EXCLUSIV | Amintiri dintr-o altă epocă, ep. 2: Centralul „omorât” de Gică Popescu, cu 13 Baloane de Aur arbitrate, rememorează întâlnirile cu Platini, Alex Ferguson și Maradona

Catalogat drept unul dintre cei mai mari arbitri din fotbalul autohton, Ioan Igna a jucat fotbal înainte de a primi ecuson și fluier, un lucru obișnuit al vremurilor respective. Și a făcut-o la nivel înalt, în Divizia A, pentru UTA și Știința Timișoara. Ulterior, în 1972, întâmplător, după cum a recunoscut în interviu, a devenit arbitru. Între fotbal și arbitraj a avut, pentru o scurtă perioadă, și un mandat de antrenor, „la județ, Liga 4 de astăzi”.

Ioan Igna a purtat un dialog de aproximativ o oră cu reporterul iAM Sport. În timpul petrecut la telefon, fostul mare arbitru a făcut o incursiune în trecutul său plin de evenimente, cu amintiri de la Campionate Europene sau Mondiale, juniori și seniori, la Jocurile Olimpice sau meciurile arbitrate în Cupa Campionilor Europeni. A rememorat, printre altele, relația din teren cu Michel Platini și o declarație din presă a francezului pe care românul i-a întors-o în timpul unei partide.

Totodată, pentru a rămâne la întâmplări cu nume uriașe din istoria fotbalului, și-a amintit, pe un ton amuzant, de întâmplarea cu un „necunoscut” antrenor scoțian de la Aberdeen, dar și „ciocnirea” cu Diego Armando Maradona dintr-un Real Madrid - Napoli.

iAM Sport vă prezintă al doilea episod din Amintiri dintr-o altă epocă. În prima parte, Vasile Dobrău, fost mare jucător la Dinamo, a povestit, în exclusivitate pentru iAM Sport, amintirile din duelurile cu Fabio Capello și Vicente del Bosque, dintr-o perioadă în care Dinamo lupta de la egal la egal cu AC Milan și Real Madrid în cupele europene.

”Am jucat pe nouă posturi. Doar portar și vârf de atac n-am fost. Ca antrenor, eram retras de doar două luni, dar m-au pus să fac preluare cu latul și să pasez. Penibil”

Domnule Igna, haideți să vorbim despre cariera dumneavoastră în sport. Ați jucat fotbal în Divizia A, pentru scurt timp ați fost antrenor și, ulterior, ați ajuns în arbitraj.

Corect. Practic, cariera mea în sport se poate împărți în trei etape: jucător, antrenor și arbitru. Mi-aduc aminte și acum, am debutat la UTA într-o linie de 3 la mijloc, alături de Iosif Petschovschi, atunci spre bătrânețe. Am jucat 10 ani fotbal, la UTA și Știința Timișoara. Cu excepția unui singur sezon, când eram junior, am jucat doar în Divizia A. Am evoluat pe nouă posturi. Portar și vârf de atac nu am fost, în rest, am avut avantajul că jucam, cum se spune, cu ambele picioare și că am avut o viteză destul de bună.

Cariera dumneavoastră se leagă de UTA.

Da, într-adevăr, am început la 12 ani acolo. Am avut o generație foarte bună, am câștigat, în 1958, campionatul național de juniori, după o finală cu 1-0, golul nostru fiind marcat de portar, din penalty, că tot a dat și cel de la Lazio gol. I-am bătut pe cei de la Dinamo, copiii lui Piți Varga, pe ”Republicii”. Am fost și la lotul național, la un turneu, la Viareggio, în Italia, dar și la lotul divizionar. Mi-amintesc că am jucat cu Victoria Bahia, campioana Braziliei de la momentul respectiv. Bine, sigur, am jucat și câțiva ani la Știința Timișoara, în anii studenției.

În antrenorat când ați făcut pasul?

