interviu Cornel Dinu, la 76 de ani: ”La Bayern, cred că puteam să fiu printre cei mai buni din Europa”. Amintiri din copilărie, oferta primită chiar de ziua lui și un mesaj pentru Mircea Lucescu

Cu o voce răgușită, Cornel Dinu începe dialogul cu reporterul nostru. Cu precizie clară prin pasajul amintirilor întinse pe decenii, legenda alb-roșie povestește ce reprezentau ”câinii” în anii în care, din teren, ”mușca” din adversari.

Elegant, polivalent, lider. Cuvintele sunt prea puține pentru cât de mare a fost fotbalistul Cornel Dinu. Cu lux de amănunte, povestește cele despre cele două oferte pe care le-a avut din străinătate, pe final de carieră, din Olanda și Germania.

”Aveam familie, o aveam pe mama, nu am putut să plec. Astăzi, regret că n-am plecat”, spune acesta.

Prezentul îl regăsește pe Cornel Dinu la curent cu ce se întâmpla la echipa sufletului său, dar, în același timp, oferă un punct de vedere și cu privire la numirea lui Mircea Lucescu pe banca tehnică a echipei naționale de seniori.

”Cele mai frumoase aniversări le-am avut în copilărie. Am fost răsfățat!”

Bună ziua, domnule Dinu și la mulți ani! Vă deranjăm de ziua dumneavoastră, ce faceți, cum sunteți, ce amintiri aveți din aniversări?

Cele mai frumoase aniversări le-am avut în copilărie. Am fost răsfățat! Eram mezinul familei. Aveam curte mare în Târgoviște și, când eram mic, făceam serbări. Atunci era un obicei al ruperii tortului cu stat, deasupra capului, cu o galeată sau oală cu apă. Alea sunt de nelipsit! Aveau frumusețea copilăriei.

Vă mai amintiți, v-a prins vreo zi de naștere într-o zi de meci?

În general, noi începeam campionatul după 2 august. Probabil prin turnee, pe afară, să mă fi prins ziua mea de naștere. În anii '70 mergeam des în Spania. Am jucat, de exemplu, cu Real Madrid în Palma de Mallorca. Îmi amintesc, însă, cine-mi făcea tortul.

Cine?

Sandu Vogl! Alexandru. El a devenit amic cu Santiago Bernabeu (n.r. - fostul președinte al lui Real Madrid în perioada 1943-1978). Era reprezentantul firmei Philips în Spania. Fratele său, Turi Vogl, a fost conducător la Ciocanul București, echipa evreilor.

Din urma căreia a ieșit Dinamo, corect?

Nu chiar! El și fratele său doreau această asociere cu Dinamo. Dacă vă amintiți, în 1990 a încercat și celebrul Ianul (n.r. - Vasile Ianul, fost președinte la Dinamo). Într-un moment de criză, acesta a vrut să spună că nu mai e Dinamo, că face Unirea Tricolor. Fiind secretar de stat, am primit o scrisoare.

”Ăsta a fost secretul la Dinamo. Plângea în fața noastră”

De la cine și ce conținea?

A scris-o Costică Anghelache (n.r. - Constantin Anghelache, fost jucător la Unirea Tricolor între 1935 și 1947). Au vrut să facă o fuziune cu Unirea Tricolor. Un om de o cultură, doamne, citea 400 de pagini pe zi! El a creat Centrul de Copii și Juniori de la Bacău, pe vremea lui Sechelariu (n.r. - Dumitru Sechelariu, fost președinte la FC Bacău).

”Cornele, ești ca al meu copil. Să nu cumva să accepți să se revină la numele de Unirea Tricolor”. Mi-a povestit că atunci când jucau la Tricolor, în anii '40, a venit Comiternul și le-a transmis să se unească Ciocanul cu Unirea Tricolor pentru a crea o echipă numită Dinamo.

”Noi suntem echipa negustorilor din Obor. Nu acceptam așa ceva”. A fost trimis șase ani la pușcărie. Căpitanul de atunci de echipă, Fane Cîrjan, a stat opt ani în închisoare.

Până la urmă a rămas tot numele Dinamo și după 1990. Cât ați fost dumneavoastră la club, ce a însemnat Dinamo?

