Gică Hagi l-a lăudat pe Ianis, chiar dacă echipa acestuia a fost călcată în picioare de Real Madrid

Cota de piață a lui Ianis este de 2,5 milioane de euro Galerie foto (1 fotografii): Gică Hagi l-a lăudat pe Ianis, chiar dacă echipa acestuia a fost călcată în picioare de Real Madrid
Foto: Profimedia  |   Cota de piață a lui Ianis este de 2,5 milioane de euro

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 18.05.2024 11:10   |  Actualizat: 18.05.2024 11:32

Gică Hagi (59 de ani), managerul Farului Constanța, a fost mulțumit de evoluția lui Ianis Hagi (25 de ani), mijlocaș la Deportivo Alaves, contra celor de la Real Madrid, câștigat de madrileni cu scorul de 5-0.

Ianis Hagi a fost titular la Deportivo Alaves în meciul contra campioanei Spaniei, Real Madrid. Internaționalul român a fost pe teren timp de 71 de minute și a avut câteva încercări de a marca în poarta lui Courtois, dar fără succes.

A fost al 24-lea meci pentru mijlocaș în tricoul celor de la Alaves. În acest timp a reușit să marcheze două goluri și să ofere o pasă de gol.

Ce a spus Gică Hagi despre meciul lui Ianis

Gică Hagi a urmărit meciul fiului său și a ținut să îl felicite pentru evoluția pe care a arătat-o la această partidă. Chiar dacă echipa lui Ianis nu a obținut victoria, ”Regele” este bucuros pentru prestația individuală a acestuia.

”L-am felicitat, a arătat foarte bine, a făcut un meci bun, cu un adversar foarte bun. El a participat foarte bine la ambele faze, a făcut un meci foarte, foarte bun din punct de vedere individual”, a declarat Gică Hagi.

Ianis a fost cel mai bun jucător de la Alaves în partida de pe Santiago Bernabeu și a primit nota 7.2 de la site-ul Sofascore.

Ianis Hagi se pregătește de EURO

Ianis se va întoarce la finele sezonului înapoi la Rangers, echipă unde este legitimat. Presa din Scoția a scris că aceștia nu ar mai fi interesați de serviciile românului, însă Gică Hagi a negat aceste zvonuri.

De altfel, ”tricolorul” a fost inclus de selecționerul Edi Iordănescu pe lista preliminară pentru amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein, din data de 4 iunie, respectiv 7. Astfel, ar exista șanse să fie inclus și în lotul pentru Campionatul European din Germania.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Nicușor Bancu poate prinde primul transfer în străinătate! Căpitanul Craiovei, dorit de un club de top din sud-estul Europei

A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”

Fostul antrenor al României nu s-a ferit de cuvinte după rezultatele catastrofale din Nations League: ”Ne păcălim de mult timp”

Daniel Niculae, înainte de primul termen în ”Dosarul Pyro”: ”Răul a fost făcut deja”

Marius Baciu, reacție acidă la adresa fostului jucător de la FCSB: ”E un căcăcios”

Presa din Scoția: ”Ianis Hagi se află în centrul unui scandal la națională”

Cele mai citite

Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”

Echipa Națională  |  06 Octombrie 2026, 20:14
1.
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 23:38
2.
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 14:47
3.
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”
Știri de ultimă oră din sport
Mesajul lui Cristiano Ronaldo pentru Messi, după despărțirea argentinianului de națională

Starurile fotbalului   |  08 Octombrie 2026, 13:10
Mesajul lui Cristiano Ronaldo pentru Messi, după despărțirea argentinianului de națională
Crește presiunea pe umerii lui Cristi Chivu! Președintele lui Inter: ”Uneori visele devin realitate”

Serie A   |  08 Octombrie 2026, 09:47
Crește presiunea pe umerii lui Cristi Chivu! Președintele lui Inter: ”Uneori visele devin realitate”
Mikel Arteta și-a prelungit contractul cu Arsenal și devine cel mai bine plătit antrenor din Premier League

Premier League   |  08 Octombrie 2026, 08:31
Mikel Arteta și-a prelungit contractul cu Arsenal și devine cel mai bine plătit antrenor din Premier League
Presa din Scoția: ”Ianis Hagi se află în centrul unui scandal la națională”
Presa din Scoția: ”Ianis Hagi se află în centrul unui scandal la națională”
Echipa Națională   |  08 Octombrie 2026, 08:00
Presa din Scoția: ”Ianis Hagi se află în centrul unui scandal la națională”
Când ar fi fost, de fapt, Adi Mutu aproape de a prelua naționala României: ”Am avut șansa mea”
exclusiv Când ar fi fost, de fapt, Adi Mutu aproape de a prelua naționala României: ”Am avut șansa mea”
Echipa Națională   |  07 Octombrie 2026, 23:44
Când ar fi fost, de fapt, Adi Mutu aproape de a prelua naționala României: ”Am avut șansa mea”
Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”

SuperLiga   |  07 Octombrie 2026, 23:00
Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”
AS.RO Românul celebru a ajuns să trăiască din 5000 de lei, după ce a cheltuit două milioane de euro: N-au fost chiar aşa mulţi
Românul celebru a ajuns să trăiască din 5000 de lei, după ce a cheltuit două milioane de euro: N-au fost chiar aşa mulţi
RTV WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață

Special   |  05 Octombrie 2026, 11:09
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 octombrie. Cristela Georgescu, la sediul DIICOT: ”Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 octombrie. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Ultimele detalii din tabăra lui Dinamo despre situația lui George Pușcaș
SuperLiga   |  14:08
Ultimele detalii din tabăra lui Dinamo despre situația lui George Pușcaș
Mesajul lui Cristiano Ronaldo pentru Messi, după despărțirea argentinianului de națională
Starurile fotbalului   |  13:10
Mesajul lui Cristiano Ronaldo pentru Messi, după despărțirea argentinianului de națională
Nicușor Bancu poate prinde primul transfer în străinătate! Căpitanul Craiovei, dorit de un club de top din sud-estul Europei
SuperLiga   |  12:36
Nicușor Bancu poate prinde primul transfer în străinătate! Căpitanul Craiovei, dorit de un club de top din sud-estul Europei
exclusiv A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
Diverse   |  12:04
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
Fostul antrenor al României nu s-a ferit de cuvinte după rezultatele catastrofale din Nations League: ”Ne păcălim de mult timp”
Echipa Națională   |  11:17
Fostul antrenor al României nu s-a ferit de cuvinte după rezultatele catastrofale din Nations League: ”Ne păcălim de mult timp”
Daniel Niculae, înainte de primul termen în ”Dosarul Pyro”: ”Răul a fost făcut deja”
Diverse   |  10:51
Daniel Niculae, înainte de primul termen în ”Dosarul Pyro”: ”Răul a fost făcut deja”
Edi Iordănescu, la un pas de o nouă provocare. Reacție dură din țara care îl vrea selecționer
Internațional   |  10:09
Edi Iordănescu, la un pas de o nouă provocare. Reacție dură din țara care îl vrea selecționer
Crește presiunea pe umerii lui Cristi Chivu! Președintele lui Inter: ”Uneori visele devin realitate”
Serie A   |  09:47