S-a făcut mutarea de 115.000.000 de euro în Premier League

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): S-a făcut mutarea de 115.000.000 de euro în Premier League

Vlad Stoica   |   Publicat: 06.07.2026 13:42   |  Actualizat: 06.07.2026 15:53

Tottenham a reușit transferul verii și a stabilit un nou record în istoria clubului. Londonezii au anunțat oficial sosirea lui Sandro Tonali (26 de ani), cumpărat de la Newcastle United pentru aproximativ 115 milioane de euro.

Suma plătită de Spurs reprezintă cea mai mare investiție făcută vreodată de club și depășește precedentul record stabilit chiar în această perioadă de mercato, odată cu transferul lui Mateus Fernandes.

Sandro Tonali, noul transfer de la Tottenham

La scurt timp după semnarea contractului, internaționalul italian a explicat de ce a ales Tottenham, deși s-a aflat și pe lista altor cluburi importante din Europa.

”Sunt foarte fericit că sunt aici. Când am ajuns astăzi la club, senzația a fost fantastică. Lumea spunea că au fost patru sau cinci cluburi interesate, dar pentru mine a existat doar unul.

Am vorbit aproape două ore cu antrenorul despre club, suporteri, stadion și stilul de joc. A fost ceva magic, pentru că am știut imediat că trebuie să semnez cu Tottenham. Am jucat de câteva ori împotriva lor și am găsit mereu o atmosferă extraordinară. Abia aștept să înceapă sezonul”, a spus Tonali, pentru site-ul oficial al clubului.

Roberto De Zerbi: ”Sunt convins că fanii îl vor iubi pentru ceea ce aduce echipei

Antrenorul Roberto De Zerbi s-a declarat la rândul său încântat de transferul italianului.

”Sandro este un jucător special și o achiziție extraordinară pentru clubul nostru. Îl urmăresc de foarte mult timp, încă din perioada în care evolua la Brescia. Au existat multe cluburi interesate de el în această vară, însă el a fost foarte clar că își dorește să vină la Tottenham. Sunt convins că fanii îl vor iubi pentru ceea ce aduce echipei”, a declarat tehnicianul.

Și directorul sportiv Johan Lange a avut numai cuvinte de laudă pentru noul mijlocaș.

”Sandro este unul dintre cei mai buni mijlocași din Europa. Are calitate tehnică, inteligență în joc și personalitatea necesară pentru a face față presiunii din Premier League”, a afirmat oficialul londonezilor.

Tonali s-a făcut remarcat la Brescia, iar în 2020 a ajuns la AC Milan, unde a devenit unul dintre cei mai apreciați mijlocași din Serie A. Trei ani mai târziu, Newcastle a plătit o sumă importantă pentru transferul său, însă primul sezon în Anglia a fost marcat de suspendarea primită în cazul pariurilor sportive.

Chiar și așa, italianul a adunat 110 meciuri, 10 goluri și nouă pase decisive pentru ”coțofene”, contribuind și la câștigarea Cupei Ligii Angliei în 2025. Mijlocașul este cotat la 80 de milioane de euro de Transfermarkt și are 32 de selecții în naționala Italiei.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Tottenham va plăti 75.000.000 de lire sterline pentru fotbalistul lui Manchester City

Arteta a spus ce șanse are Arsenal să-l păstreze pe Lewis-Skelly, jucător dorit de Chelsea și Manchester United

Jeff Bezos și cofondatorul Facebook, noii acționari de la Liverpool! Mutare istorică în Premier League

OFICIAL | Jeff Bezos a intrat în acționariatul lui Liverpool! Cine este miliardarul alături de care a investit în club

”Gigi Becali din Premier League” dă în judecată o rivală din campionat: ”Șantaj, trucarea meciurilor, trafic de droguri și corupție”

Jeff Bezos, gata să intre în acționariatul lui Liverpool! Miliardarul Amazon pregătește o investiție colosală pe Anfield

Cele mai citite

E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii

SuperLiga  |  20 August 2026, 13:51
1.
E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”

