Jucătorul de 35 de milioane de euro a ajuns pe lista neagră a lui Chivu la Inter

Davide Frattesi Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Jucătorul de 35 de milioane de euro a ajuns pe lista neagră a lui Chivu la Inter
Foto: Getty Images  |   Davide Frattesi

Andrei Mazurchievici   |   Publicat: 02.01.2026 15:40   |  Actualizat: 02.01.2026 18:00

Cristian Chivu (45 de ani) este lider cu Inter Milano în Serie A, dar nu toți jucătorii evaluați la mai multe zeci de milioane de euro sunt mulțumiți de timpul pe care l-au primit pe teren în acest sezon.

Situația mijlocașului Davide Frattesi este atent monitorizată atât de conducerea clubului, cât și de anturajul jucătorului, care nu exclude o schimbare de aer pentru a avea mai mult timp de joc, mai ales într-un sezon important și din perspectiva echipei naționale.

Davide Frattesi, pe lista lui Juventus și Fenerbache

Deși Inter nu consideră că mijlocașul este ”pe lista neagră” în mod oficial, concurența acerbă din linia mediană și alegerile tactice ale lui Chivu l-au transformat într-o opțiune secundară, informează gazzetta.it.

Frattesi ar fi dorit de Juventus, însă transferul este greu de realizat, având în vedere că Inter solicită între 30 și 35 de milioane de euro și nu este dispusă să-l cedeze sub formă de împrumut fără obligație de cumpărare, mai ales în Italia.

De transferul lui Frattesi s-a interesat și Fenerbache Istanbul, viitoarea adversară a FCSB în Liga Europa. Partida dintre cele două echipe se va disputa la data de 29 ianuarie, cu începere de la ora 22:00, pe Arena Națională.

506 minute
a evoluat Davide Frattesi în acest sezon pentru Internazionale Milano

Valentin Carboni, la un pas de împrumutul la Racing Club

Valentin Carboni, una dintre speranțele echipei Inter Milano, a fost împrumutat în acest sezon la Genoa, însă tânărul mijlocaș nu a confirmat, după ce a marcat un singur gol în 15 meciuri.

În acest moment, Valentin Carboni nu ar intra nici în planurile antrenorului român, iar conducerea clubului milanez este pregătită să îl cedeze din nou sub formă de împrumut.

Foto 2/4

Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, mijlocașul este aproape de a se alătura echipei Racing Club, formație din Argentina, țara natală a lui Carboni.

Diego Milito, fost coleg cu Chivu la Inter și președintele lui Racing, poartă ultimele discuții cu jucătorul și Javier Zanetti, vicepreședintele nerazzurrilor, pentru a finaliza mutarea.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dan Șucu, gata să facă un pas în spate: ”Pot să rămân ca acționar minoritar”

Legendarul San Siro va fi demolat! Stadion nou de 2,15 miliarde de euro pentru Inter și AC Milan

Chivu primește vești excelente! Inter își recuperează vedetele, Spence e gata de debut

Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu

Transfer-surpriză: David Alaba a semnat cu un club din Serie A!

Șucu a decis ce se întâmplă cu De Rossi, după startul dezastruos de sezon al lui Genoa

Cele mai citite

Gigi Becali a anunțat pe cine susține pentru funcția de prim-ministru al României: ”Singura soluție”

Diverse  |  01 Octombrie 2026, 11:58
1.
Gigi Becali a anunțat pe cine susține pentru funcția de prim-ministru al României: ”Singura soluție”
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”

Fotbal  |  02 Octombrie 2026, 18:33
2.
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”

Special  |  01 Octombrie 2026, 21:35
3.

Știri de ultimă oră din sport
Antonelli pleacă din a doua linie după penalizarea lui Hadjar. Ce șanse are la victorie liderul F1

Formula 1   |  03 Octombrie 2026, 15:31
Antonelli pleacă din a doua linie după penalizarea lui Hadjar. Ce șanse are la victorie liderul F1
Duel stelar: Max Verstappen versus Valentino Rossi

Auto   |  03 Octombrie 2026, 12:57
Duel stelar: Max Verstappen versus Valentino Rossi
Max Verstappen, primul pole position din 2026! A fost cel mai rapid în calificările de la Sepang

Formula 1   |  03 Octombrie 2026, 12:14
Max Verstappen, primul pole position din 2026! A fost cel mai rapid în calificările de la Sepang
Fostul internațional polonez, verdict dur despre naționala României după eșecul drastic din Varșovia: ”Nu este constantă!”

Echipa Națională   |  03 Octombrie 2026, 10:57
Fostul internațional polonez, verdict dur despre naționala României după eșecul drastic din Varșovia: ”Nu este constantă!”
UEFA a reacționat după ce România a fost umilită de Polonia: ”Categoric!”

Echipa Națională   |  03 Octombrie 2026, 09:44
UEFA a reacționat după ce România a fost umilită de Polonia: ”Categoric!”
A dezvăluit ce intenție ascunsă ar avea FRF după umilința istorică suferită de România: ”Vă spun eu ce face și ce vrea”

Echipa Națională   |  03 Octombrie 2026, 09:09
A dezvăluit ce intenție ascunsă ar avea FRF după umilința istorică suferită de România: ”Vă spun eu ce face și ce vrea”
AS.RO 150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
RTV Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni
Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
exclusiv Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
Special   |  01 Octombrie 2026, 21:35
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 octombrie. AUR: ”Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției”. Ce legătură face partidul cu anticipatele

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 septembrie. Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. Doar 182 de voturi pentru, față de 233 necesare

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Oficialii din Formula 1 s-au hotărât. Se respectă calendarul original
Formula 1   |  16:17
Oficialii din Formula 1 s-au hotărât. Se respectă calendarul original
Mititelu, mesaj de susținere: ”Eu cred în selecționerul Hagi! Are o misiune asemănătoare cu cea a lui Bolojan, sunt ferm...
Echipa Națională   |  15:49
Mititelu, mesaj de susținere: ”Eu cred în selecționerul Hagi! Are o misiune asemănătoare cu cea a lui Bolojan, sunt ferm convins că are antidotul”
Antonelli pleacă din a doua linie după penalizarea lui Hadjar. Ce șanse are la victorie liderul F1
Formula 1   |  15:31
Antonelli pleacă din a doua linie după penalizarea lui Hadjar. Ce șanse are la victorie liderul F1
Mitică Dragomir l-a făcut praf după ce România a fost învinsă cu 0-6: ”Un nesimțit!”
Internațional   |  14:49
Mitică Dragomir l-a făcut praf după ce România a fost învinsă cu 0-6: ”Un nesimțit!”
exclusiv Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis,...
Echipa Națională   |  14:26
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
Cristi Chivu, mărturisiri emoționante despre tatăl său: ”I-am făcut o promisiune!”
Diverse   |  13:39
Cristi Chivu, mărturisiri emoționante despre tatăl său: ”I-am făcut o promisiune!”
Duel stelar: Max Verstappen versus Valentino Rossi
Auto   |  12:57
Duel stelar: Max Verstappen versus Valentino Rossi
Max Verstappen, primul pole position din 2026! A fost cel mai rapid în calificările de la Sepang
Formula 1   |  12:14