Hai să-ți explic. Erau curente pe care lumea nu le va înțelege niciodată. Dinamo a avut conducători bine puși de Ministerul de Interne, unii cam pătați pentru vremurile respective. Primul, în 1948, a fost colonelul Mihuț (n.r. - Nicolae Mihuț).

În același timp, avea vicepreședinți cu doctorate în drept sau în sport. Erau două lucruri diferite: oamenii care conduceau și atmosfera din club. Era o amiciție și o plăcere între noi, sportivii.

Fotbaliștii, rugbyștii, handbaliștii, baschetbaliștii. Se terminau antrenamentele pe la ora prânzului și mergeam să mâncăm împreună. Ăsta a fost secretul lui Dinamo. A avut cei mai buni șefi de secții din țară, cei mai buni antrenori, dar și atmosfera.

Exista coeziune în club, la toate secțiile sportive, dar erau și conducători care iubeau Dinamo, nu?

Șeful echipei atunci era generalul Staicu. El a fost copil la Unirea Tricolor și crease la Dinamo acea atmosferă. Plângea când echipa pierdea, era un tip de un atașament față de echipă ieșit din comun. Toți cei care veneau la Dinamo erau chemați de el la o vorbă.

”Suntem aici dinamoviști, ardem pentru echipa asta. Are o istorie greu de explicat și de înțeles, dar îți zic ceva: să nu ceri niciodată nimic! Noi știm să apreciem și ți se va da pe meritele tale!”, mi-a zis mie.

A venit odată la Săftica, pierdusem noi un meci. Ce-i drept, se întâmpla rar. Era Bazil (n.r. - Marian) antrenor.

”Băi, Bazilică, eu te-am adus aici. E singura mea bucurie. Să nu-ți bați joc, ai grijă! Dacă nu merge la Dinamo, ne despărțim, n-am ce face”. Asta a fost în 1968, plângea în fața noastră.

”Ofițerii erau scouteri pentru Dinamo”

Conducători diferiți atunci față de ceea ce este acum la Dinamo.

Domnule, ei nici nu înțeleg ce este Dinamo. Oamenii care erau în funcții de conducere aveau omenie, simțul umorului. Să-ți povestesc o întâmplare. '65-'66, a rămas în istorie. Piți Varga, (n.r. - Ion) Pîrcalab, (n.r. - Haralambie) Eftimie și (n.r. - Iuliu) Uțu au consumat puțin mai mult alcool la restaurantul Ministerului de Interne.

Mai era și Vasile Alexandru (n.r. - jucător la Dinamo în perioada 1957-1962), mort după biciclete, cu ei. Ce făcea el? Intra înauntru și se suia pe masa, mergea cu bicicleta pe masa milițienilor care mâncau și beau acolo. 2-3 zile erau băgați la garnizoană.

Cum se făceau transferurile atunci? La Dinamo erau oameni cu influență, condiții bune, performanță.

Era un sistem creat de generalul Staicu care, repet, era mort după fotbal, era prezent la fiecare meci. După 1968, când au fost făcute județele, dar și înainte, când erau raioanele, Dinamo avea câte un colonel sau un maior pasionat de fotbal și care, în fiecare săptămâna, raporta la București fiecare jucător de perspectivă.

Un fel de scouter astăzi?

Da, exact! Ofițerii erau scouteri! Dinamo lua câte 10 jucători tineri și promova câte doi în fiecare an la echipa de seniori. Asta a fost politica lui Traian Ionescu (n.r. - fost antrenor la Dinamo în perioadele 1959-1962, 1963-1964, 1965-1967, 1971).

”Am avut două oferte: Bayern și Utrecht. N-am putut pleca”

După 17 ani la Dinamo, vă pare rău că n-ați plecat și în străinătate?

Când am jucat noi cu Eintracht Frankfurt în Cupa UEFA (n.r. - sezonul 1979-1980), a venit cineva la mine cu o ofertă. A zis că mă dorește Bayern Munchen și că primesc 1 milion de mărci. Dar era regula pe care a avut-o și Belodedici, ar fi trebuit să stau un an pe margine.

Ar fi trebuit să fugiți?

Da. Trăia și maică-mea, aveam rude, nu aveam cum.