SuperLiga  |  22 August 2026, 11:35
2.
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”

SuperLiga  |  21 August 2026, 20:57
3.
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
Știri de ultimă oră din sport
Tragedie în lumea boxului! Fostul campion mondial a fost împușcat mortal în fața casei

Box   |  22 August 2026, 18:53
Tragedie în lumea boxului! Fostul campion mondial a fost împușcat mortal în fața casei
Norris pleacă din pole-position la Zandvoort

Formula 1   |  22 August 2026, 18:22
Norris pleacă din pole-position la Zandvoort
Opel, atac la Dacia Duster
Opel, atac la Dacia Duster
Auto   |  22 August 2026, 16:43
Opel, atac la Dacia Duster
Dinamo - U Cluj, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Elevii lui Nuno Campos au moralul ridicat după victoria din derby-ul cu Rapid!
live score Dinamo - U Cluj, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Elevii lui Nuno Campos au moralul ridicat după victoria din derby-ul cu Rapid!
SuperLiga   |  22 August 2026, 16:28
Dinamo - U Cluj, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Elevii lui Nuno Campos au moralul ridicat după victoria din derby-ul cu Rapid!
Neluțu Varga i-a oferit fotbalistului un salariu de 50.000 de euro pe lună pentru a refuza FCSB: ”Te rugăm, nu te duce acolo!”

SuperLiga   |  22 August 2026, 16:04
Neluțu Varga i-a oferit fotbalistului un salariu de 50.000 de euro pe lună pentru a refuza FCSB: ”Te rugăm, nu te duce acolo!”
Tavi Popescu, amendat de FCSB după gestul nervos din finalul ultimului meci

SuperLiga   |  22 August 2026, 14:53
Tavi Popescu, amendat de FCSB după gestul nervos din finalul ultimului meci
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Ion Ţiriac, investiţie uriaşă în România! Edilul a anunţat lovitura de proporţii: Mulţumesc pentru angajament
Ion Ţiriac, investiţie uriaşă în România! Edilul a anunţat lovitura de proporţii: Mulţumesc pentru angajament
RTV Anamaria Prodan trăieşte pe lux şi opulenţă. Cum arată vila de milioane din Las Vegas
Anamaria Prodan trăieşte pe lux şi opulenţă. Cum arată vila de milioane din Las Vegas
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 5 august, de la ora 20. Călin Georgescu atacă planul aderării la euro

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

S-a încheiat telenovela transferului lui Assad Al-Hamlawi
SuperLiga   |  19:45
S-a încheiat telenovela transferului lui Assad Al-Hamlawi
live score Inter - Monza 1-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Oaspeții dau replica pe Meazza!
Serie A   |  19:39
Inter - Monza 1-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Oaspeții dau replica pe Meazza!
Ronald Gavril a fost înșelat! Cum a reacționat iubitul Anamariei Prodan
Diverse   |  19:12
Ronald Gavril a fost înșelat! Cum a reacționat iubitul Anamariei Prodan
Tragedie în lumea boxului! Fostul campion mondial a fost împușcat mortal în fața casei
Box   |  18:53
Tragedie în lumea boxului! Fostul campion mondial a fost împușcat mortal în fața casei
Norris pleacă din pole-position la Zandvoort
Formula 1   |  18:22
Norris pleacă din pole-position la Zandvoort
Fotbalistul pentru care Gigi Becali a plătit o avere a vorbit fără ocolișuri: ”Lucrurile s-au schimbat în totalitate”
Fotbal   |  18:04
Fotbalistul pentru care Gigi Becali a plătit o avere a vorbit fără ocolișuri: ”Lucrurile s-au schimbat în totalitate”
Aston Martin F1, pas apăsat pe piața americană
Formula 1   |  17:38
Aston Martin F1, pas apăsat pe piața americană
A lucrat cu Dan Petrescu și a spus care a fost minusul ”Bursucului”: ”Trebuie să știi să gestionezi chestiile astea”
SuperLiga   |  17:11