video Gică Hagi, emoționat până la lacrimi: ”Sunt mândru, onorat, fericit și împlinit! Primul meu cadou, la 3 ani, a fost o minge de fotbal, asta mi-am dorit”

Foto 1/37 Galerie foto(37) Galerie foto (37 fotografii): Gică Hagi, emoționat până la lacrimi: ”Sunt mândru, onorat, fericit și împlinit! Primul meu cadou, la 3 ani, a fost o minge de fotbal, asta mi-am dorit”

Cătălin Stroia , Felix Iacob (foto/video)   |   Publicat: 12.03.2025 13:46   |  Actualizat: 12.03.2025 14:57

Gică Hagi (60 de ani) a fost decorat, miercuri, de președintele interimar Ilie Bolojan, cu Ordinul Național ”Steaua României și a oferit o serie de declarații, vizibil emoționat, după ceremonie.

La o lună după împlinirea vârstei de 60 de ani, Gică Hagi a fost decorat cu Ordinul Național ”Steaua României”, distincție care l-a emoționat cu adevărat pe ”Rege”.

Patronul-manager de la Farul Constanța a vorbit printre lacrimi despre cariera sa de fotbalist și momentele trăite alături de popor, după ceremonie.

Gică Hagi, în lacrimi: ”E o zi specială!”

”Vreau să mulțumesc tuturor! E o zi specială și un moment special pentru mine. Ați văzut cum l-am trăit. Am fost emoționat. Sunt mândru, onorat, fericit și împlinit! Am început să practic fotbalul de la 10 ani, zi de zi. Primul meu cadou, la 3 ani, a fost o minge de fotbal. Asta mi-am dorit. Dacă am iubit-o, m-a ascultat.

Am făcut lucruri frumoase împreună cu echipa. Am avut în spatele meu un grup și o echipă. La noi contează spiritul de echipă și asta s-a văzut. (n.r. Despre absența lui Ianis) Îi trimit filmul! Mă bucur că joacă fotbal și i-a plăcut mingea și lui. A fost în urmă cu 4 zile în România.

(n.r. V-ați stăpânit cu greu lacrimile) Până la urmă suntem oameni. E un moment special. (n.r. V-ați gândit la părinți?) Prima mulțumire trebuie să fie pentru ei. M-au îngrijit și m-au adus pe lume. M-au crescut și de la 10 ani au venit profesorii. M-au dezvoltat și m-au educat. Apoi a fost echipa cu care am concurat. La fiecare antrenament făceam câte un concurs cu băieții și am avut ambiția de a fi bun.

”E nevoie de inspirație pentru ei să se califice și să facă performanțe mai mari ca ale noastre”

(n.r. Un top al amintirilor?) Aș pune-o ca prima pentru că este o distincție foarte mare pe care mi-au făcut-o președintele țării și România. (n.r. Golul cu Columbia sau distincția de azi?) Momentul de azi. Mă duc în spate și a fost special. (n.r. Atenția politicienilor spre sport) Ar trebui să fie pentru că sportul face parte dintr-un fenomen special al României.

Totul e social până la 18 ani, când te educi, te dezvolți și faci asta pentru România și pentru a-l descoperi pe cel mai bun. Trebuie să știi să faci asta în școli și de la 19 ani, când ești matur, trebuie să te lupți cu cei mai buni. (n.r. Despre campania pentru Mondial) E nevoie de inspirație pentru ei să se califice și să facă performanțe mai mari ca ale noastre.

Doamne ajută ca nea Mircea și jucătorii să fie inspirați. Ei produc tot și fac fotbal pe teren. Depindem de jucători. România e mult mai unită de când ne-am calificat la Euro. La echipa națională se joacă cu inima. Generația asta a arătat. Copii sunt buni și trebuie să aibă continuitate”, a spus Gică Hagi, după ce a fost decorat de Ilie Bolojan.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Teodora Stoica a luat o decizie radicală după 10 ani! Ce a făcut fiica lui Meme Stoica: ”Vă rog, gândiți-vă de două ori!”

Accident feroviar devastator în Spania! Meciuri suspendate în Cupa Regelui, iar un campion mondial îl atacă pe ministrul Transporturilor

Mitică Dragomir, dezvăluiri despre afacerile imobiliare ale lui Gigi Becali: ”Îl dă de la 500 de euro în sus”

Scandalul din China îl determină pe Mbappe să rupă tăcerea

Kylian Mbappe, o nouă lovitură după ce a pierdut Balonul de Aur. Doi sponsori au rupt contractele cu starul francez

Gigi Becali, prima reacție după moartea lui Viorel Păunescu: ”A lăsat milioane în cont, dar nu a luat nimic cu el”

Cele mai citite

Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”

Special  |  26 Octombrie 2026, 22:04
1.

