Regia a rămas și fără "Mac" Popescu! Cine a fost președintele care a transformat Sportul Studențesc într-o forță a României și de ce a primit inedita poreclă

Născut la Fetești (Ialomița), pe 15 septembrie 1938, Emil Barbu Popescu a practicat în adolescență și în tinerețe gimnastica și handbalul, însă marea sa pasiune a fost fotbalul. În studenție s-a apropiat de Sportul, iar din 1971 s-a implicat în conducerea clubului din Regie, mai întâi ca vicepreședinte.

Cu el la timonă, alb-negrii s-au transformat ușor-ușor într-o forță a primului eșalon. Mai ales la finalul anilor '70 și în deceniul ce a urmat, gruparea studențească a devenit o obișnuită a podiumului Diviziei A.

A fost perioada în care pentru Sportul evoluau fotbaliști de mare talent, precum Aurică Rădulescu, Mircea Sandu, Marcel Coraș, Gino Iorgulescu, Paul Cazan, Ion Munteanu, Marian Mihail și, mai ales, Gică Hagi.

Emil Barbu Popescu: "Hagi iscălise o hârtie că se face plutonier major"

Într-un interviu pentru "Adevărul" din 2012, "Mac" povestea cum a reușit să dea marea lovitură a carierei de președinte și să-l transfere pe Hagi de la Constanța: "Cineva îmi spunea că e la malul mării un jucător... <Lasă, că e mic>, îi spuneam. L-am văzut însă pe Gică în meciul direct dintre Farul şi Sportul. L-au băgat în repriza a doua. Am văzut că are scânteie şi am trimis un om să discute cu familia.

Avea 18 ani. De fapt, încă nu împlinise 18 ani. Era un puşti debusolat. Iscălise o hârtie că se face plutonier major la Steaua. Am demontat-o, pentru că avea 17 ani, nu putea să fie plutonier. Am vorbit cu tatăl său, care fusese muncitor în Irak, am trimis oameni acolo, la machidoni, să discute, am luat dezlegarea şi am trimis la Farul doi jucători: pe Lică şi pe portarul Gârjoabă. Hagi a continuat să joace la Farul şi, la sfârşitul acelui sezon, a venit la Sportul. Asta deși între timp se băgase băgat pe fir şi Craiova. Oltenii l-au băgat la facultate acolo, el a zis: <Merci!>. Eu le-am spus că am toate documentele: carnet, iscălitură, dezlegare. <Aici rămâne!>".

Și la Sportul a rămas, din vara lui 1983 până în decembrie '86. Când Steaua l-a luat teoretic doar pentru Supercupa cu Dinamo Kiev, însă ulterior l-a păstrat definitiv.

"Era debusolat, săracul. Mie îmi spunea că revine la Sportul, când mergea la Steaua zicea că rămâne acolo"

În același interviu, Popescu rememora conflictul cu generalii din Ghencea pe această temă: "Gică era deja căpitan al echipei naţionale. El spunea că nu pleacă niciodată de la noi. Până la urmă, am avut ghinionul că Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 şi m-au chemat mai-marii de la Ministerul Sportului şi de la Steaua să-i dau drumul lui Hagi în iarnă, pentru Supercupa Europei. Eu am spus că nu există niciun fel de motiv să-l dau. Sportul a ieşit pe locul 2, Steaua a ieşit pe locul 1 şi a câştigat Cupa Campionilor fără Hagi, deci nu era niciun motiv ca el să plece.

Apoi am ajuns la un compromis. Mi-au spus că e în interesul naţionalei. Am zis: <Bine>. Şi am făcut o convenţie scrisă: <Având în vedere interesul echipei naţionale, clubul Sportul Studenţesc este de acord cu detaşarea jucătorului, pentru două zile, pentru a susţine meciul cu Dinamo Kiev, urmând ca după aceea să se prezinte la echipa care l-a consacrat, Sportul Studenţesc>.

