Walter Zenga a spus ce fotbalist ar trebui să aducă Inter în vară: ”Ai de unde alege”

Foto 1/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Walter Zenga a spus ce fotbalist ar trebui să aducă Inter în vară: ”Ai de unde alege”

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 10.03.2026 11:55   |  Actualizat: 10.03.2026 12:32

Portarul Yann Sommer (37 de ani) este aproape de plecarea de la Inter, iar Walter Zenga (65 de ani), fost portar legendar al nerazzurrilor, a recomandat conducerii clubului ce tip de fotbalist să transfere în perioada de mercato din vară.

Yann Sommer, portarul titular al lui Inter, mai are contract cu formația pregătită de Cristi Chivu până la finalul sezonului și sunt șanse foarte mici să îl prelungească.

Din acest motiv, conducerea clubului nerazzur a început căutările pentru un înlocuitor, iar ținta principală ar fi Guglielmo Vicario, portarul de la Tottenham.

Yann Sommer este la Inter din 2023

Walter Zenga, despre viitorul înlocuitor al lui Sommer: "Aș lua un portar italian"

Walter Zenga, fost portar cu peste 470 de meciuri în tricoul lui Inter, a spus că transferul lui Vicario ar putea fi discutabil, deoarece Tottenham se află în acest moment aproape de retrogradarea din Premier League.

Totuși, fostul antrenor de la FC Național și FCSB i-a sugerat conducerii lui Inter să se orienteze tot spre un goalkeeper italian.

"Îl apăr în continuare pe Sommer. A reușit 14 meciuri fără gol primit, iar ceilalți portari au făcut și ei greșeli. În plus, Sommer reușește mereu să transmită liniște apărării.

Pentru luna iunie, primul lucru pe care îl voi face va fi să mă întreb ce este realizabil pe piața transferurilor și dacă poate aduce un plus de valoare.

Vicario? Da, dar cineva ar putea spune că am lua un portar care retrogradează. Eu aș lua totuși un italian, pentru că sunt mulți foarte buni și ai de unde alege. Apoi trebuie înțelese prețurile și disponibilitățile", a declarat Walter Zenga, potrivit L'Interista.

Guglielmo Vicario este cotat la 23.000.000 de euro

Inter caută înlocuitori pentru Francesco Acerbi și Stefan de Vrij

Yann Sommer nu este singurul jucător din lotul lui Cristi Chivu care ar putea să o părăsească pe Inter în vară.

Presa din Italia a scris despre faptul că nici fundașii centrali Stefan de Vrij și Francesco Acerbi nu și-ar mai prelungi contractele scadentele la finalul sezonului.

Kim Min-Jae și Oumar Solet, stoperii de la Bayern Munchen și Udinese, au intrat în atenția lui Inter pentru perioada de transferuri din vară.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cristi Chivu și-a spus părerea sinceră despre Radu Drăgușin

Cristi Chivu, declarație surprinzătoare după remontada lui Inter: ”Dacă se termina 0-1...”

Inter - Fiorentina 2-1! Nebunie pe Meazza! Echipa lui Chivu a înscris de două ori în prelungiri

Rezultat bun pentru Interul lui Chivu! Cât s-a terminat Napoli - Roma, derby-ul rundei în Serie A

Chivu pierde un nou jucător! O nouă accidentare complică planurile antrenorului înaintea unui program infernal

Cristi Chivu a erupt de nervi și n-a mai putut să vină la conferința de presă

Cele mai citite

Prunea a numit ”cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”

Special  |  23 Octombrie 2026, 15:30
1.
Prunea a numit ”cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”
Ofertă de 4.000.000 de euro pentru transferul mijlocașului de la FCSB! Gigi Becali nu a stat pe gânduri și a decis

Fotbal  |  24 Octombrie 2026, 18:06
2.
Ofertă de 4.000.000 de euro pentru transferul mijlocașului de la FCSB! Gigi Becali nu a stat pe gânduri și a decis
S-a retras devreme, dar a fost la fel de bun ca Gică Hagi: ”Dacă nu chiar peste”

Special  |  24 Octombrie 2026, 12:51
3.
S-a retras devreme, dar a fost la fel de bun ca Gică Hagi: ”Dacă nu chiar peste”
Știri de ultimă oră din sport
CFR - Dinamo 2-2. Remiză dramatică în Gruia! ”Câinii” au revenit de la 0-2 și rămân lideri în SuperLiga

SuperLiga   |  25 Octombrie 2026, 20:53
CFR - Dinamo 2-2. Remiză dramatică în Gruia! ”Câinii” au revenit de la 0-2 și rămân lideri în SuperLiga
Cristi Chivu și-a spus părerea sinceră despre Radu Drăgușin
Cristi Chivu și-a spus părerea sinceră despre Radu Drăgușin
Serie A   |  25 Octombrie 2026, 20:37
Cristi Chivu și-a spus părerea sinceră despre Radu Drăgușin
Victorie cu emoții pentru Farul! Constănțenii au învins-o pe Oțelul după un meci spectaculos, cu șapte goluri

SuperLiga   |  25 Octombrie 2026, 18:13
Victorie cu emoții pentru Farul! Constănțenii au învins-o pe Oțelul după un meci spectaculos, cu șapte goluri
Primarul din Pitești a izbucnit la adresa jucătorilor lui FC Argeș: ”Orașul va avea și stadion, și echipă, cu voi sau fără voi!”

