Valeriu Iftime mai primește o lovitură dură, de data aceasta din partea PNL

Valeriu Iftime face parte din PNL Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Valeriu Iftime mai primește o lovitură dură, de data aceasta din partea PNL
Foto: Facebook  |   Valeriu Iftime face parte din PNL

Denisa Ștefan   |   Publicat: 12.07.2025 22:55   |  Actualizat: 13.07.2025 09:17

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a pierdut alegerile pentru postul de prim-vicepreședinte al PNL. 

Om de afaceri și politician, Valeriu Iftime a pierdut alegerile interne din partidul în care este înscris, Partidul Național Liberal. Sâmbătă, 12 iulie, acesta a pierdut ocazia de a deține unul dintre cele patru posturi de prim-vicepreședinte din cadrul partidului, după ce a ocupat locul al cincilea.

Valeriu Iftime a pierdut alegerile pentru prim-vicepreședinte PNL

Cu un total de 439 de voturi, Iftime a pierdut în fața lui Cătălin Predoiu (800 voturi), Adrian Veștea (694 voturi), Ciprian Ciucu (584 voturi) și Nicoleta Pauliuc (570 voturi).

De asemenea, finanțatorul lui FC Botoșani a vorbit în cadrul unui interviu despre noile reforme implementate de guvernul condus de Ilie Bolojan, de care s-a arătat foarte mulțumit.

”Situaţia la ora actuală, cu 14% liberalii, ca procent politic, e cumva o formă de sinucidere. Faptul că au discutat şi au analizat fiecare poziţie în parte… Ştiu discuţia legată de mărirea TVA-ului. A spus: „Domnule, dă-mi altă soluţie în afară de mărirea TVA-ului şi, dacă nu e alta, măreşti TVA-ul!“.

Una e realitatea din campanie, dar pe altă parte contează realitatea în care ne mişcăm acum! Şi aici a fost o discuţie la care aproape că se rupsese relaţia. Dar, una peste alta, acolo a durat mult, eu cred că s-a găsit formula de guvernare.

”Trebuie să explicăm neobosit ce vrem să facem”

Iar cum a început guvernarea Bolojan este exact ceea ce aşteptam cu toţii. Să ştiţi că la domnul Bolojan este pe un sens care nu vine înapoi! El nu tremură pe drum. O să mai fie greve, o să mai plângă lumea, o să explice, dar merge mai departe!

Poate fi oprit doar dacă cineva taie calea ferată şi nu mai are cum să meargă mai departe. Dar dumnealui merge înainte pe nişte principii foarte-foarte clare. Le explică, e neobosit în a le explica, noi, cei de lângă el, trebuie să explicăm neobosit ce vrem să facem, dar nu se opreşte din drum, că „hai să mai stau un pic, că am o grevă la învăţământ!“. Nu, nu!”, a spus Valeriu Iftime, potrivit News.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

”Bă, ești nebun?”. Cum i se adresează MM Stoica lui Gigi Becali când îi răspunde la telefon

Gică Hagi va primi o indemnizație de la stat! Ce sumă vor încasa lunar ”Regele” și eroii Stelei din 1986

Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară

Coeficientul de refracție în ape limpezi: când devine fluorocarbonul un avantaj decisiv pe vad

Vinicius Junior, despărțire de logodnică la o zi după scandalul din Real Madrid - Villarreal

Ioan Andone s-a răstit la Adrian Mutu: ”Ce, mă? Mă dai tu pe mine afară?”

Cele mai citite

Ioan Andone s-a răstit la Adrian Mutu: ”Ce, mă? Mă dai tu pe mine afară?”
Ioan Andone s-a răstit la Adrian Mutu: ”Ce, mă? Mă dai tu pe mine afară?”
Diverse  |  11 Octombrie 2026, 17:42
1.
Ioan Andone s-a răstit la Adrian Mutu: ”Ce, mă? Mă dai tu pe mine afară?”
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”

Special  |  12 Octombrie 2026, 13:54
2.
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”

Echipa Națională  |  11 Octombrie 2026, 13:40
3.
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
Știri de ultimă oră din sport
România a fost umilită de Norvegia și a ratat Campionatul Mondial și la fotbal feminin!

