Edi Iordănescu a rupt tăcerea după ce polonezii i-au anunțat plecarea de la Legia: ”Nu s-a semnat nimic. Asta mă interesează”

Foto 4/6 Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Edi Iordănescu a rupt tăcerea după ce polonezii i-au anunțat plecarea de la Legia: ”Nu s-a semnat nimic. Asta mă interesează”
Foto: Facebook  |  

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 31.10.2025 14:55   |  Actualizat: 31.10.2025 16:03

Edi Iordănescu (47 de ani) a vorbit despre plecarea sa de la Legia Varșovia și a anunțat ce pretenții financiare are.

Joi, 30 octombrie, Legia Varșovia a fost eliminată din Cupa Poloniei de către Pogon, scor 1-2, iar la finalul partidei, Edi Iordănescu a anunțat că va discuta cu conducerea clubului despre viitorul său la echipă.

A doua zi, formația poloneză a anunțat, printr-un comunicat oficial, că fostul selecționer nu mai este antrenorul echipei.

Foto 6/6

Ce a spus Edi Iordănescu despre plecarea de la Legia

Totuși, Iordănescu jr. a susținut că încă nu a semnat rezilierea contractului, deoarece ar mai fi de discutat câteva aspecte financiare.

Antrenorul român a avut stipulată în contract o clauză de reziliere în oglindă, însă nu ar avea pretenții la ea, cerând doar ca stafful său să fie plătit conform înțelegerii.

"Nu m-au dat ei afară. Nu pot cere clauza. Încercăm să găsim un acord decent de ambele părți, pe mine mă interesează staff-ul. Nu am reziliat în momentul de față. Trebuie să ajung la o concluzie financiară, primul rând pentru staff, nu pentru mine.

Nu s-a semnat nimic, dar nu m-au dat ei afară. Încercăm să ajungem la un acord decent, astfel încât toată lumea să fie bine, dar în primul rând staff-ul meu. Nu mă gândesc decât la el", a transmis Edi Iordănescu, potrivit Fanatik.

Edi Iordănescu a preluat-o în această vară pe Legia Varșovia

Edi Iordănescu a fost nemulțumit la Legia

Edi Iordănescu a semnat în această vară cu Legia și a reușit să câștige Supercupa Poloniei și să califice echipa într-o competiție europeană.

Totuși, pe parcursul mandatului său, Iordănescu jr. s-a arătat nemulțumit de problemele de lot existente și a cerut conducerii noi jucători, însă acest lucru nu s-a realizat.

Fostul selecționer al României a mai dorit să demisioneze de la Legia în urmă cu aproximativ două săptămâni, însă a fost convins de jucători să rămână.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Imaginile pe care Hagi nu voia să le vadă! Darius Olaru a ieșit accidentat în duelul din Europa League

Florin Tănase, criticat dur în Cipru după doar două luni la Omonia Nicosia: ”Nu poate ține pasul cu colegii”

Ianis Stoica poate da lovitura în iarnă! Un club din Champions League ar putea plăti 7,5 milioane de euro

Zi cu gol pentru Stanciu și Cîmpanu în campionatul Chinei

Andrei Coubiș a înscris un gol frumos pentru Lincoln, imediat după startul partidei

Jucătorul care l-a dat pe spate pe Marius Baciu ar putea reveni la FCSB

Cele mai citite

Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”

Special  |  26 Octombrie 2026, 22:04
1.

S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB

SuperLiga  |  28 Octombrie 2026, 09:26
2.
S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB
Pintilii, reproș pentru Becali la șapte luni de la plecarea de la FCSB: ”Era nevoie de asta”

SuperLiga  |  27 Octombrie 2026, 19:39
3.
Pintilii, reproș pentru Becali la șapte luni de la plecarea de la FCSB: ”Era nevoie de asta”
Știri de ultimă oră din sport
Top sloturi tematice de Halloween: De la vampiri la dovleci înfricoșători (P)

Pariuri   |  29 Octombrie 2026, 12:07
Top sloturi tematice de Halloween: De la vampiri la dovleci înfricoșători (P)
Gardoș a postat o imagine cu protocolul oferit de Dinamo după ce ”câinii” au zdrobit-o pe Chindia
foto Gardoș a postat o imagine cu protocolul oferit de Dinamo după ce ”câinii” au zdrobit-o pe Chindia
Cupa României   |  29 Octombrie 2026, 09:41
Gardoș a postat o imagine cu protocolul oferit de Dinamo după ce ”câinii” au zdrobit-o pe Chindia
Un ultras argentinian, condamnat la peste 7 ani de închisoare după ce l-a amenințat pe Angel Di Maria!