Cam la două luni după ce am încheiat cariera de jucător. Am dat testele respective, le-am luat. Vreau să fac o paranteză: eu, care eram singurul fotbalist dintre cei de acolo, am fost pus să dau probe sportive, să fac preluare, să pasez, să șutez. Nu mi se pare normal, dar astea au fost probele. Și astăzi știu că se practică asta... Parcă e penibil.

”Am luat o echipă de mijlocul clasamentului și am câștigat seria după ce am bătut formația de pe primul loc care, ce credeți, avea doi juniori de la Știința Timișoara pe fals. N-am făcut contestație, deși știam”

Care a fost prima echipă antrenată?

După ce am luat carnetul, m-au căutat cei de la Curtici, un oraș din județul Arad. Mă mai duceam cu ei la antrenament și mi-au zis să vin să-i antrenez. Era nivel de județ, Liga 4 de astăzi. Am câștigat seria. Am făcut dintr-o echipă de mijlocul clasamentului una campionă. Totuși, rezultatele au venit mai mult datorită jucătorilor. Aveam mulți copii de la Arad, de pe la juniori de la UTA, Vagonul sau Strungul, foarte bine pregătiți. După minutul 60, cum mai e la țară, picau toți. Dar să vă povestesc de meciul decisiv.

Vă ascult.

Veniseră de la partid la mine că ar avea adversara noastră doi jucători pe fals. ”Tovarășe Igna, am fost informați că sunt doi jucători de la Știința Timișoara, juniori, care joacă aici”. Eu mi-am dat seama, dar nu am făcut contestație. Le-am zis să controleze ei, nu mă bag, s-au și supărat pe mine. I-am bătut așa, 2-0 final. Păi, pe bune, dacă n-am fi putut să-i batem pe teren, am mai fi meritat să fim campioni?

”Și atunci se intervenea la antrenori. Se băgau peste mine tot timpul. Un fost central mi-a propus vara, la ștrand, să dau la arbitraj”

Ce s-a întâmplat după acest sezon?

Am ajuns arbitru. E o poveste interesantă, la ștrand. Și atunci se mai intervenea pe la antrenori... nu e o metodă nouă astăzi. Mi se propusese să vin secund la Coco Dumitrescu, dar n-am vrut. Am zis că mai bine sunt principal, dacă pot. Îl respect, mi-a fost antrenor la juniori, în 1958. Nu m-am dus. Vara, la ștrand la Arad, un fost arbitru și fotbalist la Știința Timișoara vine și mă întreabă de ce nu vin la arbitraj. „Bine că mi-ai zis să vin, că, uite, aici, la antrenori, se bagă tot timpul peste mine”. Și așa am ajuns arbitru.

Arbitru central, dar de ce nu tușier?

Adi Porumboiu a fost un arbitru foarte bun de tușă, pe lângă central. Mi-aș fi dorit să fiu și eu arbitru bun de linie, dar mă fura jocul și rămâneam în urmă. Fugeam în sprint pentru a prinde faza după. Totuși, am prins o finală de Cupa Campionilor Europeni, la Atena, în 1983, ca tușier. Nicolae Rainea a fost la centru, iar meciul despre care vorbesc este Hamburg – Juventus, gol Magath în minutul 36 din lovitură liberă.

”A fost o diferență mare de rezultate între fotbalistul Igna și arbitrul Igna”

Ați fost mai talentat ca jucător sau arbitru?

Am avut același talent și la fotbal, și la arbitraj. Dar, educativ, să știți, ca fotbalist nu am fost serios. S-a văzut diferența de rezultate între fotbalistul neserios Igna și arbitrul Igna.

S-au văzut rezultatele. Ați fost delegat la toate competițiile majore: Campionat European și Cupa Mondială, juniori și seniori, Jocurile Olimpice, finale de cupe. Cum a fost?

