Tensiune maximă la Napoli! De Laurentiis a făcut un gest neașteptat, iar Allegri a fost pus într-o situație incredibilă
Galerie foto (1 fotografii): Tensiune maximă la Napoli! De Laurentiis a făcut un gest neașteptat, iar Allegri a fost pus într-o situație incredibilă
Rareș Stamate | Publicat: 07.11.2026 20:41 | Actualizat: 07.11.2026 20:41
Conferința de presă a lui Massimiliano Allegri, programată cu o zi înaintea duelului cu Lazio, a fost anulată în ultimul moment, la ordinul patronului Aurelio De Laurentiis.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Decizia a venit într-un moment extrem de tensionat pentru Napoli, iar viitorul antrenorului italian pe banca echipei pare tot mai nesigur.
Potrivit Sky Sports, întâlnirea cu jurnaliștii trebuia să aibă loc sâmbătă, 7 noiembrie, dar conducerea a anulat-o cu doar 10 minute înainte de start.
Allegri era deja prezent și pregătit să răspundă întrebărilor, iar sala de conferințe era plină. De Laurentiis a preferat însă să păstreze liniștea în cadrul clubului înaintea partidei decisive cu Lazio.
Massimiliano Allegri are postul în pericol
Tehnicianul se află sub o presiune uriașă după un început slab de sezon. În cele 14 meciuri disputate cu el pe bancă, Napoli a înregistrat șapte înfrângeri, patru victorii și trei remize. Mai mult, eșecul cu Porto, scor 1-4, a amplificat nemulțumirea conducerii.
În Serie A, Napoli ocupă locul 8, cu 14 puncte după 10 etape, în timp ce în Liga Campionilor se află pe poziția a 27-a, cu numai trei puncte.
Nici declarațiile de după partida cu Porto nu au ajutat situația. Allegri a susținut că echipa a avut o prestație bună timp de 70 de minute, însă Rasmus Hojlund l-a contrazis public.
”Nu sunt deloc de acord. Am pierdut prea multe meciuri în acest sezon. Sunt dezamăgit și furios. Cu toții trebuie să ne privim în oglindă, nu doar jucătorii, ci întregul club. Fiecare trebuie să-și asume responsabilitatea”, a spus atacantul.
Partida cu Lazio, programată duminică, 8 noiembrie, de la ora 13:30, poate decide viitorul lui Allegri la Napoli.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






