Note și anecdote, cu Adrian Florea. Etapa Provinciei. "Studenții" olteni, ieșeni și clujeni au făcut spectacol, Capitala s-a făcut de râs + Amintire colosală cu familia Halagian la Belgrad

Nota 10: Costel Gâlcă & U Craiova. Pentru că își dezintegrează adversarii. Și fac asta cu zâmbetul pe buze

Cumva straniu, eliminarea din Europa le-a prins bine alb-albaștrilor. Mitriță și compania dau impresia că meciurile de pe continent îi stresau peste măsură, iar acum, eliberați psihic de aceasă presiune, se pot concentra pe confruntările din SuperLigă.

Iar după un anonim 0-0 cu Petrolul, au urmat două capodopere: un 2-1 solid în casa lui Sepsi, unde altfel se câștigă foarte greu, și un 5-1 entuziasmant în fața unui Buzău fără glorie.

Dincolo de victorii, ce impresionează la olteni e bucuria de a juca. Până și Gâlcă, un antrenor mai degrabă taciturn, pare să învețe să zâmbească la umbra statuii lui Oblemenco.

Liderul acestei Craiove este Costel Gâlcă. Un lider care a construit o mașinărie. O mașinărie de război. Care uneori mai greșește, pentru că se află încă în probe de lucru. Dar care va greși tot mai puțin, care va tremura tot mai rar, care va reuși Marius Mitran, editorialist iAMsport.ro

Nota 9: Poli Iași. Pentru că a câștigat pe terenul campioanei, deși venea după o călătorie infernală

După ce că dispune de un lot subțire, Tony da Silva a mai avut o mare problemă de rezolvat înaintea partidei din Ghencea. Oboseala extremă a elevilor săi, care au ajuns la București în dimineața duelului cu FCSB, chiar dacă au plecat din Iași vineri seara, iar drumul l-au făcut cu avionul!

Cum a fost posibil așa ceva?! Zborul s-a amânat în mai multe rânduri, astfel că delegația Politehnicii a ajuns la hotelul din Capitală unde s-au cazat abia la 3:00 dimineața. Cu ochii cârpiți de somn, moldovenii s-au odihnit câteva ore, apoi au dat lovitura etapei, obținând o victorie în afara oricărui dubiu.

Nota 8: Mamadou Thiam & Vladislav Blănuță. Pentru că i-au ridiculizat pe fundașii lui Sepsi în ceea ce trebuia să fie un derby echilibrat al Ardealului

Înaintea startului partidei U Cluj - Sepsi 3-0, bookmakerii îi dădeau ușor favoriți pe "studenți", însă pe teren a fost "măcel". Gazdele au jucat extraordinar de bine, iar asta s-a datorat în primul rând zilei de grație pe care au prins-o cei doi oameni din ofensivă, Thiam și Blănuță.

Senagalezul născut în Franța a deschis scorul, apoi i-a dat-o pe tavă românului născut în Republica Moldova pentru 2-0, după care același atacant central a făcut ca tabela să le arate oaspeților scorul de neprezentare.

Nota 7: Rivaldinho. Pentru că s-a trezit la timp. Și l-a salvat pe Hagi de demitere. Glumă

Constănțenii l-au repatriat pe Alibec, dar izbăvorea cu Sibiul a venit de la Rivaldinho, un atacant care promite mereu mult și face mai întotdeauna foarte puțin. Luni seara, însă, brazilianul a fost cinic: două șuturi pe poartă, două goluri!

Dacă n-ar fi câștigat nici de data asta și dacă Farul ar fi fost un club unde lucrurile funcționează normal, managerul tehnic Gică Hagi ar fi fost în pericol să fie demis de cumnatul-președinte Gică Popescu. Dacă.

Nota 6: Constantin Budescu. Pentru că forma (în special cea fizică) e temporară, dar clasa e permanentă

Costică e în continuare gras - are țâțele atât de mari, încât ai putea crede că și-a făcut implant! -, aleargă puțin spre deloc atunci când nu e în posesia balonului, nu-și ajută aproape în nicio fază colegii din ariergardă. Însă, când pune el piciorul pe minge, publicul e în pragul orgasmului fotbalistic.

