video Scandal de rasism pe terenul celor de la Voluntari: ”Ce-i asta? Nu-i în regulă!”

Foto 1/5 Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Scandal de rasism pe terenul celor de la Voluntari: ”Ce-i asta? Nu-i în regulă!”

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 10.10.2024 18:33   |  Actualizat: 10.10.2024 18:33

Internaționalul german U19 Almugera Kabar (18 ani) a fost jignit, din tribună, în timpul amicalului cu Spania U19 (2-1), disputat miercuri, la Voluntari.

România U19 va avea programate două amicale, cu Germania și cu Spania, zilele următoare, iar adversarele au stabilit și ele un duel amical în țara noastră.

Internaționalul german U19 Almugera Kabar a fost jignit, din tribună, în timpul amicalului cu Spania U19, 2-1.

Almugera Kabar a fost jignit în timpul amicalului de la Voluntari

Incidentul neplăcut s-a petrecut în minutul 81 al amicalului dintre Germania U19 și Spania U19, care s-a disputat miercuri, la Voluntari.

Internaționalul german Almugera Kabar era la tușă când din tribună a fost abuzat rasial, de două ori, de aceeași persoană.

Kabar s-a oprit și s-a întors către persoana respectivă cerându-i socoteală, după care arbitrul partidei, Kadir Saglam, dar și asistentul de pe acea parte s-au îndreptat către el.

Neamțul le-a explicat foarte deranjat ce i s-a întâmplat: ”M-a numit «negru», ce este asta? Nu este în regulă”.

Foto 3/5

Arbitrul Kadir Sağlam a luat apoi legătura cu un alt arbitru, părând că ar fi aranjat ca spectatorul în cauză să fie evacuat din stadion.

Almugera Kabar evoluează la Borussia Dortmund. Deși e născut la Bremen, are dublă cetățenie, germană și libiană, și a trecut pe la toate naționalele de juniori ale nemților, cu 37 de selecții, dintre care 3 la reprezentativa U19.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cristi Chivu și-a aflat adversarul din finala Cupei Italiei! Când este programat ultimul act al competiției

Momente dramatice pe Camp Nou! Barcelona – Celta Vigo, întrerupt din cauza unei urgențe în tribune

OFICIAL | Chelsea și-a dat afară antrenorul după seria de 7 înfrângeri!

OFICIAL | Rădoi a fost prezentat la noua echipă! Cui i-a mulțumit antrenorul în primul său discurs: ”Nu aș fi aici acum altfel”

Comparat cu Mourinho, Chivu a spus lucrurilor pe nume: ”Nu îmi place”

Inter - Como 3-2! Cristi Chivu, în finala Cupei Italiei! Cu cine joacă milanezii pentru trofeu

Cele mai citite

Ioan Ovidiu Sabău și-a găsit echipă: ”Vine din vară”

SuperLiga  |  21 Aprilie 2026, 09:53
1.
Ioan Ovidiu Sabău și-a găsit echipă: ”Vine din vară”
După Cornel Dinu, o altă legendă a ”câinilor” nu este de acord ca noul stadion Dinamo să poarte numele lui Mircea Lucescu

Special  |  20 Aprilie 2026, 14:40
2.
După Cornel Dinu, o altă legendă a ”câinilor” nu este de acord ca noul stadion Dinamo să poarte numele lui Mircea Lucescu
Radu Banciu a numit antrenorul român din străinătate care ar fi fost o soluție mai bună decât Gică Hagi: ”Are stofă”

Fotbal  |  21 Aprilie 2026, 00:11
3.
Radu Banciu a numit antrenorul român din străinătate care ar fi fost o soluție mai bună decât Gică Hagi: ”Are stofă”
Știri de ultimă oră din sport
David Popovici a obținut aurul la Campionatele Naționale de la Otopeni

Natație   |  22 Aprilie 2026, 22:30
David Popovici a obținut aurul la Campionatele Naționale de la Otopeni
Audi F1, lovitură de imagine la Miami
Audi F1, lovitură de imagine la Miami
Formula 1   |  22 Aprilie 2026, 21:18
Audi F1, lovitură de imagine la Miami
Universitatea Craiova, sancționată după incidentele cu mesaje rasiste de la meciul cu Rapid: decizia Comisiei de Disciplină

SuperLiga   |  22 Aprilie 2026, 19:00
Universitatea Craiova, sancționată după incidentele cu mesaje rasiste de la meciul cu Rapid: decizia Comisiei de Disciplină
Ilie Drăgan a achitat taxa la TAS în cazul alegerilor FRF! Lupta cu Răzvan Burleanu continuă

Fotbal   |  22 Aprilie 2026, 18:03
Ilie Drăgan a achitat taxa la TAS în cazul alegerilor FRF! Lupta cu Răzvan Burleanu continuă
Finanțatorul din SuperLiga nu l-a iertat pe Gigi Becali: ”Se crede mare antrenor. FCSB are probleme din cauza lui!”

