Rose Bowl, locul în care am devenit Învingători. Cum arată celebra arenă, la 29 de ani de la victoriile României de la CM '94 și reacția lui Ilie Dumitrescu: "Acolo mi-am schimbat viața!"

La început a fost San Paolo, acolo unde o mână de rebeli abia ieșiți din comunism s-au luat la trântă cu campioana mondială, Argentina lui Maradona, și n-au fost învinși.

San Paolo, tărâmul lui Diego, locul în care a prins dimensiuni mitice, a fost redus la iarbă și pământ de Rotariu și presărat de Hagi cu sclipiri. San Paolo, astăzi "Diego Armando Maradona".

Rose Bowl, arena în care am răpus vicecampioana mondială

Apoi a venit Rose Bowl, "bolul cu trandafiri". Nume de film indian, Bollywood curat, un fel de El Dorado al imaginației celor care erau atinși de febra Campionatului Mondial din 1994. Singurul lucru pe care-l știam înainte de prezența tricolorilor acolo era faptul că stadionul putea “înghiți” 95.000 de oameni.

Ce nu știam era că Rose Bowl avea să devină, în curând, numele cele mai aprige iubiri de-o vară pe care le-a trăit România. În Pasadena se juca, în țară se ieșea pe străzi.

Primii care au încercat să ne strice euforia pe care o trăiam au fost columbienii. Pele, miticul Pele, făcuse nefericita declarație ce spunea că vede trupa lui Valderrama, Asprilla, Valencia, Rincon, drept una dintre favoritele la titlul mondial.

Pe Rose Bowl mi-am schimbat viața. Sigur, cu ajutorul tuturor colegilor. Meciul cu Argentina a fost cel mai bun meci al meu la națională și unul dintre cele mai bune din carieră. Îmi amintesc că erau și români la meciurile noastre, în jur de 5-7 mii, care ne-au susținut extraordinar Ilie Dumitrescu, fost internațional român

Ce nu știau sud-americanii, dar bănuiam noi, este că, precum în legenda lui Cadmus, eroul grec ce a sădit dinți de dragon din care au ieșit războinici, fotbaliștii noștri se căliseră câțiva ani pe afară, devenind luptători neînfricați.

Radu, omul trecut pe la Milanul lui Capello, garnisit cu vedete ca Baresi, Maldini, Papin, Boban, Savicevic, Donadoni, Desailly, Brian Laudrup, a deschis scorul.

Apoi, în minutul 34, Hagi a trimis bolta aceea pe care s-ar fi putut sprijini și domul Catedralei Sfântul Petru. De care Bramante, Bernini, Michelangelo, și alți arhitecți, ar fi fost mândri. Hagi, omul care și astăzi încearcă să construiască poduri de profesionalism într-un fotbal cu iz de amatorism.

Americanii au aplaudat ca la un coș marcat din terenul propriu, europenii au amuțit, precum în fața unui salariu întârziat, sud-americanii și-au întors fața către Fecioară, iar noi... noi am trecut prin toate stările lor și încă zece pe care nu știam că le putem avea. Asta fac momentele mari din sport, îți creează emoții noi, te sporesc.

Am jucat două meciuri acolo, nu? Cu Columbia și Argentina. A, nu, parcă și cu SUA. Și le-am câștigat pe toate. Îți dai seama că îl aveam și pe cel cu Brazilia tot acolo?! Dar a fost Suedia pe traseu... Ilie Dumitrescu, fost internațional român

Cu SUA, Rose Bowl ne-a fost vrăjmaș. 93 de mii de oameni în tribune, dintre care cel puțin 83 de mii țineau cu echipa lui Lalas. Panayotis Alexi, americanu’. Dar a rezolvat meciul Dan Petrescu, când a strecurat mingea pe unde intra doar ața când te apuci de cusut și ești norocos.

"Bolul cu trandafiri" a fost și a treia oară cu noroc. Sfântul Ilie a înmuiat degetele în el, și-a făcut cruce, și a biciuit poarta lui Islas. Prima dată cu fervoare, apoi cu o atingere ca din satin, iar ultima dată fiind fulgerul care l-a anunțat pe Hagi.

Pentru românii care trec prin fața lui, care și-l amintesc, Rose Bowl - nou, vechi, inexistent - va fi mereu spațiul în care ne-am convins, odată pentru totdeauna, că Impossible conține, pentru cei curajoși și valoroși, și I'm possible.

Arena Rose Bowl a împlinit 101 ani

Scena pe care idolii copilăriei ne-au făcut să ne simțim aproape invincibili, până la Keneth Anderson, a îmbătrânit și ea, după cum se poate vedea din imagini și video. Sigur, după 101 ani, este de înțeles. Pe 8 octombrie 1922, după ce arhitectul Myron Hunt îl imaginase, Rose Bowl își întâmpina primii spectatori.

Meciurile de la Campionatul Mondial din 1994 s-au bucurat de asistențe de peste 90 de mii de oameni. Finala, dintre Brazilia și Italia, câștigată de jucătorii carioca după loviturile de departajare, a fost urmărită de 94 de mii de spectatori.

Recordul de asistență al arenei din Pasadena este deținut de finala Rose Bowl (n.r. – finala anuală de fotbal american a colegiilor) din 1973, atunci când 106.869 de oameni au fost prezenți în tribune.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.