special Istoria numerelor de pe tricouri. Jucătorul care a purtat numărul... 0

Numărul de pe spate era indicatorul faptului că ești fanul unui anume jucător. Dar care este povestea numerelor purtate de eorii dreptunghiului verde? Cum de numărul 10 înseamnă imaginație, 9 promite gol, 1 e liniștea (sau neliniștea) din poartă?

Cum au apărut numerele pe tricouri

La început, nimeni nu simțea nevoia cifrelor. Fotbaliștii erau recunoșcuți după șosete, după șapcă, după mers. Prin 1925, Arsenal a încercat într-un meci cu Sheffield Wednesday, iar Chelsea în partida cu Swansea Town. Ideea a plutit o vreme, fără să prindă cu adevărat.

A trebuit să vină 1933, finala Cupei Angliei, Everton vs Manchester City, ca toată lumea să dea din cap: „Așa da!”. Everton a folosit numerele de la 1 la 11, iar City a ieșit cu tricourile de la 12 la 22, iar tribunele au văzut brusc claritatea pe care o așteptau.

Din acel moment s-a cimentat și „regula” pozițiilor. În vechiul 2-3-5 britanic: 2 era fundașul dreapta, 3 fundașul stânga, 4-5-6 formau linia de mijloc (dreapta-central-stânga), 7 și 11 erau aripile, 9 vârful, iar 10, artistul dintre linii. Mai târziu, când jocul a coborât a inventat poziția de offside, 4 și 5 au devenit stoperi, 6 s-a tras spre mijlocul defensiv, 8 a început să alerge box-to-box, iar 10 a rămas, indiferent de schemă, numărul care te face să vii la stadion mai devreme.

Sparta Rotterdam, încăpățânarea frumoasă

În zilele noastre, fotbalul s-a umplut de tricouri „de autor”: fiecare jucător își alege un număr și îl păstrează ani la rând, îl transformă în semnătură, în brand, în talisman. Peste tot, mai puțin într-un loc. La Rotterdam, la clubul cu cel mai vechi „castel” al fotbalului olandez, Sparta refuză să predea bastonul modernității.

Nu înregistrează lotul cu numere fixe pentru tot sezonul, ci păstrează vechea ordine a terenului: portarul 1, fundașul dreapta 2, stoperii 3-4, fundașul stânga 5, apoi, după rol, până la 11. Nu contează cine joacă, contează unde joacă.

E un gest romantic și lucid deopotrivă. Sparta spune, de fapt: „Noi nu ne îndrăgostim de cifre, ne îndrăgostim de poziții, de rolul din orchestră.”

Stema lor n-a cunoscut liftinguri, stadionul le poartă porecla de Castel, iar numerotarea e o mică rezistență culturală: un reminder că, înainte de marketing, a fost o idee simplă :11 oameni, 11 locuri pe iarbă.

Zero, povestea care nu încape între 1 și 99

Dar fotbalul are și excepțiile lui delicioase. În Scoția, la Aberdeen, a existat un atacant algerian cu o poreclă predestinată: Zero. Numele lui era Hicham Zerouali și, când i s-a cerut numărul, a cerut… 0. Regulamentele internaționale vorbesc, de regulă, despre 1–99, dar scoțienii i-au dat drumul, poate și pentru că povestea băiatului le plăcea: un zâmbet, un dribling, o cifră imposibilă.

„Zero” a devenit astfel nu doar un jucător iubit de fanii de pe Pittodrie, ci și un paragraf aparte în istoria numerelor; dovada că, uneori, fotbalul e mai mare decât regulile lui.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!