live score România - Bosnia, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Hagi a schimbat sistemul, dar trimite în teren 5 fundași centrali!
Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): România - Bosnia, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Hagi a schimbat sistemul, dar trimite în teren 5 fundași centrali!
Redactia | Publicat: 28.09.2026 21:00 | Actualizat: 28.09.2026 21:04
România primește vizita Bosniei, în etapa a doua a Ligii Națiunilor, pe Arena Națională. Meciul este programat la 21:45 și poate fi urmărit, în format LIVE SCORE, pe iAMsport.ro, dar și la TV, pe Antena 1.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
România - Bosnia, LIVE SCORE, de la 21:45, pe iAMsport.ro
Echipele de start:
- România: Radu - Coubiș, Ilie, Burcă, Eissat - Dragomir, Screciu, Olaru - Stanciu - Bîrligea, Mihăilă
- Rezerve: Hindrich, Cojocaru, Strata, Băluță, Tănase, Cicâldău, Munteanu, Borza, Cîrjan, Matei, Moruțan
- Bosnia: Zlomislic - Memic, Katic, Muhamerovic, Kolasinac - Gigovic, Mahmic, Basic - Bajraktarevic, Tabakovic, Alajbegovic
- Rezerve: Jurkas, Hamzic, Mujakic, Malic, Tahirovic, Smajlovic, Ducir, Demirovic, Lukic, Sunjic, Hasic, Radeljic
Naționala României își continuă parcursul în Liga Națiunilor după debutul cu stângul de la Stockholm, unde tricolorii au fost învinși de Suedia cu 1-2. Selecționata lui Gică Hagi are nevoie de un rezultat pozitiv în confruntarea cu Bosnia și Herțegovina, programată la București.
Duelul din etapa a doua a Ligii B se va disputa de la ora 21:45, pe Arena Națională. Partida se va disputa fără spectatori, suporterii români neavând acces în tribune ca urmare a sancțiunii impuse de UEFA după incidentele din noiembrie 2024, de la meciul cu Kosovo, din ediția precedentă a Ligii Națiunilor.
În aceste condiții, fanii tricolorilor vor putea urmări partida de acasă. Postul de televiziune care va transmite în direct meciul România - Bosnia a fost deja stabilit.
România - Bosnia, transmis în direct la Antena 1
Confruntarea dintre România și Bosnia va putea fi urmărită în direct pe Antena 1, postul urmând să transmită toate partidele disputate de tricolori în actuala campanie de Liga Națiunilor, dar și meciurile din preliminariile pentru Campionatul European din 2028.
Situația reprezintă o schimbare față de campania de calificare la Cupa Mondială, când drepturile de televizare pentru meciurile naționalei au fost împărțite între Antena 1 și Prima TV.
Fanii care nu vor putea urmări partida la televizor au și varianta online. România - Bosnia va fi disponibilă și pe platforma AntenaPlay, unde meciul va putea fi urmărit în format live.
Când a obținut România ultimul succes contra Bosniei
România și Bosnia s-au întâlnit de opt ori în meciuri oficiale, iar bilanțul este perfect echilibrat: câte patru victorii pentru fiecare reprezentativă. Ultimul succes al tricolorilor datează din 2022, când România s-a impus cu 4-1 în Giulești, tot într-o partidă din Liga Națiunilor.
Din păcate pentru naționala României, Bosnia a câștigat ambele confruntări directe disputate anul trecut în preliminariile pentru Cupa Mondială: 1-0 la București și 3-1 la Zenica.
Lotul convocat de Gică Hagi pentru meciul cu Bosnia
Portari: Ionuț Radu, Otto Hindrich, Valentin Cojocaru
Fundași: Tony Strata, Matei Ilie, Andrei Coubiș, Virgil Ghiță, Andrei Borza, Andrei Burcă, Lisav Eissat
Mijlocași: Vladimir Screciu, Tudor Băluță, Alexandru Cicâldău, Nicolae Stanciu, Cătălin Cîrjan, David Matei, Darius Olaru, Vlad Dragomir
Atacanți: Olimpiu Moruțan, Florin Tănase, Louis Munteanu, Daniel Bîrligea, Valentin Mihăilă
Programul României în grupa din Liga B a Ligii Națiunilor
- Suedia - România 2-1
- România - Bosnia și Herțegovina, 28 septembrie (21:45)
- Polonia - România, 2 octombrie (21:45)
- România - Suedia, 5 octombrie (21:45)
- România - Polonia, 14 noiembrie (21:45)
- Bosnia și Herțegovina - România, 17 noiembrie (21:45)
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






