foto Gardoș a postat o imagine cu protocolul oferit de Dinamo după ce ”câinii” au zdrobit-o pe Chindia

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Gardoș a postat o imagine cu protocolul oferit de Dinamo după ce ”câinii” au zdrobit-o pe Chindia

Alina Popa   |   Publicat: 29.10.2026 09:41   |  Actualizat: 29.10.2026 09:41

Florin Gardoș (38 de ani), director sportiv la Chindia Târgoviște, a făcut o postare în mediul online după eșecul cu Dinamo, scor 2-5.

Lider în SuperLiga, Dinamo merge ceas și în Cupa României. După victoria cu Sporting Liești (4-1), din prima rundă a grupelor, a urmat un succes 5-2 cu Chindia Târgoviște, iar ”câinii” sunt la un pas de calificarea în sferturi.

Florin Gardoș: ”O plăcere să mă reîntorc pe stadionul pe care am trăit atâtea amitiri”

În urma partidei disputate pe Arena Națională, Florin Gardoș, fost rival al dinamoviștilor, i-a felicitat pe aceștia pentru victorie și s-a amuzat totodată pe marginea scandalului protocolului de la partida cu Sepsi.

Foto 2/2

”Deși rezultatul n-a fost favorabil, a fost o plăcere să mă reîntorc pe stadionul pe care am trăit atâtea amintiri.

Felicitări celor de la Dinamo, o echipă foarte bine antrenată, iar rezultatele nu sunt întâmplătoare.

PS: Protocolul bun, am atașat o poză în primul comentariu”, a scris Florin Gardoș, pe contul său de Facebook.

  • În ultima rundă din grupele Cupei României, Dinamo va înfrunta, în deplasare, deținătoarea trofeului, Universitatea Craiova, pe Stadionul Ion Oblemenco.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cristiano Bergodi, încântat de prestația lui U Cluj din derby: ”Un meci foarte bun”

Scandal la derby-ul Clujului! Marius Șumudică și-a scos jucătorii de pe teren după insulte rasiste

U Cluj, victorie pe terenul rivalei CFR! Dinamo n-a stat la discuții cu Chindia. Rezultatele zilei în Cupa României

Ce l-a nemulțumit pe Nuno Campos după 5-2 cu Chindia Târgoviște

Daniel Pancu, nemulțumit după primul pas greșit al Rapidului în Cupă: ”Terenul a fost foarte greu, aproape imposibil”

Mihalcea și Croitoru, reacții dure după remiza dintre UTA și FC Botoșani: ”Morți!” / ”Faceți-vă temele!”

Cele mai citite

Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”

Special  |  26 Octombrie 2026, 22:04
1.

S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB

SuperLiga  |  28 Octombrie 2026, 09:26
2.
S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB
Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986

Special  |  26 Octombrie 2026, 11:26
3.
Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986
Știri de ultimă oră din sport
”Nu accept așa ceva și asta voi face cu orice risc!”. Marius Șumudică, mesaj ferm după scenele tensionate de la CFR Cluj - U Cluj

Cupa României   |  29 Octombrie 2026, 00:34
”Nu accept așa ceva și asta voi face cu orice risc!”. Marius Șumudică, mesaj ferm după scenele tensionate de la CFR Cluj - U Cluj
Cristiano Bergodi, încântat de prestația lui U Cluj din derby: ”Un meci foarte bun”
Cristiano Bergodi, încântat de prestația lui U Cluj din derby: ”Un meci foarte bun”
Cupa României   |  29 Octombrie 2026, 00:11
Cristiano Bergodi, încântat de prestația lui U Cluj din derby: ”Un meci foarte bun”
Scandal la derby-ul Clujului! Marius Șumudică și-a scos jucătorii de pe teren după insulte rasiste
Scandal la derby-ul Clujului! Marius Șumudică și-a scos jucătorii de pe teren după insulte rasiste
Cupa României   |  28 Octombrie 2026, 23:58
Scandal la derby-ul Clujului! Marius Șumudică și-a scos jucătorii de pe teren după insulte rasiste
U Cluj, victorie pe terenul rivalei CFR! Dinamo n-a stat la discuții cu Chindia. Rezultatele zilei în Cupa României
U Cluj, victorie pe terenul rivalei CFR! Dinamo n-a stat la discuții cu Chindia. Rezultatele zilei în Cupa României
Cupa României   |  28 Octombrie 2026, 23:32
U Cluj, victorie pe terenul rivalei CFR! Dinamo n-a stat la discuții cu Chindia. Rezultatele zilei în Cupa României
Ce l-a nemulțumit pe Nuno Campos după 5-2 cu Chindia Târgoviște
Ce l-a nemulțumit pe Nuno Campos după 5-2 cu Chindia Târgoviște
Cupa României   |  28 Octombrie 2026, 21:58
Ce l-a nemulțumit pe Nuno Campos după 5-2 cu Chindia Târgoviște
Venezia - Inter 0-2! Victorie pentru echipa lui Chivu după un scenariu mai rar întâlnit în fotbal

Serie A   |  28 Octombrie 2026, 21:23
Venezia - Inter 0-2! Victorie pentru echipa lui Chivu după un scenariu mai rar întâlnit în fotbal
AS.RO Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
RTV Şoc total pentru românii care au cont pe Revolut. Verificaţi aplicaţia!
Şoc total pentru românii care au cont pe Revolut. Verificaţi aplicaţia!
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
exclusiv Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
Special   |  26 Octombrie 2026, 22:04
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Surpriză: ajuns în ultimele luni de contract cu Rapid, Moruțan a semnat! Salariu de 38.000 de euro pe lună
SuperLiga   |  10:20
Surpriză: ajuns în ultimele luni de contract cu Rapid, Moruțan a semnat! Salariu de 38.000 de euro pe lună
foto Gardoș a postat o imagine cu protocolul oferit de Dinamo după ce ”câinii” au zdrobit-o pe Chindia
Cupa României   |  09:41
Gardoș a postat o imagine cu protocolul oferit de Dinamo după ce ”câinii” au zdrobit-o pe Chindia
Un ultras argentinian, condamnat la peste 7 ani de închisoare după ce l-a amenințat pe Angel Di Maria!
Internațional   |  09:02
Un ultras argentinian, condamnat la peste 7 ani de închisoare după ce l-a amenințat pe Angel Di Maria!
Dumitru Dragomir, verdict dur: ”Rapid nu are echipă nici de locul 6”
SuperLiga   |  08:28
Dumitru Dragomir, verdict dur: ”Rapid nu are echipă nici de locul 6”
”Nu accept așa ceva și asta voi face cu orice risc!”. Marius Șumudică, mesaj ferm după scenele tensionate de la CFR Cluj - U...
Cupa României   |  00:34
”Nu accept așa ceva și asta voi face cu orice risc!”. Marius Șumudică, mesaj ferm după scenele tensionate de la CFR Cluj - U Cluj
Cristiano Bergodi, încântat de prestația lui U Cluj din derby: ”Un meci foarte bun”
Cupa României   |  00:11
Cristiano Bergodi, încântat de prestația lui U Cluj din derby: ”Un meci foarte bun”
Scandal la derby-ul Clujului! Marius Șumudică și-a scos jucătorii de pe teren după insulte rasiste
Cupa României   |  23:58
Scandal la derby-ul Clujului! Marius Șumudică și-a scos jucătorii de pe teren după insulte rasiste
U Cluj, victorie pe terenul rivalei CFR! Dinamo n-a stat la discuții cu Chindia. Rezultatele zilei în Cupa României
Cupa României   |  23:32