În Bănie, în afara splendidei execuții de la golul de 3-1, Costică a mai realizat două driblinguri de efect, a câștigat cinci dueluri din șase și a obținut două lovituri libere. Totul în numai o repriză. Ce păcat, Budi, că n-ai avut și mintea la nivelul piciorului!

Nota 5: Mircea Rednic. Pentru că inventează scuze pentru eșecuri și atunci când este "asfaltat" pe gazon

FC Botoșani s-a impus la limită cu UTA, 1-0, însă dominarea "plăieșilor" a fost totală: 21-11 raportul șuturilor, 7-2 la cornere, 2-0 la șuturi trimise în bară!

Cu toate acestea, la final Rednic n-a acceptat în ruptul capului justețea rezultatului. S-a plâns de greșelile propriilor jucători - de parcă aceștia ar fi fost antrenați și trimiși pe teren de altcineva, nu de el! -, de ghinion, de lipsa soluțiilor de pe banca de rezerve, de faptul că anumite achiziții nu sunt pregătite etc, etc, etc.

Talentat și carismatic, "Puriul" și-a moștenit "tatăl", pe Mircea Lucescu, nu doar în privința calităților de allenatore, ci și în strădania permanentă de a găsi scuze atunci când tabela nu-i face cu ochiul.

Înțeleg frustarea antrenorului care pierde, dar marile ocazii ne-au aparținut! Bara lui Șeroni o uităm? Dar pe cea a lui Lopez? Liviu Ciobotariu, antrenor FC Botoșani

Nota 4: Iulian Călin. Pentru că ratat toate deciziile importante din Rapid - Dinamo

În iunie, arbitrul de 37 de ani a vrut să devină primar în Ștefăneștiul natal și a candidat din partea PNL. În ciuda susținerii puternice, Călin a luat numai 14,42% din voturi, fiind spulberat de contracandidatul pesedist (63,96%).

Necăjit, s-a întors la fotbal, dar pe teren pare să ia la fel de puține hotărâri corecte. Cel puțin în fazele care contează, argeșeanul e mai mereu pe lângă.

În Rapid - Dinamo 1-1, de exemplu, n-a "mirosit" niciun penalty. Iar dacă la primul să spunem că era greu de detectat unde a avut loc infracțiunea, deși n-a văzut nici faultul lui Homawoo asupra lui Gojkovic, la al doilea "orbul găinilor" manifestat de Iulian e inacceptabil.

Arbitrajul a fost o glumă nenorocită! Nu pot spune mai multe, că voi avea probleme, însă arbitrul a comis o mulțime de greșeli Christopher Braun, fundaș Rapid

Nota 3: Neil Lennon. Pentru că se ceartă cu toată lumea, în loc să câștige meciuri

Șase etape scurse, zero victorii obținute. Cu cât se mai face mai mult de râs pe banca alb-vișiniilor, cu atât devine mai tupeist "Nelu din Giulești".

În loc să descopere ce nu merge în jocul Rapidului, nord-irlandezul îi plătește polițe lui Șumudică, se rățoiește la ziariști, le bate obrazul fanilor care-i cer demisia.

Nervozitatea lui Lennon e explicabilă, însă pentru asta există Xanax. Sigur, ar mai fi o soluție, să înceapă să câștige și el câteva partide. Lucru la fel de probabil în acest moment ca o ninsoare zdravănă zilele viitoare la București!

Nota 2: Darius Olaru. Pentru că prin gestul său stupid și-a sabotat propria echipă

Săptămâna trecută îl lăudam pe Darius nu doar pentru cele două goluri care au adus victoria cu Farul, cât mai ales pentru atitudinea sa extraordinară, de lider veritabil al campioanei, rol asumat mai ales după plecarea lui Coman.

