exclusiv Cine este ”un Dumnezeu al antrenorilor români”, în opinia lui Costin Lazăr: ”Ne uitam la el pe un piedestal, acum ca un muritor”

Foto 1/17 Galerie foto(17) Galerie foto (17 fotografii): Cine este ”un Dumnezeu al antrenorilor români”, în opinia lui Costin Lazăr: ”Ne uitam la el pe un piedestal, acum ca un muritor”
Foto: Sportpictures  |  

Radu Secoșan   |   Publicat: 14.01.2025 14:40   |  Actualizat: 14.01.2025 17:33

Invitat în cadrul emisiunii I AM SPORT LIVE, Costin Lazăr (43 de ani) a vorbit la superlativ despre unul dintre tehnicienii legendari ai fotbalului românesc, pe care l-a numit ”un Dumnezeu al antrenorilor români”.

Revenit pe banca tehnică a echipei naționale după 38 de ani, în vara lui 2024, Mircea Lucescu continuă să ”sfideze” vârsta pe care o are, fiind cel mai vârstnic antrenor aflat în activitate.

Foto 12/17

Legendarul ”Il Luce” va împlini 80 de ani în acest an, pe 29 iulie, la 11 luni înainte de debutul Campionatului Mondial din SUA, Canada și Mexic, la care speră să o conducă pe România.

Indiferent dacă tehnicianul își va atinge sau nu obiectivul, faptul că acesta și-a lăsat amprenta asupra fotbalului românesc nu poate fi contestat.

Foto 4/17

Costin Lazăr, despre Mircea Lucescu: ”A fost și este ca un Dumnezeu al antrenorilor români”

Iar Lucescu continuă să primească ”flori” chiar și acum, de la nume importante din lumea sportului-rege de la noi. În direct la I AM SPORT LIVE, Costin Lazăr a vorbit la superlativ despre selecționerul României.

”Pentru mine, a fost și este ca un Dumnezeu al antrenorilor români. Și când a venit la națională, nu mi s-a părut că a făcut o alegere bună. Pentru că ne uitam la el pe un piedestal, acum ne uităm ca la un muritor, pe care la primul meci o să îl criticăm.

Nu a venit prima înfrângere, dar fiecare echipă mai și pierde. E greu. Și dânsul a avut înfrângeri în carieră. Dar e un antrenor bun și a zis o chestie interesantă: <<Mai pot cât mai pot și dacă nu mai pot, dau sfaturi!>>. E bună asta...”, a declarat Costin Lazăr, la I AM SPORT LIVE.

Mircea Lucescu a scris istorie la Rapid

Foto 3/17

Probabil printre motivele pentru care Costin Lazăr îi poartă un respect atât de mare lui Mircea Lucescu se numără și faptul că tehnicianul a scris istorie alături de echipa de suflet a fostului mijlocaș, Rapid.

”Il Luce” le-a adus giuleștenilor nu doar primul titlu după o pauză de 32 de ani, în 1999, ci și o Cupă a României (1998) și o Supercupă (1999).

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cum arată lotul României pentru partida cu Polonia. Hagi a exclus un jucător care putea debuta pentru națională

Fostul selecționer a nominalizat trei fotbaliști pentru naționala lui Gică Hagi

Selecționerul Poloniei a rupt tăcerea înaintea duelului cu România, după ce s-a vehiculat că ar putea fi demis

Gică Hagi, despre Ianis: ”Când a venit la națională, a fost unul dintre protagoniștii care au dus echipa la EURO”

Gică Hagi a anunțat trei schimbări pentru meciul cu Polonia

E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Cele mai citite

MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
1.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători

Auto   |  13 Noiembrie 2026, 23:25
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători
Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica

SuperLiga   |  13 Noiembrie 2026, 22:40
Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica
George Russell își lansează propria academie

Formula 1   |  13 Noiembrie 2026, 21:51
George Russell își lansează propria academie
Selecționerul Poloniei a rupt tăcerea înaintea duelului cu România, după ce s-a vehiculat că ar putea fi demis
Selecționerul Poloniei a rupt tăcerea înaintea duelului cu România, după ce s-a vehiculat că ar putea fi demis
Echipa Națională   |  13 Noiembrie 2026, 21:16
Selecționerul Poloniei a rupt tăcerea înaintea duelului cu România, după ce s-a vehiculat că ar putea fi demis
Decizie importantă pentru un club de tradiție din Franța! Cine este noul proprietar

Internațional   |  13 Noiembrie 2026, 19:42
Decizie importantă pentru un club de tradiție din Franța! Cine este noul proprietar
Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
video Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
Formula 1   |  13 Noiembrie 2026, 18:35
Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
AS.RO Teodora Stoica s-a pomenit cu banii în cont, de la Gigi Becali: Ce e asta? E o greșeală? Suma era imensă
Teodora Stoica s-a pomenit cu banii în cont, de la Gigi Becali: Ce e asta? E o greșeală? Suma era imensă
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Șoc la Turneul Campioanelor: favorita a fost eliminată încă din grupe!
Tenis   |  12:01
Șoc la Turneul Campioanelor: favorita a fost eliminată încă din grupe!
Cum arată lotul României pentru partida cu Polonia. Hagi a exclus un jucător care putea debuta pentru națională
Echipa Națională   |  11:03
Cum arată lotul României pentru partida cu Polonia. Hagi a exclus un jucător care putea debuta pentru națională
iCAUR V27 Design Contest: românii sunt invitați să creeze designul unui automobil care va deveni realitate
Auto   |  10:05
iCAUR V27 Design Contest: românii sunt invitați să creeze designul unui automobil care va deveni realitate
exclusiv ”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
SuperLiga   |  09:08
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
Fostul selecționer a nominalizat trei fotbaliști pentru naționala lui Gică Hagi
Echipa Națională   |  08:30
Fostul selecționer a nominalizat trei fotbaliști pentru naționala lui Gică Hagi
Victorie fabuloasă pentru Țările de Jos, care au făcut spectacol cu Grecia! Bulgaria, umilită de Islanda. Rezultatele zilei...
Internațional   |  23:57
Victorie fabuloasă pentru Țările de Jos, care au făcut spectacol cu Grecia! Bulgaria, umilită de Islanda. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători
Auto   |  23:25
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători
Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu...
SuperLiga   |  22:40