Louis Munteanu, după primul trofeu cu CFR Cluj: ”De aceea s-au dat atâția bani pe mine, să fiu decisiv”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Louis Munteanu, după primul trofeu cu CFR Cluj: ”De aceea s-au dat atâția bani pe mine, să fiu decisiv”

Mihai Cheleș   |   Publicat: 14.05.2025 23:11   |  Actualizat: 15.05.2025 09:22

CFR Cluj a învins-o pe Hermannstadt, scor 3-2, miercuri seară, la Arad, în finala Cupei României.

Atacantul Louis Munteanu a fost, din nou, unul dintre cei mai buni jucători ai celor de la CFR Cluj: a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă pentru Beni Nkololo, pentru golul de 3-1.

Louis Munteanu: ”Dedicăm acest trofeu lui Mister Petrescu”

Venit în vara trecută, de la Fiorentina, în schimbul a 2.300.00 de euro, Louis Munteanu a reușit să câștige primul trofeu în tricoul celor de la CFR Cluj.

Fostul jucător al celor de la Farul i-a dedicat succesul antrenorului său, Dan Petrescu, cel care a reclamat probleme serioase de sănătate în ultima perioadă.

Louis Munteanu este sigur că CFR Cluj va face o figură frumoasă în cupele europene, sezonul viitor, mai ales dacă vor mai fi făcute câteva transferuri pentru a întări lotul.

Suntem fericiți că am reușit să căștigăm. Asta ne-am propus de la începutul campionatului, să câștigăm un trofeu și sunt mândru de această echipă. De-a lungul sezonului, am făcut meciuri foarte bune, am dat multe goluri, dar am și primit multe. Nu am stat liniștiți la niciun gol pe final. Suntem fericiți că am câștigat acest trofeu și i-l dedicăm lui Mister Petrescu.

Am vorbit și înainte să ieșim din vestiar, să intrăm bine să facem presiune, să marcăm încă un gol. Uite că am reușit, apoi am știut să ținem de rezultat.

Când pierzi finală ești supărat. Se mai fac astfel de chestii (n.r. - tras de timp). Sunt sigur că și cei de la Hermannstadt, dacă aveau 3-2, făceau același lucru.

Eu am vrut să mă bucur de fotbal. Terenul impecabil, fanii la fel. Îmi plac finalele și d-aia s-au plătit atâția bani, să fiu decisiv în astfel de partide.

(n.r. - Aveți speranțe în Europa League?) Cu siguranță, avem echipă foarte bună. Jucăm un fotbal spectaculos și, dacă se vor mai face transferuri, de ce nu?”, a declarat Louis Munteanu după meci, la Digi Sport.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dinamo - Metalul Buzău 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Deschidere de scor! Aflăm ultima semifinalistă din Cupa României

Ștefan Baiaram și-a anunțat plecarea de la Craiova!

Filipe Coelho, după ce a calificat-o pe Craiova în semifinalele Cupei României: ”Nu sunt fericit pentru ce am făcut”

Daniel Pancu a spus ce se întâmplă cu contractul său la CFR după eliminarea din Cupa României

Cupa României, sferturi | Universitatea Craiova - CFR Cluj 3-1. Argeș, calificare cu emoții

Alex Chipciu s-a accidentat în partida cu Hermannstadt și poate rata convocarea la echipa națională

Cele mai citite

Gigi Becali i-a propus prelungirea contractului, dar fotbalistul de la FCSB are alte oferte

SuperLiga  |  04 Martie 2026, 23:00
1.
Gigi Becali i-a propus prelungirea contractului, dar fotbalistul de la FCSB are alte oferte
Nu a iertat pe nimeni! A numit cele 3 echipe care ar fi trântit meciurile cu FCSB și a acuzat-o pe Dinamo că a pierdut intenționat cu Argeș: ”Sinistru campionat!”

SuperLiga  |  02 Martie 2026, 20:40
2.
Nu a iertat pe nimeni! A numit cele 3 echipe care ar fi trântit meciurile cu FCSB și a acuzat-o pe Dinamo că a pierdut intenționat cu Argeș: ”Sinistru campionat!”
Probleme financiare pentru Dan Șucu? Șeful Rapidului nu și-a plătit datoria: ”Aștept banii de șase luni. A zis că trebuie să mai producă”

SuperLiga  |  04 Martie 2026, 17:02
3.
Probleme financiare pentru Dan Șucu? Șeful Rapidului nu și-a plătit datoria: ”Aștept banii de șase luni. A zis că trebuie să mai producă”
Știri de ultimă oră din sport
Schimbări majore în Championship: play-off-ul pentru promovarea în Premier League va fi modificat!

Premier League   |  05 Martie 2026, 19:45
Schimbări majore în Championship: play-off-ul pentru promovarea în Premier League va fi modificat!
Mitică Dragomir și Florin Tănase, dialog neverosimil: ”Bîrligea are niște speriați în spate!”. Gigi Becali a reacționat imediat

SuperLiga   |  05 Martie 2026, 18:42
Mitică Dragomir și Florin Tănase, dialog neverosimil: ”Bîrligea are niște speriați în spate!”. Gigi Becali a reacționat imediat
Bani publici la CSM Constanța: contract de ”activitate sportivă” pentru marketing și întrebări fără răspuns în jurul directorului numit de primarul Chițac
exclusiv Bani publici la CSM Constanța: contract de ”activitate sportivă” pentru marketing și întrebări fără răspuns în jurul directorului numit de primarul Chițac
Diverse   |  05 Martie 2026, 18:24
Bani publici la CSM Constanța: contract de ”activitate sportivă” pentru marketing și întrebări fără răspuns în jurul directorului numit de primarul Chițac
Noua Dacia Striker. Cât va costa și când este prezentarea oficială a primului crossover al mărcii

Auto   |  05 Martie 2026, 18:02
Noua Dacia Striker. Cât va costa și când este prezentarea oficială a primului crossover al mărcii
Valentin Costache, gol la debutul pentru noua formație!

