Presa din Italia, verdict după remiza obținută de Parma lui Chivu cu Lazio: ”Pas important spre siguranță” / ”Meci perfect”

Foto 1/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Presa din Italia, verdict după remiza obținută de Parma lui Chivu cu Lazio: ”Pas important spre siguranță” / ”Meci perfect”
Foto: Profimedia  |  

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 29.04.2025 11:25   |  Actualizat: 29.04.2025 11:25

Jurnaliștii italieni au reacționat după ce Parma, formație pregătită de Cristi Chivu (44 de ani) a fost egalată de Lazio, scor 2-2, după ce a avut un avantaj de 2-0.

Luni, 28 aprilie, Parma a înregistrat un nou rezultat de egalitate sub comanda lui Cristi Chivu, scor 2-2, contra celor de Lazio.

Formația antrenorului român a condus cu 2-0 până în minutul 79, grație dublei lui Ondrejka, însă a fost egalată prin golurile marcate de Pedro.

În urma acestui rezultat, ”cruciații” se clasează pe locul 16 în Serie A, cu 32 de puncte, la 7 lungimi distanță de zona retrogradabilă.

Cum a reacționat presa din Italia, după Lazio - Parma 2-2

Presa din Peninsulă a avut cuvinte de laudă pentru formația care evoluează pe Ennio Tardini, după ce a fost aproape de o victorie importantă împotriva grupării pregătite de Marco Baroni.

”Echipa lui Chivu reduce la tăcere Olimpico cu o dublă a lui Ondrejka, apoi e spectacolul spaniolului: două goluri și evită înfrângerea. Parma, care a pierdut un singur meci din nouă sub conducerea lui Chivu, face încă un pas important spre siguranță”, au scris jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.

Foto 2/3

”Echipa lui Baroni a reușit să revină într-un meci care părea deja decis de sângele rece și precizia băieților lui Chivu. Galben-albaștrii au trecut în avantaj cu două goluri datorită dublei lui Ondrejka, marcate la începutul ambelor reprize: 2-0, scor egalat abia după intrarea pe teren a lui Pedro, care a reușit la rândul său o dublă și a adus egalarea pentru gazde. Parma zâmbește și se distanțează la +7 de zona retrogradării”, relatează Corriere dello Sport.

Foto 3/3

”Meci perfect pregătit. Parma s-a apărat foarte ordonat, fără să ofere ocazii lui Lazio și a fost adesea periculoasă pe contraatac. Ondrejka este surpriza plăcută.

Până în minutul 80, Chivu ar fi meritat nota 10, dar apoi a intrat Pedro. Încă un punct important obținut de Parma pe un teren dificil, echipă care se apropie tot mai mult de salvarea de la retrogradare”, au scris cei de la Tutto Mercato.

Cristi Chivu, după remiza cu Lazio: "Ne luăm acest egal, îl ținem bine și mergem mai departe"

Deși a obținut un punct important în lupta pentru evitarea retrogradării, fostul căpitan al echipei naționale s-a arătat dezamăgit pentru că nu a putut să păstreze avantajul.

”Astăzi puteam chiar să câștigăm, însă ne mulțumim cu ceea ce a fost. O echipă ca Lazio îți poate da oricând două goluri, mai ales când te presează acolo în careu, mai ales când intră pe teren un anume Pedro, care e un jucător de clasă, în ciuda vârstei pe care o are. Ne luăm acest egal, îl ținem bine și mergem mai departe.

(n.r. despre Ondrejka) Sunt mulțumit de el, de munca pe care o depune. Abia a sosit și deja are trei goluri: unul cu Inter și două în seara asta, cu Lazio. Drumul e încă lung — trebuie să muncească mult în continuare, dar este un jucător cu calitate, care știe să facă anumite lucruri, iar azi ne-a dat o mână de ajutor. Mă bucur pentru el”, a declarat Cristi Chivu.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cristi Chivu pregătește schimbări importante la Inter: doi titulari, OUT!

Cristi Chivu îl vrea la Inter pe fotbalistul de 10.000.000 de euro care a refuzat naționala României

Șansă pentru Daniel Bîrligea! Frosinone a făcut anunțul

”Coșmar”. Ce au titrat marile publicații din Italia după Derby della Madonnina

Cristi Chivu nu s-a ferit să vorbească despre problemele lui Inter, după eșecul cu AC Milan

Cristi Chivu, criticat dur de presa italiană după înfrângerea cu AC Milan: ”Schimbările au venit extrem de târziu”. Nota primită de antrenorul lui Inter

Cele mai citite

Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”

Special  |  03 Noiembrie 2026, 20:38
1.
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București

Diverse  |  04 Noiembrie 2026, 09:50
2.
Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București
Marius Șumudică, prima reacție după conflictul de la Rapid: ”Îl felicit pe Pancu”

SuperLiga  |  03 Noiembrie 2026, 15:19
3.
Marius Șumudică, prima reacție după conflictul de la Rapid: ”Îl felicit pe Pancu”
Știri de ultimă oră din sport
Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!