SuperLiga   |  22 Aprilie 2026, 17:25
Finanțatorul din SuperLiga nu l-a iertat pe Gigi Becali: ”Se crede mare antrenor. FCSB are probleme din cauza lui!”
Un proiect de pick-up EV, magnet pentru fonduri. Secretul miliardelor adunate

Auto   |  22 Aprilie 2026, 16:50
Un proiect de pick-up EV, magnet pentru fonduri. Secretul miliardelor adunate
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Ce tatuaj şi-a făcut David Popovici. Cum a apărut la Campionatele Naţionale de la Otopeni
Ce tatuaj şi-a făcut David Popovici. Cum a apărut la Campionatele Naţionale de la Otopeni
RTV ULTIMA ORĂ! Pe cine ar vrea să pună Nicușor Dan premier în locul lui Ilie Bolojan. PERSOANA la care nimeni nu s-ar fi gândit!
ULTIMA ORĂ! Pe cine ar vrea să pună Nicușor Dan premier în locul lui Ilie Bolojan. PERSOANA la care nimeni nu s-ar fi gândit!
Ion Țiriac a dezvăluit că un parc important din Capitală îi va purta numele Nadiei Comăneci! Miliardarul îi pregătește și o statuie de ”4,5 metri și 300 de kilograme”

Special   |  22 Aprilie 2026, 14:45
Ion Țiriac a dezvăluit că un parc important din Capitală îi va purta numele Nadiei Comăneci! Miliardarul îi pregătește și o statuie de ”4,5 metri și 300 de kilograme”
UPDATE | Consultările la Cotroceni după ruptura PSD–Bolojan. Nicușor Dan a făcut primele declarații

Grindeanu, după consultările cu Nicușor Dan: ”Continuarea coaliției, dar cu alt premier”

Bolojan nu își dă demisia după consultările cu Nicușor Dan: ”Îmi asum în continuare funcția de premier”

Flavor Flav, mesaj subtil pentru Trump. Invitația care a mutat aurul olimpic din Washington în Las Vegas

Focus pe garderoba Reginei Elisabeta a II-a! Arhiva vestimentară a fostului monarh este deschisă publicului „ca niciodată până acum”

Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”
Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”
Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”
Cristi Chivu și-a aflat adversarul din finala Cupei Italiei! Când este programat ultimul act al competiției
Serie A   |  00:45
Cristi Chivu și-a aflat adversarul din finala Cupei Italiei! Când este programat ultimul act al competiției
Momente dramatice pe Camp Nou! Barcelona – Celta Vigo, întrerupt din cauza unei urgențe în tribune
LaLiga   |  23:42
Momente dramatice pe Camp Nou! Barcelona – Celta Vigo, întrerupt din cauza unei urgențe în tribune
exclusiv Gică Hagi, desființat de fostul conducător din fotbalul românesc: ”El crede că suntem imbecili. Chiar avem față de papagali?”
Echipa Națională   |  23:19
Gică Hagi, desființat de fostul conducător din fotbalul românesc: ”El crede că suntem imbecili. Chiar avem față de papagali?”
David Popovici a obținut aurul la Campionatele Naționale de la Otopeni
Natație   |  22:30
David Popovici a obținut aurul la Campionatele Naționale de la Otopeni
Cel mai mare regret din viața miliardarului Ion Țiriac: ”Asta ar fi fost frumos”
Ion Țiriac   |  21:50
Cel mai mare regret din viața miliardarului Ion Țiriac: ”Asta ar fi fost frumos”
Audi F1, lovitură de imagine la Miami
Formula 1   |  21:18
Audi F1, lovitură de imagine la Miami
OFICIAL | Chelsea și-a dat afară antrenorul după seria de 7 înfrângeri!
Premier League   |  20:40
OFICIAL | Chelsea și-a dat afară antrenorul după seria de 7 înfrângeri!
Elias Charalambous l-a refuzat pe Gigi Becali! Un antrenor italian este pe lista FCSB
SuperLiga   |  20:00
Elias Charalambous l-a refuzat pe Gigi Becali! Un antrenor italian este pe lista FCSB
Rezultate / Clasamente