Am debutat în 1980, la Campionatul European de Juniori, RDG – Bulgaria 0-1, primul meci al competiției și am prins și semifinala, și finala. În 1981, am fost cu „cangurii”, în Australia. Pe lângă românul Gabor, cel care a fost lăudat pentru reușitele ca fotbalist, alt român a fost lăudat: Ioan Igna. Am primit Australia – Anglia, 80.000 de spectatori, chiar și regina Elizabeta a fost într-o vizită. Ne-au învățat cum s-o salutăm, în cazul în care o întâlnim.

Au urmat Jocurile Olimpice, Cupa Mondială din 1986 și Campionatul European din 1988. Ați fost, în Mexic, ultimul arbitru român, până la Istvan Kovacs în Qatar, la un turneu final mondial. Ce amintiri aveți?

În 1984, în Los Angeles, România a fost singura țară din blocul sovietic care a participat. Am fost atunci în Statele Unite ale Americii. După, la doi ani, am fost delegat în Mexic, la Brazilia – Franța. Francezii erau campioni europeni, în 1984, și sud-americanii, campionii continentului lor. Fotbaliști mari: Platini, Tigana, Giresse, Hernandez, Zico, Careca, Socrates... am rugat pe cel care semna statistica să-mi spună cine are cartonașe de la aceste două echipe. Atunci, la două galbene stăteai. Cel pe care l-am întrebat m-a dat în gât.

”Lumea nu venea să-l vadă pe Igna, ci pe jucători: Platini, Zico, Tigana, Hernandez. Michel a dat un interviu în care spunea că nu știe cine sunt arbitrii, deși eu l-am mai fluierat în meciuri la Saint-Etienne sau Juventus”

Adică?

Am fost chemat de cel care făcea delegările, un scoțian, și m-a întrebat de ce voiam să știu cine are avertismente. I-am zis că ”nu voiam să dau din greșeală al doilea cartonaș și să nu joace în meciul următor”. Erau două formații favorite la trofeul mondial. Le-am zis că lumea nu vine să-l vadă pe Igna, ci pe jucătorii pe care i-am enumerat. A răs. Meciul s-a terminat fără cartonașe. Adevărul care este?

Care?

Aș fi putut să dau unuia care avea deja, chiar Michel Platini. Era galben indiscutabil la o fază la care am lăsat avantaj. Ca să înțelegeți, regulile erau diferite atunci. Dacă lăsai avantaj, nu mai întorceai faza dacă nu se materializa, cum este astăzi. „Monsieur, penalty” mi-a strigat Platini. După meci mi-a dat dreptate. Dacă i-aș fi dat galben, ar fi pierdut meciul cu RFG. Oricum au fost învinși, 2-0. Vă dați seama ce ar fi scris francezii? „Am pierdut din cauza lui Igna, i-a dat galben lui Platini ca să nu joace”.

Ați avut și un conflict cu Platini, nu?

În Mexic, Michel Platini, după un interviu, a declarat că nu știa ce arbitri sunt la centru, că nu-i cunoaște. Mă gândeam cum nu cunoaște arbitrii. Când a debutat la Saint-Etienne, cu Borussia Monchengladbach, era foarte tânăr, chiar am menționat că era foarte bun. L-am arbitrat și când juca la Juventus, dar, aparent, nu-și mai amintea. Bun, la meci, a dat gol Careca și, după, a egalat Platini. Noi, arbitrii, trebuia să ne scriem pe foaie minutul și numărul jucătorului sau numele, dacă îl cunoșteam. Ce credeți? Dă gol în minutul 41 și vine spre mine. Întreb cine a marcat. Platini făcea cu degetul spre piept, semn că el marcase. „Întoarce-te, nu te cunosc”, i-am zis. Au apărut poze. Scriau ziarele că „Igna nu-l cunoaște pe Michel Platini” (n.r. – râde). I-am întors-o și eu.

”Alex Ferguson, cunoscut că era foarte rău cu arbitrii, nu s-a sculat o dată de pe bancă când l-am arbitrat la Mondial”

Să-ți mai povestesc una bună.

