Viitorul adversar al celor de la FCSB a rupt tăcerea după arestarea în dosarul trucării meciurilor pentru pariuri
Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Viitorul adversar al celor de la FCSB a rupt tăcerea după arestarea în dosarul trucării meciurilor pentru pariuri
Gabriel Scarlat | Publicat: 11.12.2025 09:14 | Actualizat: 11.12.2025 09:23
Mert Hakan Yandaş (31 de ani), mijlocașul celor de la Fenerbahce, a comentat acuzațiile potrivit cărora ar fi pariat pe meciurile propriilor sale echipe.
Recent, în Turcia a izbucnit un scandal imens, după ce s-a descoperit că mai mulți arbitri, oficiali ai echipelor de fotbal și chiar fotbaliști ar fi plasat pariuri sportive.
În urma acestui incident, au fost suspendați peste 100 de arbitri și peste 1.000 de jucători, iar autoritățile au emis mai multe mandate de arestare pentru câțiva dintre aceștia.
Printre fotbaliștii reținuți de organele de poliție se numără și Mert Hakan Yandaş, mijlocașul celor de la Fenerbahce, viitoarea adversară a celor de la FCSB din Europa League.

Fotbalistul lui Fenerbahce, despre acuzațiile că ar fi pariat pe propriile meciuri: "Nu am fost niciodată implicat"
Pe numele fotbalistului în vârstă de 31 de ani s-ar fi găsit probe care demonstrează că ar fi plasat pariuri ilegale chiar și pe meciurile echipelor pentru care a evoluat.
Mijlocașul turc a susținut că nu a pariat niciodată pe meciuri de fotbal și că ar fi jucat la cazino doar de pe contul unui coleg de echipă.
"Din câte știu, nu am abonamente la site-uri de pariuri legale. Nu am plasat niciodată pariuri pe rezultatele meciurilor de fotbal prin intermediul site-urilor de pariuri.
De-a lungul carierei mele profesioniste, nu am primit niciodată oferte de trucare a meciurilor. Nu am fost niciodată implicat într-un acord de trucare a meciurilor.

"Am jucat sloturi pe site-uri de pariuri ilegale"
Nimeni nu mi-a dat vreodată sugestii sau îndrumări cu privire la meciurile la care urma să joc sau la care jucasem.
Ca profesionist, nu am plasat niciodată pariuri, legal sau ilegal, pe meciurile echipelor de fotbal cu care aveam contract. Am jucat sloturi pe site-uri de pariuri ilegale cu colegii de la Fenerbahçe.
Cu toate acestea, nu-mi amintesc al cui cont l-am folosit. Nu a durat mult și ne-am oprit din a juca", a spus Mert Hakan Yandaş, potrivit Gzt.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






