exclusiv FRF a luat decizia în privința lui Mircea Lucescu. Anunțul va fi făcut marți

Mircea Lucescu va continua la echipa națională Galerie foto(29) Galerie foto (29 fotografii): FRF a luat decizia în privința lui Mircea Lucescu. Anunțul va fi făcut marți
Foto: Profimedia  |   Mircea Lucescu va continua la echipa națională

Remus Răureanu   |   Publicat: 14.09.2025 13:31   |  Actualizat: 14.09.2025 18:02

Șefii FRF și Mircea Lucescu au ajuns la un acord pentru ca antrenorul în vârstă de 80 de ani să continue pe banca naționalei. 

Cu Mircea Lucescu pe bancă, naționala României are un parcurs dezastruos în preliminariile pentru Cupa Mondială 2026. ”Tricolorii” au reușit doar două victorii în cinci partide și au șanse foarte mici de calificare din această grupă.

Egalul surprinzător cu Cipru, scor 2-2, a declanșat discuțiile despre înlocuirea lui Mircea Lucescu. De altfel, legendarul antrenor român a avut în acest sens o discuție cu Răzvan Burleanu.

Mircea Lucescu rămâne la națională cel puțin până la finalul contractului

Mircea Lucescu a semnat cu FRF în vara lui 2024

”Il Luce” a semnat cu FRF în vara lui 2024, după Campionatul European, unde naționala României a avut un parcurs apreciat. Contractul este valabil până în luna noiembrie a acestui an.

Din informațiile iAMsport.ro, Răzvan Burleanu și Mircea Lucescu au ajuns la un acord ca actualul selecționer să rămână la națională cel puțin până în luna noiembrie, când îi expiră contractul. Anunțul oficial va fi făcut marți.

12
meciuri a condus până acum Mircea Lucescu, oficiale și amicale. Are bilanț pozitiv: 8 victorii, 3 înfrângeri și un egal.

Dacă până atunci rezultatele se vor îmbunătăți, antrenorul în vârstă de 80 de ani ar urma să semneze prelungirea și ar sta astfel pe bancă și la barajul pentru Cupa Mondială, care va avea loc în martie 2026.

În caz contrar, Mircea Lucescu și-ar încheia contractul în noiembrie și FRF ar fi nevoită să caute un nou selecționer pentru baraj.

Mircea Lucescu și Răzvan Burleanu

Ce meciuri mai are de disputat România în acest an:

  • 10 octombrie: România - Republica Moldova, amical
  • 12 octombrie: România - Austria, preliminariile CM 2026
  • 15 noiembrie: Bosnia - România, preliminariile CM 2026
  • 18 noiembrie: România - San Marino, preliminariile CM 2026

În martie, Mircea Lucescu a vrut să-și dea demisia

Daniel Stanciu a dezvăluit în cadrul emisiunii iAMsport LIVE că, în luna martie a acestui an, Mircea Lucescu a vrut să-și dea demisia, dar s-a răzgândit:

”Lucescu a pierdut încrederea Federației și nu numai pentru ce a fost acum. A fost un eveniment în martie, când Mircea Lucescu, din ce am înțeles, a vrut să plece, era nemulțumit.

Și apoi vine meciul din Austria, eu știu sigur că am fost la meci, îi anunțase deja că nu mai stă, să își caute antrenor după meciul cu Austria”, a dezvăluit Daniel Stanciu.

Mircea Lucescu a ales în cele din urmă să continue.

Mircea Lucescu este unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului mondial

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Interes uriaș pentru România - Polonia! Câte bilete au fost vândute pentru meciul de pe Arena Națională

România U17 a debutat perfect în calificările EURO 2027! Victorie categorică cu Insulele Feroe

Gheorghe Hagi a anunțat lista preliminară a stranierilor pentru ultimele meciuri din Liga Națiunilor. Ianis Stoica și Rareș Ilie, incluși

Prunea îl laudă pe jucătorul care a refuzat să mai vină la naționala României: ”Asta înseamnă să fii bărbat adevărat, bravo lui!”

Victor Pițurcă îl avertizează pe Gică Hagi după cele patru eșecuri ale României: ”Publicul nu o să aibă răbdare la infinit”

Chiricheș nu l-a menajat pe fostul selecționer al României: ”Noi, jucătorii, nu l-am apreciat! A venit Burleanu, am discutat, apoi FRF a luat decizia”

Cele mai citite

Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”

Special  |  26 Octombrie 2026, 22:04
1.

