, genul lui Mirel Rădoi!”

S-a retras devreme, dar a fost la fel de bun ca Gică Hagi: ”Dacă nu chiar peste”

Cele mai citite

S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB

SuperLiga  |  28 Octombrie 2026, 09:26
1.
S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB
A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”

SuperLiga  |  29 Octombrie 2026, 13:26
2.
A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”
Vlad Chiricheș a ales ce va face mai departe. A absolvit cursurile uneia dintre cele mai importante școli din lume

Diverse  |  30 Octombrie 2026, 11:03
3.
Vlad Chiricheș a ales ce va face mai departe. A absolvit cursurile uneia dintre cele mai importante școli din lume
Știri de ultimă oră din sport
Rapid - Csikszereda 2-0! Giuleștenii au egalat-o pe Dinamo în clasament

SuperLiga   |  30 Octombrie 2026, 22:28
Rapid - Csikszereda 2-0! Giuleștenii au egalat-o pe Dinamo în clasament
Sergio Pérez rămâne la Cadillac până în 2029

Formula 1   |  30 Octombrie 2026, 21:48
Sergio Pérez rămâne la Cadillac până în 2029
Alexandru Meszar, prima reacție după ce Adrian Mihalcea ar fi amenințat cu demisia

SuperLiga   |  30 Octombrie 2026, 21:23
Alexandru Meszar, prima reacție după ce Adrian Mihalcea ar fi amenințat cu demisia
Ionuț Chirilă, încrezător după remiza cu Steaua: ”Ne vom salva cu siguranță. Îmi asum ce spun”

Liga 2   |  30 Octombrie 2026, 20:54
Ionuț Chirilă, încrezător după remiza cu Steaua: ”Ne vom salva cu siguranță. Îmi asum ce spun”
Interes scăzut pentru derby-ul din Ghencea! Câți fani au asistat la Steaua - CS Dinamo

Liga 2   |  30 Octombrie 2026, 20:20
Interes scăzut pentru derby-ul din Ghencea! Câți fani au asistat la Steaua - CS Dinamo
Steaua - CS Dinamo 0-0! Remiză pe Ghencea în derby-ul din Liga 2

Liga 2   |  30 Octombrie 2026, 20:00
Steaua - CS Dinamo 0-0! Remiză pe Ghencea în derby-ul din Liga 2
AS.RO Motivul incredibil pentru care lui Cornel Dinu i se reţin lunar din pensie 3.500 de lei. Cu ce mai rămâne: &#8222;Nu pot să trăiesc&#8221;
Motivul incredibil pentru care lui Cornel Dinu i se reţin lunar din pensie 3.500 de lei. Cu ce mai rămâne: &#8222;Nu pot să trăiesc&#8221;
RTV Cu ce se ocupă în prezent Alexandra Dinu, fosta soție a lui Adrian Mutu. Cum arată vedeta la 45 de ani / FOTO
Cu ce se ocupă în prezent Alexandra Dinu, fosta soție a lui Adrian Mutu. Cum arată vedeta la 45 de ani / FOTO
Are 45 de selecții la națională, dar la școala de antrenori i s-au predat pasa cu latul și lovitura de cap: ”M-am simțit umilit”
exclusiv Are 45 de selecții la națională, dar la școala de antrenori i s-au predat pasa cu latul și lovitura de cap: ”M-am simțit umilit”
Special   |  29 Octombrie 2026, 15:57
Are 45 de selecții la națională, dar la școala de antrenori i s-au predat pasa cu latul și lovitura de cap: ”M-am simțit umilit”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

iCAUR V25, noul SUV chinezesc cu aer de off-roader clasic
Auto   |  00:04
iCAUR V25, noul SUV chinezesc cu aer de off-roader clasic
Harry Kane și Kylian Mbappe, despărțiți de o diferență mică în clasamentul Balonului de Aur 2026. Câte puncte au obținut cei...
Internațional   |  23:46
Harry Kane și Kylian Mbappe, despărțiți de o diferență mică în clasamentul Balonului de Aur 2026. Câte puncte au obținut cei 30 de fotbaliști nominalizați
Daniel Pancu nu i-a iertat pe jucători după victoria cu Csikszereda: ”Cred că avem multe momente în care suntem superficiali”
SuperLiga   |  23:31
Daniel Pancu nu i-a iertat pe jucători după victoria cu Csikszereda: ”Cred că avem multe momente în care suntem superficiali”
Zeekr 9X, un nou SUV de lux pe piața noastră
Auto   |  23:18
Zeekr 9X, un nou SUV de lux pe piața noastră
Ionuț Chirilă, replică dură pentru Dănuț Lupu: ”Are creierul cât o bibilică. Mi-e milă de el!”
Diverse   |  22:59
Ionuț Chirilă, replică dură pentru Dănuț Lupu: ”Are creierul cât o bibilică. Mi-e milă de el!”
Rapid - Csikszereda 2-0! Giuleștenii au egalat-o pe Dinamo în clasament
SuperLiga   |  22:28
Rapid - Csikszereda 2-0! Giuleștenii au egalat-o pe Dinamo în clasament
exclusiv Radu Banciu, impresionat de fotbalistul cu care Becali vrea să dea lovitura: ”O performanță rarisimă”
Stranieri   |  22:16
Radu Banciu, impresionat de fotbalistul cu care Becali vrea să dea lovitura: ”O performanță rarisimă”
Sergio Pérez rămâne la Cadillac până în 2029
Formula 1   |  21:48