SuperLiga   |  25 Octombrie 2026, 17:52
Primarul din Pitești a izbucnit la adresa jucătorilor lui FC Argeș: ”Orașul va avea și stadion, și echipă, cu voi sau fără voi!”
Cristi Chivu, declarație surprinzătoare după remontada lui Inter: ”Dacă se termina 0-1...”
Cristi Chivu, declarație surprinzătoare după remontada lui Inter: ”Dacă se termina 0-1...”
Serie A   |  25 Octombrie 2026, 17:14
Cristi Chivu, declarație surprinzătoare după remontada lui Inter: ”Dacă se termina 0-1...”
Cristi Săpunaru, aproape de o mutare importantă! Poate prelua o echipă din România

Liga 2   |  25 Octombrie 2026, 16:35
Cristi Săpunaru, aproape de o mutare importantă! Poate prelua o echipă din România
AS.RO 700 de milioane de euro, cea mai mare lovitură financiară din cariera lui Ion Ţiriac! Cum a fost posibil
700 de milioane de euro, cea mai mare lovitură financiară din cariera lui Ion Ţiriac! Cum a fost posibil
RTV În timp ce fiul lui Tudorel Toader își hărțuia studentele, acasă îl aștepta Bianca, soția lui. Cum arată nora fostului ministru al Justiției
În timp ce fiul lui Tudorel Toader își hărțuia studentele, acasă îl aștepta Bianca, soția lui. Cum arată nora fostului ministru al Justiției
Fiul unui fost fotbalist român important îi calcă pe urme tatălui. Are 19 ani și joacă mijlocaș: ”E foarte bun, genul lui Mirel Rădoi!”
exclusiv Fiul unui fost fotbalist român important îi calcă pe urme tatălui. Are 19 ani și joacă mijlocaș: ”E foarte bun, genul lui Mirel Rădoi!”
Special   |  24 Octombrie 2026, 15:32
Fiul unui fost fotbalist român important îi calcă pe urme tatălui. Are 19 ani și joacă mijlocaș: ”E foarte bun, genul lui Mirel Rădoi!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Kimi Antonelli, tot mai aproape de titlul mondial după triumful din SUA! Când poate deveni campion
Formula 1   |  00:07
Kimi Antonelli, tot mai aproape de titlul mondial după triumful din SUA! Când poate deveni campion
Barcelona - Real Madrid 1-2. Mbappe a făcut diferența în El Clasico! ”Dubla” francezului i-a adus echipei lui Mourinho un...
LaLiga   |  00:01
Barcelona - Real Madrid 1-2. Mbappe a făcut diferența în El Clasico! ”Dubla” francezului i-a adus echipei lui Mourinho un succes important
Gică Popescu, prezent la Barcelona - Real Madrid! Cu cine a fost surprins în tribune
LaLiga   |  23:15
Gică Popescu, prezent la Barcelona - Real Madrid! Cu cine a fost surprins în tribune
Comparația neașteptată făcută de Nuno Campos după 2-2 cu CFR Cluj: ”Ca Barcelona”
SuperLiga   |  22:08
Comparația neașteptată făcută de Nuno Campos după 2-2 cu CFR Cluj: ”Ca Barcelona”
Marius Șumudică, reacție vehementă la finalul partidei cu Dinamo: ”Nu am cum să trec peste lucrurile astea!”
SuperLiga   |  21:37
Marius Șumudică, reacție vehementă la finalul partidei cu Dinamo: ”Nu am cum să trec peste lucrurile astea!”
CFR - Dinamo 2-2. Remiză dramatică în Gruia! ”Câinii” au revenit de la 0-2 și rămân lideri în SuperLiga
SuperLiga   |  20:53
CFR - Dinamo 2-2. Remiză dramatică în Gruia! ”Câinii” au revenit de la 0-2 și rămân lideri în SuperLiga
Cristi Chivu și-a spus părerea sinceră despre Radu Drăgușin
Serie A   |  20:37
Cristi Chivu și-a spus părerea sinceră despre Radu Drăgușin
exclusiv ”De nerecunoscut!”. A desființat Rapidul după 1-4 cu FCSB: ”Catastrofă!”
SuperLiga   |  19:45
”De nerecunoscut!”. A desființat Rapidul după 1-4 cu FCSB: ”Catastrofă!”