A mai fost și altă ofertă?

În 1977, da! Ofertă de la Utrecht, a treia echipă a Olandei atunci, după Ajax și Feyenoord. Coincidență sau nu, a fost chiar de ziua mea (n.r. - râde), la un turneu. S-a aflat că am avut ofertă, evident, după, a doua zi, ne-am dus la aeroport. Eram prieten cu prietenul ambasadei. Au venit 7 inși.

”Am primit ordin că sunt informații, că vrei să rămâi în Olanda”, mi s-a tranmis. ”Unde să plec, mă? Sunt mai român decât mulți”. Trăiau maică-mea, taică-miu, nu se putea. Le-am transmis civilizat celor de la Bayern să vină și să discute. În perioada 1968-1972 a fost o perioadă de deschidere. Au plecat frații Nunweiller, Ion Pîrcalab. Eu n-am mai putut. Am, însă, o amintire de atunci, din turneu, de la Breda.

Vă ascult.

Am jucat un meci amical la Breda, mi-a dat unul un pumn, mi-a mutat ”omulețul”. M-am luat eu cu ei acolo... la un corner, mi-a dat unul un cot direct în ”omuleț”, n-am vorbit trei zile. Și acum sunt răgușit, am o sensibilitate.

Cum ar fi fost la Bayern atunci?

Cred că puteam să fiu printre cei mai buni în Europa, la Bayern, chiar dacă aveam 31 de ani. Convingerea mea era că aș fi făcut față. Îți spun sincer acum că, la ce se întâmplă în România, regret că n-am rămas la Bayern. Ei m-au urmărit încă de când plecase Beckenbauer la New York Cosmos (n.r. - în 1977).

”Nu pot să-i urez decât sănătate și putere lui Mircea Lucescu”

Prezentul cum vi se pare la Dinamo?

Se pare că lucrurile merg mai bine. Vreau să cred că este meritul acestui croat, Zeljko Kopic, pentru starea bună a echipei. Este crescut la una dintre cele mai performante școli de fotbal din Europa. Totuși, convingerea mea este că, nemaifiind dinamoviști acolo... bine, a revenit Florentin Petre, dar n-a fost niciodată un purtător de opinii sau vedetă, ci un băiat cu bun simț.

O mare parte din istoria clubului a fost făcută sub egida Ministerului de Interne. Ar fi de bun augur o fuziune cu CS Dinamo?

Dacă s-ar implica statul, da. Problema care încurcă teribil este lipsa spațiului. Dinamo a produs jucători, dar acolo se antrenează cei de la CS, cei de la Badea, iar cei ai lui Nicolescu sunt pe la Granitul. Se fac antrenamente pe jumătate de teren...

Acum avem copiii lui Dinamo în Dobroești.

Domnule, pe vremuri, la Dinamo se făceau selecții de două ori pe an. Veneau 200 de copii! Tradiție, în centrul orașului. Din 200, găseai 20.

Pe final, domnule Dinu, se pare că Mircea Lucescu este noul selecționer al echipei naționale. Cum vi se pare?

Dacă este selecționer Mircea Lucescu, nu pot decât să-i urez sănătate și putere. Este un fenomen! La 79 de ani încă stă în picioare. Ca experiență, incontestabil este cea mai bună alegere, dar depinde cât mai are putere să pună în practică. Am vorbit ultima oară acum trei luni. Din discuțiile noastre, îmi dau seama că este foarte pertinent. Să vedem ce forță și disponibilitate mai are.

• Cornel Dinu este fotbalistul cu cele mai multe meciuri din istoria lui Dinamo în prima ligă, 454.
• A cucerit 6 titluri ca jucător (1971, 1973, 1975, 1977, 1982, 1983) și 2 ca antrenor (2000, 2002), dar și 4 Cupe ale României, 2 ca jucător (1968, 1982) și 2 ca antrenor (2000, 2001).
• A fost ales de 3 ori cel mai bun fotbalist român al anului, în 1970, 1972, 1974.
• A bifat 67 de meciuri și 3 goluri pentru echipa națională de seniori a României, între 1968 și 1981.
• În 1970, a fost pe locul 24 în cursa pentru Balonul de Aur, câștigat de Gerd Muller.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!