Cu Poli Iași, însă, același jucător și-a îngropat practic echipa. Faultul lipsit de rațiune comis asupra lui Bordeianu - cu care are război vechi, e clar - urmat de meritatul cartonaș roșu a destabilizat total o formație care era oricum cu moralul țăndări după eliminarea din Champions.

Darius e un luptător, lui nu-i place să piardă nici la antrenamente. Nu vreau să-i scuz faultul, însă cred că a fost afectat și de toate discuțiile din ultima vreme despre un eventual transfer al său Mihai Stoica, manager FCSB

Nota 1: Grigore Turda și Alin Drobrosavlevici. Pentru că uneori joacă roluri atât de comice, încât îl fac gelos și pe Mr. Bean

În urmă cu vreo trei ani, Jean Vlădoiu n-a avut ce face și a produs o declarație de o penibilitate extremă, comparându-l pe Turda cu Belodedici. Probabil că fundașul pe atunci la FC Argeș n-a avut simțul măsurii și chiar s-o fi crezut un pui de "Căprioară", însă prestațiile sale ulterioare nu l-a confirmat deloc pe "Charlie".

Pe Dobro nu l-a comparat nimeni cu Cornel Dinu, să zicem, că tot a trecut și prin Ștefan cel Mare. Însă, așa slab cum e, de vreo 10 ani a păcălit o mulțime de echipe din primele două divizii să-l legitimeze.

Acum, Grig și Alin sunt titularii din zona centrală a defensivei buzoiene. Și în anumite partide atât de jalnic evoluează, că te-ai putea gândi la orice! Mai ales la 1-4 cu Dinamo și la 1-5 cu Craiova, cei doi au comis o cantitate uriașă de greșeli, determinându-l pe Prepeliță să anunțe public că mai vrea măcar un stoper.

Facem multe, prea multe gafe! Lotul e departe de a fi definitivat, mai avem nevoie de achiziții, în special un fundaș Andrei Prepeliță, antrenor Gloria Buzău

Episodul haios: La cine îl bârfeau ziariștii pe Florin Halagian?

Pentru astăzi m-am gândit să vă ofer o poveste trăită pe viu de subsemnatul în vara anului 1996, eroul involuntar al istorisirii fiind Florin Halagian, de la dispariția căruia s-au împlinit 5 ani pe 12 august.

În urmă cu aproape trei decenii, fotbalul nostru își începea aventura europeană (cel mai adesea, o și sfârșea) tot în lunile în care oamenii "normali" merg în concedii. Așa a fost și cazul lui FC Național, ex-Progresul, echipa pregătită pe atunci de Hala.

În turul 2 preliminar al Cupei UEFA, "bancarii" au nimerit peste un adversar puternic, Partizan Belgrad. Ca și noi, sârbii își vânduseră la începutul anilor '90 toate vedetele, dar tot reprezentau "o nucă tare", ca să folosim o expresie ce a făcut carieră în limbajul de lemn al presei sportive.

Ca să evite surprizele neplăcute, Armeanul și-a luat toate măsurile posibile și imposibile. Și-a băgat elevii în cantonament, le-a interzis orice contact cu ziariștii, bine că telefoanele mobile încă nu apăruseră în România, că nea Florin ar fi fost în stare să taie și semnalul GSM în Parcul cu Platani!

Pentru jurnaliștii care "răspundeau" de FC Național - așa erau vremurile, de cluburile importante se ocupau unul sau chiar mai mulți gazetari la fiecare publicație - era un chin teribil să obțină o știre dinspre Cotroceni despre "dubla" cu Partizan, însă nimeni nu putea să-l scoată pe Halagian din stereotipurile lui.

Turul cu plavii a fost programat la Belgrad, pe 6 august, iar "cavalerii frunzei de platan" au făcut deplasarea cu un charter. În avion a urcat și o mână de ziariști, apropiați sau nu de formația bleu-albastră.