S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB

SuperLiga  |  28 Octombrie 2026, 09:26
2.
S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB
Pintilii, reproș pentru Becali la șapte luni de la plecarea de la FCSB: ”Era nevoie de asta”

SuperLiga  |  27 Octombrie 2026, 19:39
3.
Pintilii, reproș pentru Becali la șapte luni de la plecarea de la FCSB: ”Era nevoie de asta”
Știri de ultimă oră din sport
Scandalul de la FRF, mutat în familie: Burleanu a concediat-o pe nevasta lui Bodescu
exclusiv Scandalul de la FRF, mutat în familie: Burleanu a concediat-o pe nevasta lui Bodescu
Diverse   |  29 Octombrie 2026, 14:15
Scandalul de la FRF, mutat în familie: Burleanu a concediat-o pe nevasta lui Bodescu
Laurențiu Reghecampf surprinde cu echipa de start la meciul cu Gloria Bistrița

Cupa României   |  29 Octombrie 2026, 12:25
Laurențiu Reghecampf surprinde cu echipa de start la meciul cu Gloria Bistrița
Top sloturi tematice de Halloween: De la vampiri la dovleci înfricoșători (P)

Pariuri   |  29 Octombrie 2026, 12:07
Top sloturi tematice de Halloween: De la vampiri la dovleci înfricoșători (P)
Cornel Dinu este nevoit să-și vândă vila din Sinaia: ”Nu am bani”

Diverse   |  29 Octombrie 2026, 11:47
Cornel Dinu este nevoit să-și vândă vila din Sinaia: ”Nu am bani”
Gardoș a postat o imagine cu protocolul oferit de Dinamo după ce ”câinii” au zdrobit-o pe Chindia
foto Gardoș a postat o imagine cu protocolul oferit de Dinamo după ce ”câinii” au zdrobit-o pe Chindia
Cupa României   |  29 Octombrie 2026, 09:41
Gardoș a postat o imagine cu protocolul oferit de Dinamo după ce ”câinii” au zdrobit-o pe Chindia
Un ultras argentinian, condamnat la peste 7 ani de închisoare după ce l-a amenințat pe Angel Di Maria!

Internațional   |  29 Octombrie 2026, 09:02
Un ultras argentinian, condamnat la peste 7 ani de închisoare după ce l-a amenințat pe Angel Di Maria!
AS.RO Motivul incredibil pentru care lui Cornel Dinu i se reţin lunar din pensie 3.500 de lei. Cu ce mai rămâne: „Nu pot să trăiesc”
Motivul incredibil pentru care lui Cornel Dinu i se reţin lunar din pensie 3.500 de lei. Cu ce mai rămâne: „Nu pot să trăiesc”
RTV Şoc total pentru românii care au cont pe Revolut. Verificaţi aplicaţia!
Şoc total pentru românii care au cont pe Revolut. Verificaţi aplicaţia!
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
exclusiv Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
Special   |  26 Octombrie 2026, 22:04
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Marica, furibund la adresa lui Șumudică: ”Mi se pare prea mult! Nu-mi place ipocrizia”
SuperLiga   |  18:03
Marica, furibund la adresa lui Șumudică: ”Mi se pare prea mult! Nu-mi place ipocrizia”
Atacat dur de Cornel Dinu, fosta glorie a lui Dinamo i-a răspuns ”Procurorului”: ”Am fost ca fratele lui mai mic”
Diverse   |  17:14
Atacat dur de Cornel Dinu, fosta glorie a lui Dinamo i-a răspuns ”Procurorului”: ”Am fost ca fratele lui mai mic”
live score Concordia Chiajna - Sepsi 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Covăsnenii sunt în căutarea golului egalizator
Cupa României   |  16:45
Concordia Chiajna - Sepsi 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Covăsnenii sunt în căutarea golului egalizator
exclusiv Are 45 de selecții la națională, dar la școala de antrenori i s-au predat pasa cu latul și lovitura de cap: ”M-am simțit umilit”
Special   |  15:57
Are 45 de selecții la națională, dar la școala de antrenori i s-au predat pasa cu latul și lovitura de cap: ”M-am simțit umilit”
exclusiv Radio Erevan. Ce i-a spus, de fapt, Chipciu lui Șumudică atunci când a scos echipa de pe teren: ”De ce n-ai făcut asta în...
Cupa României   |  15:02
Radio Erevan. Ce i-a spus, de fapt, Chipciu lui Șumudică atunci când a scos echipa de pe teren: ”De ce n-ai făcut asta în Giulești?”
exclusiv Scandalul de la FRF, mutat în familie: Burleanu a concediat-o pe nevasta lui Bodescu
Diverse   |  14:15
Scandalul de la FRF, mutat în familie: Burleanu a concediat-o pe nevasta lui Bodescu
exclusiv A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”
SuperLiga   |  13:26
A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”
Laurențiu Reghecampf surprinde cu echipa de start la meciul cu Gloria Bistrița
Cupa României   |  12:25