<Detaşarea> este un termen care nu există în fotbal. Nu am dat carnet, nu am dat dezlegare, nu am dat nimic. Am semnat un act de detaşare, în care i-am pus să semneze pe Ilie Ceauşescu, pe ministrul Sportului şi încă un oficial de la Steaua. Apoi, în fiecare an, făceam câte un memoriu, întrucât jucătorul Hagi nu era transferat oficial. Degeaba. Mie îmi spunea că se întoarce, când mergea la Steaua zicea că rămâne acolo. Era debusolat, săracul".

Legături cu Securitatea?

Emil Barbu Popescu lasă în urma lui și câteva suspiciuni. În 2009, GSP dezvăluia că numele lui figurează în arhiva CNSAS ca posesor al unei locuinţe folosite de Securitate drept "casă de întâlniri"!

"În relaţiile cu organele noastre adoptă o atitudine deschisă, principială, sprijinindu-ne în rezolvarea unor probleme specifice", stă scris în niște rapoarte ale Securităţii din 1988.

Locuinţa semnalată ca "gazdă casă de întîlniri" era plasată în zona Co­troceni, acolo unde "Mac" a locuit și după Revoluție: "Locuieşte aici împreună cu familia într-un apartament spaţios din fondul locativ de stat primit cu sprijinul conducerii superioare de partid şi de stat".

La momentul dezvăluirilor, Popescu a negat vehement că ar fi avut legături cu Securitatea ceaușistă: "Sunt uluit! Fiind rector la Arhitectură, CNSAS mi-a eliberat în 2007 o adeverinţă din care reiese că n-am avut nici o legătură cu Se­cu­ritatea. Nu-mi explic cum apare acum povestea asta şi de unde! Apartamentul din zona Cotroceni, unde stau şi acum, nu l-am pus niciodată la dispoziţia Securi­tă­ţii. E o treabă inventată 101 la sută!".

Îndrăgostit de maci, îi aducea zilnic flori profesoarei de română

Emil Barbu Popescu a rămas în memoria suporterilor și prin porecla pe care a purtat-o, "Mac". Acest supranume l-a primit în vremea liceului, când obișnuia să îi aducă flori profesoarei de limba română în fiecare zi!

"Eram o clasă de băieţi şi a venit o doamnă profesoară brunetă, de 21 de ani, proaspăt absolventă. <Ţaca> îi ziceam. Eram toţi căzuţi jos, toţi eram îndrăgostiţi. Care mai de care voia să stea singur în bancă pentru că, dacă era un loc liber lângă tine, se mai aşeza. Atunci erai cel mai fericit. Fostul meu coleg de bancă, acum medic la Paris, îmi spunea după ore: <Măi, eu când mă fac mare am s-o iau de nevastă pe Ţaca>". Întâmplarea a făcut să locuiesc în apropierea unui câmp de maci şi, cum simţeam nevoia să-mi exprim afecţiunea, de când începeau să-nflorească macii, îi aduceam mereu. În fiecare zi!

Pe colegul meu de bancă îl chema Barbu, mai aveam un coleg pe care-l chema Emil. Iar eu - Emil Barbu. De aceea mi s-a zis <Mac>. M-am trezit că şi în familie mi se spune tot <Mac>. Nu mai sunt Emil Barbu pentru nimeni", mărturisea Popescu în interviul din 2012.

Pentru mine, cea mai bună echipă a Sportului a fost cea din perioada '77-'79. O spun ca pe o poezie: Moraru (Răducanu) - Tănăsescu, Grigore, Cazan, Manea - Chihaia, Oct. Ionescu, Iorgulescu - Marica (Kassai), Mircea Sandu, Aurică Rădulescu. Era o echipă de mare respirație, al cărei suflet și excepțional conducător de joc era marele nostru talent Aurică Rădulescu" Emil Barbu Popescu, în 1984, pentru "Sportul"

Aurică Rădulescu a fost un jucător mult mai mare decât Gică Hagi! Aurică era un tip longilin, înalt, elegant în mişcări. Gică a fost mult mai de reacţie, mai de viteză, total opus. Lider cu autoritate a fost Aurică Rădulescu. Hagi nici nu şi-a propus să fie lider. În plus, a venit la Sportul când din echipă făceau parte Marcel Coraş, Mircea Sandu, era mai greu să devină lider Emil Barbu Popescu, în 2012, pentru "Adevărul"

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google