S-a modificat ”Legea Dragomir”. Măsuri tot mai stricte pe stadioanele din România

Foto 2/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): S-a modificat ”Legea Dragomir”. Măsuri tot mai stricte pe stadioanele din România

Vlad Stoica   |   Publicat: 01.04.2026 16:53   |  Actualizat: 01.04.2026 21:37

Legea 4/2008, cunoscută drept ”Legea Mitică Dragomir”, a fost modificată miercuri, 1 aprilie, în Senat, iar schimbările propuse aduc reguli mult mai dure pentru fanii prezenți pe stadioane.

Noile prevederi vizează atât comportamentul suporterilor, cât și responsabilitățile cluburilor organizatoare.

Proiectul a trecut de Senat cu 64 de voturi „pentru”, 33 „împotrivă” și două abțineri, însă forma finală va fi decisă de Camera Deputaților, care este for decizional.

Măsuri mai stricte pe stadioane

Una dintre cele mai importante modificări îi obligă pe organizatori să asigure supraveghere video continuă în toate zonele stadionului: tribune, căi de acces, zonele de vânzare a băuturilor și pe toată durata evenimentului. Imaginile vor putea fi folosite ca probe în cazuri contravenționale sau penale.

De asemenea, amenzile pentru suporteri ar urma să crească semnificativ, chiar și de 10 ori, potrivit formei adoptate de Senat.

Ultrașii primesc o lovitură importantă: show-urile pirotehnice nu vor mai fi permise în timpul partidelor. Acestea pot avea loc doar înainte de start sau după final, și doar prin firme autorizate, cu avizele necesare de la autorități.

Reguli dure privind alcoolul

Consumul de alcool este limitat drastic. Spectatorii pot cumpăra doar băuturi slab alcoolizate (maximum 5,5%), iar acestea vor fi consumate exclusiv în zone special amenajate.

Accesul în tribune cu băuturi alcoolice este interzis. Mai mult, vânzarea băuturilor se face doar într-un interval limitat și pe baza scanării biletului, iar jandarmii pot solicita date despre consumatori:

”Este interzis consumul băuturilor alcoolice în orice spaţiu din arena sportivă care oferă vedere directă asupra terenului de joc, pe durata evenimentului sportiv, inclusiv accesul în incinta tribunelor cu băuturile alcoolice achiziționate”.

Cei care încalcă legea riscă interzicerea accesului pe stadion pentru un an, iar recidiva poate duce la extinderea sancțiunii la doi ani. Dacă o persoană cu interdicție este prinsă în stadion, fapta devine infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

Foto 1/2

”Cât am suferit eu din cauza acestei legi, Legea 4. Și uite că ei o înăspresc. Iar ăsta de la Iași a crezut el că modifică pentru spectatori. I-a curățat. Ciprian ăsta de la Iași. E un băiat bun săracul, dar…

Iar când am făcut-o eu, 52.000 de oameni mă trimiteau la brutărie, îmi ziceau să mă duc la U.E. Ciprian Panait, săracul… El a vrut să schimbe ceva, e un băiat bun. Ce să comentez? D-aia sunt legi. Să fie îmbunătățite. Este o lege, care trebuie respectată.

Trebuia să lase legea cum a făcut-o Mitică Dragomir. Mitică Dragomir are multă minte. A trăit o viață în asta. Știam tot ce se întâmplă în tribună. Nu am făcut-o de capul meu. Am luat exemplul Spaniei, Franței. M-am consultat cu Jandarmeria, cu Generalul Antonescu, care era la vremea respectivă. A fost o lege ultramodernă.

Cred că în Plenul reunit al Parlamentului se vor modifica altele. (n.r. – nu va trece la Camera Deputaților?) S-ar putea jumătate din ele să cadă. Eu, dacă eram în Parlament acum, îi făceam praf dacă luam cuvântul. Că sunt documentat. Ăștia nu au de unde să știe”, a declarat fostul șef LPF, Dumitru Dragomir, conform fanatik.ro.

