exclusiv Falsificatorii de ceasuri care fac ravagii în România. Vând Rolex-uri care par originale: cum procedează
Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Falsificatorii de ceasuri care fac ravagii în România. Vând Rolex-uri care par originale: cum procedează
George Drafta | Publicat: 04.01.2026 18:05 | Actualizat: 04.01.2026 19:43
Andrei Brumă, managerul Boutique Watches, a dezvălut în podcastul iAMsport Talks, realizat de Victor Vrînceanu, cum încearcă unii dintre falsificatorii de ceasuri să își atragă clienții. Acesta a dat exemplul unui ceas pe care aceștia au încercat să îl valorifice pe piață și a precizat și care este profitul obținut în contextul unei astfel de tranzacții.
- O nouă ediție a iAM Talks apare în fiecare miercuri, la ora 19:00. Ediția cu Andrei Brumă poate fi urmărită ACUM!
Amatorii de ceasuri de calitate și împătimiții unor branduri de lux din acest domeniu se lovesc uneori de situații pe care nu le pot evita.
Fake-urile incredibile descoperite de Andrei Brumă
Anumite persoane încearcă să vândă mărci renumite care seamăna izbitor cu produsele originale, însă se dovedesc în cele din urmă doar copii foarte reușite ale acestora.
Unul dintre cei care poate face diferența între un ceas adevărat și un fake este Andrei Brumă, managerul de la Boutique Watches. Acesta a precizat care este tactica la care apelează falsificatorii de profil.
Vicor Vrînceanu: V-ați lovit de fake-uri ? Să vină oameni la voi cu fake-uri bine făcute ...
Andrei Brumă: Au venit și cu fake-uri foarte proaste, la care ne dăm seama imediat, dar cea mai mare problemă a fost acum un an și jumătate sau doi, când au apărut niște replici extraordinare. Adică nu aveai cum să le găsești greșeală. Doar dacă te uitai foarte, foarte atent. Trebuia desfăcut ceasul, carcasa era impecabil făcută, iar mecanismul avea prima parte originală.
Vicor Vrînceanu: Cum adică originală?
Andrei Brumă: Da, păi piesa poți să o cumperi. O cumperi de la Rolex.

Vicor Vrînceanu: Incredibil!
Andrei Brumă: Ai cumpărat piesa, pui pe mecanismul fals piesa originală....
Vicor Vrînceanu: Fantastic! Deci, au cumpărat primul layer de la Rolex și normal, după aia, ce e complex în spate era chinezărie. Asta exact pentru oamenii care zic <<hai să deschizi să mă uit un pic>>. Te uiți repede și poți să te păcălești. Că nu ai cum să îl desfaci.
Andrei Brumă: O verificare trebuie făcută, să stai cel puțin o oră la el să te uiți perfect, să vezi tot, tot, tot.
Ce profit fac "valorificatorii" de imitații
Invitatul podcastul iAMTalks a dezvăluit care este suma pe care și-o asigură cei care încearcă să îi inducă în eroare pe colecționarii unor ceasuri de firmă.
Vicor Vrînceanu: Ce ceas era? Ce clonă, după ce?
Andrei Brumă: Era un Rolex, un Starbucks, de 41 de mm, veneau fără acte. Cam asta era chestia. Din ce cauză Starbucksul era mai scump. Am auzit niște zvonuri că ar fi cost de producție cu piesa originală cu tot, undeva la 6.000 de euro. Adică nu era o clonă ieftină.

Vicor Vrînceanu: Incredibil...
Andrei Brumă: Atât de bine era făcută.
Vicor Vrînceanu: Adică au băgat bani în el.
Andrei Brumă: Ei aveau profituri 2.000, 3.000 de euro cam așa. Îl vindeau 8.000, 8.500, 9.000. Ziceau că au nevoie de bani. Tot așa. Nu aveau acte, nu aveau nimic.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