După un zbor cât un meci de fotbal, aterizare lină în orașul în care războiul de patru ani (1991-1995) sârbo-croat lăsase sfâșietoare cicatrici, vizibile la tot pasul. Membrii echipajului Tarom cu care am zburat au rămas și ei la Belgrad, întrucât revenirea la București era prevăzută a doua zi, imediat după partidă.

În seara primei zile petrecute acolo, după obișnuita plimbare prin urbea ce număra puțin peste un milion de suflete ce reînvățau să trăiască firesc și după participarea la antrenamentul oficial, jurnaliștii s-au oprit într-un restaurant să testeze specialitățile culinare locale.

Cu o Jelen Pivo, berea tradițională a sârbilor, în față se legau prietenii, dar se spuneau și lucruri care poate altfel ar fi fost păstrate secrete. Unul dintre noi a început să se plângă de stilul enervant al Armeanului de a colabora cu presa.

A colabora e un fel de-a spune, pentru că venerabilul tehnician făcea tot ce putea pentru a pune bețe-n roate "numărătorilor de cornere", după cum mai alintă Răzvan Boanchiș tagma gazetarilor de sport.

Când discuția era în toi, la masa noastră și-au făcut apariția piloții și stewardesele care ne duseseră la Belgrad. Întâmplarea a făcut să aleagă același local, ne-au recunoscut și s-au așezat alături de noi.

Cel care îl "bârfea" pe Hala s-a oprit doar o clipă, apoi și-a continuat recitalul. Din "boșorog comunist" și "blatist ordinar" nu-l scotea, asta ca să cităm doar caracterizările care se pot publica.

Din când în când, cerea aprobarea celorlalți. Noi, ziariștii, îi cam țineam isonul. Piloții și stewardesele, însă, preferau să zâmbească. Și cu cât camaradul nostru se ambala mai mult, cu atât zâmbetele angajaților Tarom erau mai largi.

La un moment dat, deoarece i se păruse suspect că oamenii râd de vorbele lui, jurnalistul li se adresează piloților și însoțitoarelor de bord: "Credeți că exagerez? Aveți cuvântul meu, e un om imposibil! Dacă ar trebui să lucrați zilnic cu el, v-ați lua câmpii!".

Total neașteptat, una dintre stewardese l-a susținut: "Daaa, îl cunosc bine...". Colegii ei nu știau cum să nu izbucnească într-un râs isteric.

Încurajat de afirmația femeii, gazetarul supărat pe viață a continuat: "Ați avut de-a face cu el? Ați mai zburat împreună și v-a făcut și dumneavoastră necazuri? Spuneți-mi, că poate dau la ziar ceva interesant!".

"Oaspeții" noștri mai aveau puțin și "explodau" în rafale de râs. Își dădeau coate, aruncându-i priviri compătimitoare ziaristului.

Ca să nu mai prelungească suspansul, însoțitoarea de bord respectivă a aruncat bomba: "Aș avea multe să vă povestesc, v-am zis că-l cunosc foarte bine... Dar nu vă pot spune decât atât: Florin Halagian e tatăl meu!".

Dacă în acel moment în restaurant și-ar fi făcut apariția Mihai Eminescu, Elvis Presley ori Nicolae Ceaușescu, prietenul nostru ar fi fost mai puțin șocat! După secunde bune de uluială, și-a recăpătat glasul: "Vaaai, nu pot să cred! Nu, nu-i adevărat, nu? E o glumă, spuneți-mi că glumiți!".

Stewardesa, însă, vorbea foarte serios: "Nu glumesc deloc. Numele meu e Iuliana Halagian. Dar nu vă faceți griji, nu sunteți primul care-l vorbiți de rău pe tata, m-am obișnuit".

Reacția relaxată a Iulianei și a colegilor ei a ajutat la depășirea momentului jenant. Totuși, seara aceea a fost o lecție pentru noi toți, jurnaliști foarte tineri pe atunci, care credeam că le știm pe toate și ni se îngăduie să râdem de oricine.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!