Proiectul merge acum la Camera Deputaților, unde poate suferi noi modificări. Dacă va fi adoptat în forma actuală, suporterii din România vor avea parte de unele dintre cele mai stricte reguli din Europa în ceea ce privește prezența pe stadioane.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”

Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”

România - Polonia 2-1! Tricolorii și-au luat revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie a lui Gică Hagi într-un meci oficial

Jurnaliștii polonezi nu i-au iertat pe propriii jucători după prima repriză de pe Arena Națională

Giovanni Becali a confirmat scenariul sumbru în cazul lui Valentin Mihăilă: ”Are tot timpul aceste probleme”

Gazonul de pe Arena Națională, motiv de revoltă înainte de România - Polonia! Cum arată suprafața de joc

Cele mai citite

E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
1.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
2.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
3.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
Știri de ultimă oră din sport
Viktor Gyokeres a stabilit un record istoric în celălalt meci din grupa României

Internațional   |  14 Noiembrie 2026, 23:34
Viktor Gyokeres a stabilit un record istoric în celălalt meci din grupa României
Antrenorul echipei care a eliminat-o pe FCSB din Champions League s-a stins din viață la 45 de ani

Internațional   |  14 Noiembrie 2026, 21:40
Antrenorul echipei care a eliminat-o pe FCSB din Champions League s-a stins din viață la 45 de ani
România, învinsă categoric de SUA, în Cupa Națiunilor

Rugby   |  14 Noiembrie 2026, 21:11
România, învinsă categoric de SUA, în Cupa Națiunilor
McLaren nu se oprește după victoria din Brazilia! Noi îmbunătățiri pregătite pentru Las Vegas

Formula 1   |  14 Noiembrie 2026, 19:57
McLaren nu se oprește după victoria din Brazilia! Noi îmbunătățiri pregătite pentru Las Vegas
Gazonul de pe Arena Națională, motiv de revoltă înainte de România - Polonia! Cum arată suprafața de joc
video Gazonul de pe Arena Națională, motiv de revoltă înainte de România - Polonia! Cum arată suprafața de joc
Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 19:35
Gazonul de pe Arena Națională, motiv de revoltă înainte de România - Polonia! Cum arată suprafața de joc
Florin Bratu, atac la adresa fostului patron: ”La început ți se promit multe lucruri, dar apoi...”

Internațional   |  14 Noiembrie 2026, 19:02
Florin Bratu, atac la adresa fostului patron: ”La început ți se promit multe lucruri, dar apoi...”
AS.RO David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”
Echipa Națională   |  00:24
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga...
Internațional   |  00:13
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”
Echipa Națională   |  23:53
Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”
România - Polonia 2-1! Tricolorii și-au luat revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie a lui Gică Hagi într-un...
Echipa Națională   |  23:42
România - Polonia 2-1! Tricolorii și-au luat revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie a lui Gică Hagi într-un meci oficial
Viktor Gyokeres a stabilit un record istoric în celălalt meci din grupa României
Internațional   |  23:34
Viktor Gyokeres a stabilit un record istoric în celălalt meci din grupa României
Jurnaliștii polonezi nu i-au iertat pe propriii jucători după prima repriză de pe Arena Națională
Echipa Națională   |  22:59
Jurnaliștii polonezi nu i-au iertat pe propriii jucători după prima repriză de pe Arena Națională
Portugalia i-a adus un omagiu spectaculos lui Cristiano Ronaldo! Imagini emoționante la meciul cu Danemarca
Internațional   |  22:22
Portugalia i-a adus un omagiu spectaculos lui Cristiano Ronaldo! Imagini emoționante la meciul cu Danemarca
Antrenorul echipei care a eliminat-o pe FCSB din Champions League s-a stins din viață la 45 de ani
Internațional   |  21:40