Costel Gâlcă, aproape de revenire! Ce echipă îl are pe listă pe fostul antrenor de la Rapid și FCSB
Galerie foto (1 fotografii): Costel Gâlcă, aproape de revenire! Ce echipă îl are pe listă pe fostul antrenor de la Rapid și FCSB
Alina Popa | Publicat: 30.10.2026 17:35 | Actualizat: 30.10.2026 17:35
Costel Gâlcă ar putea reveni în circuitul fotbalului internațional. Tehnicianul român, în vârstă de 54 de ani, se află printre principalii candidați pentru postul de antrenor principal al formației Yelimay Semey, din prima ligă a Kazahstanului, potrivit informațiilor apărute în presa locală.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Fostul antrenor al Rapidului și al lui FCSB este liber de contract din iunie 2026, după despărțirea de gruparea din Giulești, pe care a pregătit-o în sezonul 2025-2026.
Gâlcă, dorit în Kazahstan
Presa din Kazahstan a dezvăluit că numele lui Gâlcă se află pe lista scurtă a conducerii clubului Yelimay Semey.
”Potrivit informațiilor disponibile, unul dintre principalii candidați pentru postul de antrenor principal al echipei Yelimay este tehnicianul român Constantin Gâlcă. Acesta este cunoscut pentru faptul că a activat nu doar la cluburi din România, ci a pregătit și formația spaniolă Espanyol.
Interesant este că Gâlcă a mai fost în Kazahstan. În 2014, românul, în calitate de antrenor principal, a venit la Aktobe cu Steaua (n.r. FCSB), alături de care a remizat, scor 2-2, în cadrul preliminariilor Ligii Campionilor UEFA (la București, roș-albii au pierdut cu 1-2)”, au scris jurnaliștii de la Sports.kz.
Yelimay Semey, trei titluri în palmares
Posibila mutare vine după ce Yelimay Semey a anunțat despărțirea de antrenorul Andrey Karpovich. Ultimul meci al echipei în sezonul 2026 este programat pe 31 octombrie, pe teren propriu, împotriva celor de la Okzhetpes.
Yelimay Semey are în palmares trei titluri de campioană a Kazahstanului, cucerite în anii 1994, 1995 și 1998.
La Rapid, Gâlcă nu a reușit să își îndeplinească obiectivul. Giuleștenii au încheiat sezonul trecut pe locul 5, după un play-off dificil, cu o singură victorie, trei remize și șase înfrângeri.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