Feminin   |  13 Octombrie 2026, 22:29
România a fost umilită de Norvegia și a ratat Campionatul Mondial și la fotbal feminin!
Gică Popescu a spus ce ”ar fi meritat” Gică Hagi după eșecurile din Nations League

Echipa Națională   |  13 Octombrie 2026, 21:04
Gică Popescu a spus ce ”ar fi meritat” Gică Hagi după eșecurile din Nations League
Real Madrid continuă colaborare cu unul dintre cele mai cunoscute branduri de haine din lume! Colecția nu va fi disponibilă și pentru fani

LaLiga   |  13 Octombrie 2026, 20:32
Real Madrid continuă colaborare cu unul dintre cele mai cunoscute branduri de haine din lume! Colecția nu va fi disponibilă și pentru fani
Max Verstappen și Red Bull pregătesc revenirea în lupta pentru titlu în 2027

Formula 1   |  13 Octombrie 2026, 19:56
Max Verstappen și Red Bull pregătesc revenirea în lupta pentru titlu în 2027
Premieră: Campionatul Mondial din 2030 se va vedea pe Netflix în două țări!

Internațional   |  13 Octombrie 2026, 18:10
Premieră: Campionatul Mondial din 2030 se va vedea pe Netflix în două țări!
Marius Baciu a rupt tăcerea! De ce ar fi fost demis, de fapt, de Gigi Becali de la FCSB: ”M-au dat afară...”

SuperLiga   |  13 Octombrie 2026, 17:25
Marius Baciu a rupt tăcerea! De ce ar fi fost demis, de fapt, de Gigi Becali de la FCSB: ”M-au dat afară...”
AS.RO Fostul jucător român cunoscut, acuzat de o ţeapă imobiliară de tip Nordis: De aproape 8 luni n-a vorbit cu noi
Fostul jucător român cunoscut, acuzat de o ţeapă imobiliară de tip Nordis: De aproape 8 luni n-a vorbit cu noi
RTV E de vis! Imagini FABULOASE din casa Vlăduței Lupău. Are cea mai luxoasă locuință din Cluj. A costat-o 3 milioane de euro, dar a muncit din greu pentru a-și îndeplini acest vis / GALERIE FOTO
E de vis! Imagini FABULOASE din casa Vlăduței Lupău. Are cea mai luxoasă locuință din Cluj. A costat-o 3 milioane de euro, dar a muncit din greu pentru a-și îndeplini acest vis / GALERIE FOTO
Cristiano Ronaldo a numit ”cel mai complet” fotbalist din istorie: ”Dacă cineva îl preferă pe Messi, pe Pele sau pe Maradona...”

Special   |  12 Octombrie 2026, 15:50
Cristiano Ronaldo a numit ”cel mai complet” fotbalist din istorie: ”Dacă cineva îl preferă pe Messi, pe Pele sau pe Maradona...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

FRF, în negocieri cu Adi Mutu: e favorit să semneze!
U21   |  23:47
FRF, în negocieri cu Adi Mutu: e favorit să semneze!
Nicolae Dică ar putea bifa o revenire-surpriză pe banca tehnică! Echipa care îl dorește insistent pe tehnician
Fotbal   |  23:08
Nicolae Dică ar putea bifa o revenire-surpriză pe banca tehnică! Echipa care îl dorește insistent pe tehnician
România a fost umilită de Norvegia și a ratat Campionatul Mondial și la fotbal feminin!
Feminin   |  22:29
România a fost umilită de Norvegia și a ratat Campionatul Mondial și la fotbal feminin!
Galata - Barcelona 1-4, Inter - Brugge 3-4, Atletico - United 2-0 și Viking - Bayern 3-3, în a doua etapă din UCL. Seară...
Champions League   |  22:00
Galata - Barcelona 1-4, Inter - Brugge 3-4, Atletico - United 2-0 și Viking - Bayern 3-3, în a doua etapă din UCL. Seară plină de surprize: toate rezultatele, AICI!
Gică Popescu a spus ce ”ar fi meritat” Gică Hagi după eșecurile din Nations League
Echipa Națională   |  21:04
Gică Popescu a spus ce ”ar fi meritat” Gică Hagi după eșecurile din Nations League
Real Madrid continuă colaborare cu unul dintre cele mai cunoscute branduri de haine din lume! Colecția nu va fi disponibilă...
LaLiga   |  20:32
Real Madrid continuă colaborare cu unul dintre cele mai cunoscute branduri de haine din lume! Colecția nu va fi disponibilă și pentru fani
Max Verstappen și Red Bull pregătesc revenirea în lupta pentru titlu în 2027
Formula 1   |  19:56
Max Verstappen și Red Bull pregătesc revenirea în lupta pentru titlu în 2027
exclusiv ”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
SuperLiga   |  19:27
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga