Conducerea Spitalului Universitar a luat măsuri speciale pentru Mircea Lucescu

Foto 1/5 Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Conducerea Spitalului Universitar a luat măsuri speciale pentru Mircea Lucescu

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 03.04.2026 15:10   |  Actualizat: 03.04.2026 18:50

Surse autorizate din cadrul Spitalului Universitar au dezvăluit ce măsuri s-au adoptat în unitatea medicală după ce fostul selecționer Mircea Lucescu (80 de ani) a suferit vineri, 3 aprilie, un infarct.

Mircea Lucescu se află internat la Spitalul Universitar de Urgență de la sfârșitul săptămânii trecute, după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale de la Mogoșoaia, dinaintea amicalului cu Slovacia.

Fostul selecționer a fost supus mai multor investigații, ba chiar i s-a montat un defibrilator cardiac intern. Starea acestuia se îmbunătățise, iar vineri, 3 aprilie, ar fi trebuit să fie externat.

Însă, experimentatul antrenor a suferit un infarct miocardic acut, iar în acest moment se află în continuare internat în cadrul Secției de Cardiologie, sub atenta supraveghere a medicilor.

Foto 3/5

Măsurile Spitalului Universitar i-au nemulțumit pe ceilalți pacienți

Starea antrenorului de 80 de ani a determinat conducerea spitalului să ia măsuri speciale. Surse autorizate din cadrul unității sanitare au declarat că vizitele la pacienți au fost restricționate pe aripa în care este internat Lucescu.

Mai exact, fiecare pacient poate să fie vizitat de o singură rudă, iar timpul de vizită este limitat la cinci minute. De asemenea, a fost instalată pază suplimentară.

Mircea Lucescu, fostul selecționer al echipei naționale

Deciziile adoptate de conducerea Spitalului Universitar i-au nemulțumit atât pe pacienți, cât și pe vizitatori: "Este și el om ca noi", au spus persoanele internate spital.

Totodată, rudele pacienților susțin că medicii ar fi acordat prioritate operației lui Lucescu față de alte cazuri, au mai spus sursele noastre.

  • Antena Sport oferise în premieră detalii despre situația de la Spitalul Universitar

Problemele medicale cu care s-a confruntat Mircea Lucescu

Problemele medicale ale fostului selecționer s-ar fi declanșat după ce naționala României a pierdut calificarea la Cupa Mondială care se va organiza vara aceasta în SUA, Mexic și Canada.

Semifinala barajului cu Turcia, scor 0-1, a fost ultimul meci al lui ”Il Luce” din al doilea mandat al său la echipa națională, după cel din perioada 1981-1986.

Foto 4/5

De-a lungul vastei sale cariere de antrenor, Lucescu a mai acuzat probleme cardiace: prima dată în anii '90, când antrena la Brescia și i s-a făcut rău, iar în 2009, la Șahtior, tehnicianul a suferit un infarct, în urma căruia i-a fost montat un stent.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cunoscutul fotbalist român, lăsat corigent la matematică de fratele lui Ilie Bolojan: ”Mă punea să cânt în fața clasei ca să mă treacă!”

A fost șofer de Uber și însoțitor de zbor după ce a renunțat la sportul profesionist: ”Nu mi-am imaginat în viața mea!”

”În ce an a avut loc accidentul?”. Reacție surprinzătoare a patronului firmei care a închiriat microbuzul implicat în tragedia de la Câmpulung

Sala de Gimnastică ”Nadia Comăneci”, inaugurată la 50 de ani de la primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice. Ion Țiriac: ”A fost prima perfectă”

Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”

Peste 500 de participanți sunt așteptați la a II-a ediție a Turneului Național de Table!

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
România - Polonia 2-1! Tricolorii și-au luat revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie a lui Gică Hagi într-un meci oficial

Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 23:42
România - Polonia 2-1! Tricolorii și-au luat revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie a lui Gică Hagi într-un meci oficial
Jurnaliștii polonezi nu i-au iertat pe propriii jucători după prima repriză de pe Arena Națională

Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 22:59
Jurnaliștii polonezi nu i-au iertat pe propriii jucători după prima repriză de pe Arena Națională
Antrenorul echipei care a eliminat-o pe FCSB din Champions League s-a stins din viață la 45 de ani

Internațional   |  14 Noiembrie 2026, 21:40
Antrenorul echipei care a eliminat-o pe FCSB din Champions League s-a stins din viață la 45 de ani
România, învinsă categoric de SUA, în Cupa Națiunilor

Rugby   |  14 Noiembrie 2026, 21:11
România, învinsă categoric de SUA, în Cupa Națiunilor
Giovanni Becali a confirmat scenariul sumbru în cazul lui Valentin Mihăilă: ”Are tot timpul aceste probleme”

Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 20:26
Giovanni Becali a confirmat scenariul sumbru în cazul lui Valentin Mihăilă: ”Are tot timpul aceste probleme”
McLaren nu se oprește după victoria din Brazilia! Noi îmbunătățiri pregătite pentru Las Vegas

Formula 1   |  14 Noiembrie 2026, 19:57
McLaren nu se oprește după victoria din Brazilia! Noi îmbunătățiri pregătite pentru Las Vegas
AS.RO David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”
Echipa Națională   |  08:57
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”
Echipa Națională   |  08:35
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”
Echipa Națională   |  00:24
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga...
Internațional   |  00:13
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”
Echipa Națională   |  23:53
Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”
România - Polonia 2-1! Tricolorii și-au luat revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie a lui Gică Hagi într-un...
Echipa Națională   |  23:42
România - Polonia 2-1! Tricolorii și-au luat revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie a lui Gică Hagi într-un meci oficial
Viktor Gyokeres a stabilit un record istoric în celălalt meci din grupa României
Internațional   |  23:34
Viktor Gyokeres a stabilit un record istoric în celălalt meci din grupa României
Jurnaliștii polonezi nu i-au iertat pe propriii jucători după prima repriză de pe Arena Națională
Echipa Națională   |  22:59