Stranieri   |  05 Martie 2026, 17:35
Valentin Costache, gol la debutul pentru noua formație!
Fostul jucător al lui Dinamo susține că mai multe meciuri din ultima etapă vor fi aranjate: ”Se fac bani la pariuri!”
exclusiv Fostul jucător al lui Dinamo susține că mai multe meciuri din ultima etapă vor fi aranjate: ”Se fac bani la pariuri!”
SuperLiga   |  05 Martie 2026, 17:19
Fostul jucător al lui Dinamo susține că mai multe meciuri din ultima etapă vor fi aranjate: ”Se fac bani la pariuri!”
Adăposturile ASPA au primit 180 de castroane noi pentru câini

Un zgârie-nori de birouri se ridică în Pipera, pe o bucată din fosta fabrică Electronica din Pipera. Clădirea avea 20 de etaje

Spital nou pentru tuberculoză pe Șerban Vodă, gata vara asta

AS.RO Celebra milionară nu a avut milă de românii care au cerut bani de bilete de la stat după ce au revenit din zona de război
Celebra milionară nu a avut milă de românii care au cerut bani de bilete de la stat după ce au revenit din zona de război
RTV ALERTĂ! Românii NU mai pot ieși la PENSIE! Documentul din cauza căruia rămân fără BANI
ALERTĂ! Românii NU mai pot ieși la PENSIE! Documentul din cauza căruia rămân fără BANI
Legenda Craiovei nu l-a inclus pe Nicolae Dobrin în top 5 fotbaliști români din istorie! Cine i-a luat fața ”Prințului din Trivale”
exclusiv Legenda Craiovei nu l-a inclus pe Nicolae Dobrin în top 5 fotbaliști români din istorie! Cine i-a luat fața ”Prințului din Trivale”
Special   |  04 Martie 2026, 15:14
Legenda Craiovei nu l-a inclus pe Nicolae Dobrin în top 5 fotbaliști români din istorie! Cine i-a luat fața ”Prințului din Trivale”
Fotbalist din SuperLigă, reținut după un accident în București. A lovit o femeie și a plecat de la locul incidentului

BREAKING | Rachetă lansată din Iran, interceptată de NATO. Proiectilul se îndrepta spre spațiul aerian al Turciei

Facebook a picat pentru mii de utilizatori din întreaga lume. Platforma Meta a înregistrat întreruperi majore

Flavor Flav, mesaj subtil pentru Trump. Invitația care a mutat aurul olimpic din Washington în Las Vegas

Focus pe garderoba Reginei Elisabeta a II-a! Arhiva vestimentară a fostului monarh este deschisă publicului „ca niciodată până acum”

Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”

Conducătorul care l-a lăsat cu ochii în soare pe Marius Lăcătuș: ”M-am dus, el era la golf!”
Special   |  20:45
Conducătorul care l-a lăsat cu ochii în soare pe Marius Lăcătuș: ”M-am dus, el era la golf!”
Detaliile esențiale ale Australian Grand Prix, cursa care deschide sezonul 2026 al F1
Formula 1   |  20:17
Detaliile esențiale ale Australian Grand Prix, cursa care deschide sezonul 2026 al F1
Schimbări majore în Championship: play-off-ul pentru promovarea în Premier League va fi modificat!
Premier League   |  19:45
Schimbări majore în Championship: play-off-ul pentru promovarea în Premier League va fi modificat!
live score Dinamo - Metalul Buzău 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Deschidere de scor! Aflăm ultima semifinalistă din Cupa României
Cupa României   |  19:20
Dinamo - Metalul Buzău 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Deschidere de scor! Aflăm ultima semifinalistă din Cupa României
exclusiv Sfatul lui Cristi Chivu pentru Radu Drăgușin: ”Asta i-a zis”. Manea: ”Dacă era după ei, îl duceam la Botoșani”
Echipa Națională   |  19:00
Sfatul lui Cristi Chivu pentru Radu Drăgușin: ”Asta i-a zis”. Manea: ”Dacă era după ei, îl duceam la Botoșani”
Mitică Dragomir și Florin Tănase, dialog neverosimil: ”Bîrligea are niște speriați în spate!”. Gigi Becali a reacționat imediat
SuperLiga   |  18:42
Mitică Dragomir și Florin Tănase, dialog neverosimil: ”Bîrligea are niște speriați în spate!”. Gigi Becali a reacționat imediat
exclusiv Bani publici la CSM Constanța: contract de ”activitate sportivă” pentru marketing și întrebări fără răspuns în jurul...
Diverse   |  18:24
Bani publici la CSM Constanța: contract de ”activitate sportivă” pentru marketing și întrebări fără răspuns în jurul directorului numit de primarul Chițac
Noua Dacia Striker. Cât va costa și când este prezentarea oficială a primului crossover al mărcii
Auto   |  18:02
Noua Dacia Striker. Cât va costa și când este prezentarea oficială a primului crossover al mărcii
Rezultate / Clasamente