Conference League   |  05 Noiembrie 2026, 23:57
Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!
A murit Alan Jones, campionul mondial de Formula 1 din 1980. Fostul pilot australian avea 80 de ani

Formula 1   |  05 Noiembrie 2026, 22:13
A murit Alan Jones, campionul mondial de Formula 1 din 1980. Fostul pilot australian avea 80 de ani
Curățenia de iarnă la Rapid! Daniel Pancu este gata să renunțe la patru jucători

SuperLiga   |  05 Noiembrie 2026, 20:59
Curățenia de iarnă la Rapid! Daniel Pancu este gata să renunțe la patru jucători
Ionuț Radu a făcut-o bună de plată pe Celta Vigo! Decizia clubului spaniol care a declanșat totul

Stranieri   |  05 Noiembrie 2026, 20:29
Ionuț Radu a făcut-o bună de plată pe Celta Vigo! Decizia clubului spaniol care a declanșat totul
Cristi Chivu pregătește schimbări importante la Inter: doi titulari, OUT!
Cristi Chivu pregătește schimbări importante la Inter: doi titulari, OUT!
Serie A   |  05 Noiembrie 2026, 20:05
Cristi Chivu pregătește schimbări importante la Inter: doi titulari, OUT!
A fost vicecampioană europeană, dar a trecut printr-o dramă care i-a schimbat viața: ”A căzut cerul pe mine!”
exclusiv A fost vicecampioană europeană, dar a trecut printr-o dramă care i-a schimbat viața: ”A căzut cerul pe mine!”
Handbal   |  05 Noiembrie 2026, 19:38
A fost vicecampioană europeană, dar a trecut printr-o dramă care i-a schimbat viața: ”A căzut cerul pe mine!”
AS.RO A venit raportul preliminar al autopsiei. Cauza morții lui Jesus de Miguel și ce înseamnă pentru Jesus Owono
A venit raportul preliminar al autopsiei. Cauza morții lui Jesus de Miguel și ce înseamnă pentru Jesus Owono
RTV Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti
Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă

Special   |  05 Noiembrie 2026, 13:03
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 3 noiembrie. Trump, test decisiv la jumătatea mandatului. Republicanii riscă să piardă controlul Congresului

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Fotbalistul din tabăra campioanei remarcat de Coelho după victoria cu albanezii: ”Un profesionist”
Conference League   |  00:49
Fotbalistul din tabăra campioanei remarcat de Coelho după victoria cu albanezii: ”Un profesionist”
Cicâldău, mesaj clar după victoria cu Egnatia: ”Nu trebuie să ne oprim aici!”. Ce urmează pentru Universitatea Craiova
Conference League   |  00:25
Cicâldău, mesaj clar după victoria cu Egnatia: ”Nu trebuie să ne oprim aici!”. Ce urmează pentru Universitatea Craiova
Ce au făcut fotbaliștii români în Europa și Conference League. Marius Corbu, victorie de senzație pe San Siro. Ionuț Radu a...
Internațional   |  00:19
Ce au făcut fotbaliștii români în Europa și Conference League. Marius Corbu, victorie de senzație pe San Siro. Ionuț Radu a apărat un penalty
Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!
Conference League   |  23:57
Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!
Rapid i-a propus prelungirea contractului fotbalistului dorit de Bașakșehir
SuperLiga   |  23:27
Rapid i-a propus prelungirea contractului fotbalistului dorit de Bașakșehir
MM Stoica a răbufnit și l-a pus la zid pe Marius Baciu: ”Prea mulți specialiști!”
SuperLiga   |  22:50
MM Stoica a răbufnit și l-a pus la zid pe Marius Baciu: ”Prea mulți specialiști!”
A murit Alan Jones, campionul mondial de Formula 1 din 1980. Fostul pilot australian avea 80 de ani
Formula 1   |  22:13
A murit Alan Jones, campionul mondial de Formula 1 din 1980. Fostul pilot australian avea 80 de ani
Omul care l-a îndepărtat pe Ionel Dănciulescu de la Steaua și l-a trimis la Dinamo: ”Eram blocat din toate punctele de vedere”
Fotbal   |  21:34