Decizie în cazul lui Dănuț Lupu: amendă penală de 28.800 de lei pentru fostul internațional
Galerie foto (1 fotografii): Decizie în cazul lui Dănuț Lupu: amendă penală de 28.800 de lei pentru fostul internațional
Alexandru Gheorghe | Publicat: 18.10.2026 18:42 | Actualizat: 18.10.2026 18:44
Fostul internațional Dănuț Lupu (59 de ani) a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 28.800 de lei într-un dosar în care a fost găsit vinovat de conducere fără permis și instigare la mărturie mincinoasă.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Cazul vizează un incident petrecut pe 18 iunie 2022, când fostul fotbalist a fost surprins conducând un autoturism pe străzile din București, deși dreptul său de a conduce fusese anulat încă din 2001.
Decizia a fost pronunțată pe 12 octombrie 2026 de Judecătoria Sectorului 3 București. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Dănuț Lupu, acuzat că a încercat să evite răspunderea penală
Conform motivării instanței, fostul internațional a negat că se afla la volanul mașinii în momentul incidentului. Ulterior, acesta și-ar fi determinat un prieten să declare că el condusese autoturismul, în încercarea de a evita consecințele legale.
Pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, judecătorii au stabilit inițial o amendă penală de 21.600 de lei. Ulterior, pedepsele au fost contopite, suma finală stabilită fiind de 28.800 de lei.
Instanța a considerat că probele din dosar susțin vinovăția fostului fotbalist. În motivare au fost evidențiate neconcordanțe între declarațiile date de Dănuț Lupu, soția acestuia și prietenul implicat în cauză, potrivit informațiilor publicate de Golazo.
Ce sancțiuni au primit soția și prietenul fostului fotbalist
Dosarul îi vizează și pe apropiații fostului internațional. Soția sa a primit o amendă penală de 14.000 de lei, în timp ce prietenul acestuia a fost sancționat cu 12.000 de lei. Ambii au fost acuzați de mărturie mincinoasă.
Nu este prima problemă de acest fel cu care se confruntă Dănuț Lupu. Fostul fotbalist a mai fost condamnat anterior pentru conducere fără permis și a executat o pedeapsă cu închisoarea, fiind eliberat condiționat în martie 2024.
În actualul dosar, instanța a optat pentru o sancțiune financiară, ținând cont, printre altele, de timpul scurs de la comiterea faptelor și de faptul că incidentul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale.
Deocamdată, hotărârea nu este definitivă, astfel că soluția poate fi modificată în urma unui eventual apel.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