Vă rog.

Cu câțiva ani înainte de Mexico 1986, am arbitrat un meci FC Porto – Aberdeen. Pe banca scoțienilor, un „necunoscut”. Eu am fost apreciat mereu pentru cursivitatea jocului. Bun, mi se spunea „Monsieur l’Avantage”. Simpatizam fotbaliștii și nu simpatizam controlul disciplinar după regulament. Bun, la un out, Mircea Salomir, la linia respectivă, îmi spune că ne-a aruncat cuvinte grele, în engleză, antrenorul de la scoțieni. Un ”necunoscut”. Mă duc spre el. Și-a dat seama că urma să-l elimin. I-am răspuns în franceză, spunându-i ce bine îi joacă echipa. După am plecat spre centru. Nu l-am eliminat.

Și v-ați întâlnit cu el la Mondialul din Mexic?

Da, la doi ani și două luni. RFG – Scoția. Jucătorii se încâlzeau și, când am fluierat să vină spre centru, selecționerul RFG m-a salutat de la distanță. Din partea cealaltă, a venit Alex Ferguson, „necunoscutul” din 1984, antrenorul Scoției. A venit, m-a îmbrățișat, nu a zis nimic. Tot meciul m-am uitat la el. Foarte rău de fel, cu arbitrii, cu jucătorii, nu s-a sculat măcar o dată de pe bancă.

Ați fost la centru și la un meci cu Diego Maradona în rol principal.

Da, într-un meci Real Madrid – Napoli. Sorții au făcut ca ei să joace în primul tur de Cupa Campionilor Europeni. L’Equipe titra că „finala se joacă mâine” cu o seară înainte. N-am avut nicio treabă, nici cu Maradona, dar nici cu Santillana, cel mai bun marcator al Realului de atunci. N-am dat niciun cartonaș galben.

Dumneavoastră ați și fost contestat, la vremea respectivă, pentru semifinala Campionatului European din 1988, Germania de Vest 1-2 Olanda. Cum a fost?

Atunci am fost criticat foarte mult de români. Mi s-a transmis înainte de meci, mie și brigăzii mele, să fim atenți pentru că, citez, „meciul acesta este adevărata finală”. Am fost contestat, mai degrabă, pentru al doilea penalty. Totuși, mi s-a și confirmat, ambele au fost corect acordate. Ba chiar observatorul de joc, am și acum raportul acasă, în limba germană, mi-a acordat un calificativ foarte bun după meci. Notele erau de la 0 la 4, eu am primit 3, ceea ce înseamna good. Dacă vă uitați, și asta i-am sfătuit și pe arbitrii mai tineri, pe fețele fotbaliștilor, mereu îți dai seama de vină sau nu. Fundașul german de la al doilea penalty își pune imediat mâinile în cap, pe când van Basten, cel faultat, își ridica jambierul, cel care căzuse de la genunchi la gleznă din cauza contactului.

Ioan Igna a fost, până la delegarea lui Istvan Kovacs la Cupa Mondială din Qatar, ultimul „fluieraș” român care a prins turneul final mondial. Diferența dintre cei doi, evident, este că bănățeaul a și arbitrat cel puțin un meci. Pe de altă parte, „centralul” din Carei a fost doar rezervă în Qatar.

De-a lungul carierei sale, Ioan Igna a arbitrat 13 fotbaliști care au cucerit Balonul de Aur: Oleg Blohin (1975), Allan Simonsen (1977), Kevin Keegan (1978, 1979), Karl-Heinz Rummenigge (1980, 1981), Paolo Rossi (1982), Michel Platini (1983, 1984, 1985), Igor Belanov (1986), Ruud Gullit (1987), Marco van Basten (1988, 1989, 1992), Lothar Matthaus (1990), Jean Pierre Papin (1991), Roberto Baggio (1993), Hristo Stoicikov (1994).

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!