Internațional   |  29 Octombrie 2026, 09:02
Un ultras argentinian, condamnat la peste 7 ani de închisoare după ce l-a amenințat pe Angel Di Maria!
”Nu accept așa ceva și asta voi face cu orice risc!”. Marius Șumudică, mesaj ferm după scenele tensionate de la CFR Cluj - U Cluj

Cupa României   |  29 Octombrie 2026, 00:34
”Nu accept așa ceva și asta voi face cu orice risc!”. Marius Șumudică, mesaj ferm după scenele tensionate de la CFR Cluj - U Cluj
Cristiano Bergodi, încântat de prestația lui U Cluj din derby: ”Un meci foarte bun”

Cupa României   |  29 Octombrie 2026, 00:11
Cristiano Bergodi, încântat de prestația lui U Cluj din derby: ”Un meci foarte bun”
Scandal la derby-ul Clujului! Marius Șumudică și-a scos jucătorii de pe teren după insulte rasiste

Cupa României   |  28 Octombrie 2026, 23:58
Scandal la derby-ul Clujului! Marius Șumudică și-a scos jucătorii de pe teren după insulte rasiste
AS.RO Motivul incredibil pentru care lui Cornel Dinu i se reţin lunar din pensie 3.500 de lei. Cu ce mai rămâne: „Nu pot să trăiesc”
Motivul incredibil pentru care lui Cornel Dinu i se reţin lunar din pensie 3.500 de lei. Cu ce mai rămâne: „Nu pot să trăiesc”
RTV Şoc total pentru românii care au cont pe Revolut. Verificaţi aplicaţia!
Şoc total pentru românii care au cont pe Revolut. Verificaţi aplicaţia!
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
exclusiv Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
Special   |  26 Octombrie 2026, 22:04
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

exclusiv Scandalul de la FRF, mutat în familie: Burleanu a concediat-o pe nevasta lui Bodescu
Diverse   |  14:15
Scandalul de la FRF, mutat în familie: Burleanu a concediat-o pe nevasta lui Bodescu
exclusiv A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”
SuperLiga   |  13:26
A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”
Laurențiu Reghecampf surprinde cu echipa de start la meciul cu Gloria Bistrița
Cupa României   |  12:25
Laurențiu Reghecampf surprinde cu echipa de start la meciul cu Gloria Bistrița
Top sloturi tematice de Halloween: De la vampiri la dovleci înfricoșători (P)
Pariuri   |  12:07
Top sloturi tematice de Halloween: De la vampiri la dovleci înfricoșători (P)
Cornel Dinu este nevoit să-și vândă vila din Sinaia: ”Nu am bani”
Diverse   |  11:47
Cornel Dinu este nevoit să-și vândă vila din Sinaia: ”Nu am bani”
Surpriză: ajuns în ultimele luni de contract cu Rapid, Moruțan a semnat! Salariu de 38.000 de euro pe lună
SuperLiga   |  10:20
Surpriză: ajuns în ultimele luni de contract cu Rapid, Moruțan a semnat! Salariu de 38.000 de euro pe lună
foto Gardoș a postat o imagine cu protocolul oferit de Dinamo după ce ”câinii” au zdrobit-o pe Chindia
Cupa României   |  09:41
Gardoș a postat o imagine cu protocolul oferit de Dinamo după ce ”câinii” au zdrobit-o pe Chindia
Un ultras argentinian, condamnat la peste 7 ani de închisoare după ce l-a amenințat pe Angel Di Maria!
Internațional   |  09:02