Luis Suarez Miramontes, omul care i-a lăsat Balonul de Aur celui care-i făcea masaj. Spaniolul a fost cel mai scump fotbalist din lume când a plecat de la Barca la Inter

Vorbește Luis Suarez. Întâiul: De când mă știu am avut o minge, ceva, la picioare, și mă străduiam s-o trimit prin cele mai înguste spații. Așa mi-am dezvoltat relația cu spațiul și dibăcia. Știu că e amuzant să vorbesc despre asta atât de simplu, când acum sunt o mulțime de exerciții atât de complicate care te învață asta. Dar, pe vremea mea, fotbalul era simplu. Îl practicam de dragul lui, nu de dragul banilor.

Ce mă mai altoiau frații mei mai mari când le strecuram mingea printre picioare pe stradă. Râdeau ceilalți copii de ei. Nu mă supăram, știam că totul face parte din joacă și că, la o adică, s-ar fi luptat cu balauri pentru mine.

De la Deportivo la Barcelona în doar un an

Și acum îmi amintesc ziua în care am debutat pentru Deportivo La Coruna. Am jucat pe Les Corts, stadionul Barcelonei de atunci. 6 decembrie 1953. Da, 6 decembrie era, știu bine. Păi cum să uit, pentru că ne-au dat șase. 6-1, dar ce mai conta. Eu debutasem și mă uitam la Kubala de parcă fotbalul începea și se sfârșea cu el. Dar i-am driblat de câteva ori ca un însetat de cerveza în august.

Galicianul de aur, așa-mi spuneau fanii lui Deportivo. Nu am apucat să mă atașez prea mult, pentru că, anul următor, m-a luat Barcelona. Aveam și atunci autograful lui Kubala în sertar, iar acum urma să pășesc zilnic pe același teren cu el. Vârtejul m-a apucat și mai mult când am ajuns în vestiar. Șase maseuri, față de unul la Deportivo, bărbier, frizer...

Mama nu era mulțumită cu transferul. Ca toate mamele, credea că sunt mai tânăr decât eram. Eu ascultam pe toată lumea, de teamă să nu se răzgândească și să mă trimită înapoi. Ba chiar am și boxat vreo două săptămâni. Antrenorului Plattko i se pusese pata că sunt prea slab și m-a trimis la sala de sport. Să dau cu pumnii într-un sac de box! La un moment dat i-am zis că acum pot să mă bat cu oricine, dar aș prefera să rămân la fotbal.

L-am admirat și respectat pe Kubala. Când conduceam, ținea mingea câteva minute în posesie, lucru nemaivăzut în Spania. Dădea cu efect, peste zid, loviturile libere. Se făcea că trage la penalty-uri, portarii cădeau, apoi plasa mingea în colțul opus. Ăștia aruncau cu mănușile de nervi. Brazilienii i-au spus, după vreo 40 de ani, paradinha, dar Kubala a inventat-o.

Elegant și precis ca un arhitect, Luisito era dotat cu o tehnică excelentă, mobilitate optimă, el reușind cu lansări milimetrice de 40-50 de metri să valorifice în atac săgețile Jair și Sandro Mazzola Gazzetta dello Sport

Am jucat 176 de meciuri pentru prima mea iubire, Barcelona, și am dat 80 de goluri. Nu sună rău pentru un puști firav, nu? Nu mă gândeam la nicio altă echipă. Dar suporterilor catalani le intrase în cap ideea că din cauza mea nu joacă Kubala. Cum să fie așa? Eu eram mijlocaș, Kubala atacant. Cred că la Barcelona au fost mereu probleme când a existat mai mult de un singur lider.

Au început să mă fluiere. Jucam bine, mă fluierau, jucam slab, la fel. Kubala pe banca de rezerve? Clar era vina mea. Juca titular, tot pe mine mă fluierau. Așa că atunci când fostul meu antrenor, Helenio Herrera, m-a vrut la Inter, m-am dus. Mi-am pus un palton pe inimă și n-am avut ce să fac...

Văd că există o problemă și înțeleg că e destul de mare. Messi devine din ce în ce mai deranjat de situațiile în care Barcelona pierde și nu știu cât va mai rămâne Luis Suarez Miramontes, câștigător Balonul de Aur

Miramontes, cel mai valoros jucător din lume

205 mii de euro au dat pe mine, record. Am fost cel mai scump jucător din lume. Acum ar însemna aproximativ 4 milioane de euro. În Italia am primit afecțiunea pe care cred că o meritam. Eram primul jucător spaniol din Serie A, dar oamenii mă respectau. Doar că mi-a părut și mai rău pentru că am plecat de la Barcelona după ce am pierdut finala Cupei Campionilor Europeni, știți, actuala Liga Campionilor. Ne-a bătut Benfica, 3-2, în finala celebră cu barele pătrate.

La Milano au luat două “urecheate”, două cupe Intercontinentale și 3 campionate. Mai luasem și Campionatul European cu Spania, în 1960, așa că nu mă plâng, am ceva trofee. Poate și din cauza succesului asta, când am revenit pe Nou Camp, pentru un meci între Inter și Barcelona, mi s-a întâmplat ceva de necrezut. M-au fluierat din nou! Ai mei, spaniolii. Am ieșit de pe teren, nici măcar nu am cerut schimbarea. Nu trebuia să fac asta, acum știu.

În ’60 pusesem umărul și la câștigarea Euro și luasem și Balonul de Aur ca jucător al Barcelonei. Mi l-au dau înainte de meci, iar eu l-am pasat maseurului. Dacă ai grijă de el, îți dau 100 de pesetas la sfârșit. A avut. Pe vremuri oamenii aveau încredere unii în alții.

Luis Suarez a făcut pace cu fanii catalani

Rana mi s-a închis în 1968. M-a sunat Sandor Kocsis să mă invite la un meci testimonial pe Nou Camp. Eu n-am vrut, dar mă suna ungurul în fiecare zi. Hai, Luisito, te rog, trebuie să vii. M-am dus și eram pregătit să fiu flueirat, înjurat, dar să le arăt ce fotbalist devenisem.

Când am intrat pe gazon, toată lumea s-a ridicat în picioare și m-au aplaudat ca pe Rege. Și-au dat seama că mă judecaseră greșit. Iar eu am regretat o dată în plus că nu m-am retras din fotbal jucând doar pentru Barcelona.

Dar când o fi să nu mai fiu, iau cu mine și amintirea unui Camp Nou ovaționându-mă. Iar pentru un galician care este îndrăgostit de fotbal, nu e deloc puțin lucru.

Citește și

Îngerul care s-a întors acasă! Angel Di Maria este din nou, oficial, jucător al celor de la Benfica Lisabona

Îngerul care s-a întors acasă! Angel Di Maria este din nou, oficial, jucător al celor de la Benfica Lisabona

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google