Daniel Pancu nu i-a iertat pe jucători după victoria cu Csikszereda: ”Cred că avem multe momente în care suntem superficiali”
Galerie foto (1 fotografii): Daniel Pancu nu i-a iertat pe jucători după victoria cu Csikszereda: ”Cred că avem multe momente în care suntem superficiali”
Alina Popa | Publicat: 30.10.2026 23:31 | Actualizat: 30.10.2026 23:31
Daniel Pancu (49 de ani) a reacționat după victoria Rapidului contra Csikszeredei, scor 2-0, în etapa a 14-a din SuperLiga.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
După două rezultate fără succes, în campionat și cupă, giuleștenii au revenit pe locul al doilea în clasament, cel puțin pentru moment.
Daniel Pancu: ”A fost mai greu decât m-am așteptat”
La finalul partidei, Daniel Pancu a recunoscut că prestația echipei nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Antrenorul a atras atenția asupra greșelilor din joc și a cerut mai multă responsabilitate din partea fotbaliștilor.
”A fost mai greu decât m-am așteptat. Ne-a apăsat această săptămână, cu toate că problemele legate de joc și de atmosferă anunțau o cădere, plus tradiția asta a Rapidului din ultimele sezoane, cu perioada asta, când vine frigul. Cred că avem multe momente în care suntem superficiali, am pierdut multe mingi în atac.
Dacă ei marcau primii, nu știu dacă mai avea puterea să ne revenim. Trebuie să revenim la acea echipă de salahori, la derby am fost slabi, nu ne-am ridicat la acel nivel. Încă mai am jucători la care ori mă surprind pe mine, dar am așteptări mai mari. Când ești important, trebuie să fii mereu în top”, a declarat tehnicianul.
Pancu a vorbit și despre eșecul cu FCSB, dar și despre următorul adversar, Farul Constanța. Antrenorul Rapidului a recunoscut că regretă lipsa unor schimbări la pauza derby-ului.
”Dacă îmi reproșez ceva, e faptul că nu am intervenit de la pauză. Mi-am dorit mult, nu știu ce m-a împins să nu fac lucrul acesta”, a explicat acesta.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