S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB

SuperLiga  |  28 Octombrie 2026, 09:26
2.
S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB
Pintilii, reproș pentru Becali la șapte luni de la plecarea de la FCSB: ”Era nevoie de asta”

SuperLiga  |  27 Octombrie 2026, 19:39
3.
Pintilii, reproș pentru Becali la șapte luni de la plecarea de la FCSB: ”Era nevoie de asta”
Știri de ultimă oră din sport
Un ultras argentinian, condamnat la peste 7 ani de închisoare după ce l-a amenințat pe Angel Di Maria!

Internațional   |  29 Octombrie 2026, 09:02
Un ultras argentinian, condamnat la peste 7 ani de închisoare după ce l-a amenințat pe Angel Di Maria!
”Nu accept așa ceva și asta voi face cu orice risc!”. Marius Șumudică, mesaj ferm după scenele tensionate de la CFR Cluj - U Cluj

Cupa României   |  29 Octombrie 2026, 00:34
”Nu accept așa ceva și asta voi face cu orice risc!”. Marius Șumudică, mesaj ferm după scenele tensionate de la CFR Cluj - U Cluj
Cristiano Bergodi, încântat de prestația lui U Cluj din derby: ”Un meci foarte bun”

Cupa României   |  29 Octombrie 2026, 00:11
Cristiano Bergodi, încântat de prestația lui U Cluj din derby: ”Un meci foarte bun”
Scandal la derby-ul Clujului! Marius Șumudică și-a scos jucătorii de pe teren după insulte rasiste

Cupa României   |  28 Octombrie 2026, 23:58
Scandal la derby-ul Clujului! Marius Șumudică și-a scos jucătorii de pe teren după insulte rasiste
U Cluj, victorie pe terenul rivalei CFR! Dinamo n-a stat la discuții cu Chindia. Rezultatele zilei în Cupa României

Cupa României   |  28 Octombrie 2026, 23:32
U Cluj, victorie pe terenul rivalei CFR! Dinamo n-a stat la discuții cu Chindia. Rezultatele zilei în Cupa României
Ce l-a nemulțumit pe Nuno Campos după 5-2 cu Chindia Târgoviște

Cupa României   |  28 Octombrie 2026, 21:58
Ce l-a nemulțumit pe Nuno Campos după 5-2 cu Chindia Târgoviște
AS.RO Motivul incredibil pentru care lui Cornel Dinu i se reţin lunar din pensie 3.500 de lei. Cu ce mai rămâne: „Nu pot să trăiesc”
Motivul incredibil pentru care lui Cornel Dinu i se reţin lunar din pensie 3.500 de lei. Cu ce mai rămâne: „Nu pot să trăiesc”
RTV Şoc total pentru românii care au cont pe Revolut. Verificaţi aplicaţia!
Şoc total pentru românii care au cont pe Revolut. Verificaţi aplicaţia!
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
exclusiv Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
Special   |  26 Octombrie 2026, 22:04
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Cornel Dinu este nevoit să-și vândă vila din Sinaia: ”Nu am bani”
Diverse   |  11:47
Cornel Dinu este nevoit să-și vândă vila din Sinaia: ”Nu am bani”
Surpriză: ajuns în ultimele luni de contract cu Rapid, Moruțan a semnat! Salariu de 38.000 de euro pe lună
SuperLiga   |  10:20
Surpriză: ajuns în ultimele luni de contract cu Rapid, Moruțan a semnat! Salariu de 38.000 de euro pe lună
foto Gardoș a postat o imagine cu protocolul oferit de Dinamo după ce ”câinii” au zdrobit-o pe Chindia
Cupa României   |  09:41
Gardoș a postat o imagine cu protocolul oferit de Dinamo după ce ”câinii” au zdrobit-o pe Chindia
Un ultras argentinian, condamnat la peste 7 ani de închisoare după ce l-a amenințat pe Angel Di Maria!
Internațional   |  09:02
Un ultras argentinian, condamnat la peste 7 ani de închisoare după ce l-a amenințat pe Angel Di Maria!
Dumitru Dragomir, verdict dur: ”Rapid nu are echipă nici de locul 6”
SuperLiga   |  08:28
Dumitru Dragomir, verdict dur: ”Rapid nu are echipă nici de locul 6”
”Nu accept așa ceva și asta voi face cu orice risc!”. Marius Șumudică, mesaj ferm după scenele tensionate de la CFR Cluj - U...
Cupa României   |  00:34
”Nu accept așa ceva și asta voi face cu orice risc!”. Marius Șumudică, mesaj ferm după scenele tensionate de la CFR Cluj - U Cluj
Cristiano Bergodi, încântat de prestația lui U Cluj din derby: ”Un meci foarte bun”
Cupa României   |  00:11
Cristiano Bergodi, încântat de prestația lui U Cluj din derby: ”Un meci foarte bun”
Scandal la derby-ul Clujului! Marius Șumudică și-a scos jucătorii de pe teren după insulte rasiste
Cupa României   |  23:58