special Istoria numerelor de pe tricouri. Jucătorul care a purtat numărul... 0

Numărul de pe spate era indicatorul faptului că ești fanul unui anume jucător. Dar care este povestea numerelor purtate de eorii dreptunghiului verde? Cum de numărul 10 înseamnă imaginație, 9 promite gol, 1 e liniștea (sau neliniștea) din poartă?

Cum au apărut numerele pe tricouri

La început, nimeni nu simțea nevoia cifrelor. Fotbaliștii erau recunoșcuți după șosete, după șapcă, după mers. Prin 1925, Arsenal a încercat într-un meci cu Sheffield Wednesday, iar Chelsea în partida cu Swansea Town. Ideea a plutit o vreme, fără să prindă cu adevărat.

A trebuit să vină 1933, finala Cupei Angliei, Everton vs Manchester City, ca toată lumea să dea din cap: „Așa da!”. Everton a folosit numerele de la 1 la 11, iar City a ieșit cu tricourile de la 12 la 22, iar tribunele au văzut brusc claritatea pe care o așteptau.

Din acel moment s-a cimentat și „regula” pozițiilor. În vechiul 2-3-5 britanic: 2 era fundașul dreapta, 3 fundașul stânga, 4-5-6 formau linia de mijloc (dreapta-central-stânga), 7 și 11 erau aripile, 9 vârful, iar 10, artistul dintre linii. Mai târziu, când jocul a coborât a inventat poziția de offside, 4 și 5 au devenit stoperi, 6 s-a tras spre mijlocul defensiv, 8 a început să alerge box-to-box, iar 10 a rămas, indiferent de schemă, numărul care te face să vii la stadion mai devreme.

Sparta Rotterdam, încăpățânarea frumoasă

În zilele noastre, fotbalul s-a umplut de tricouri „de autor”: fiecare jucător își alege un număr și îl păstrează ani la rând, îl transformă în semnătură, în brand, în talisman. Peste tot, mai puțin într-un loc. La Rotterdam, la clubul cu cel mai vechi „castel” al fotbalului olandez, Sparta refuză să predea bastonul modernității.

Nu înregistrează lotul cu numere fixe pentru tot sezonul, ci păstrează vechea ordine a terenului: portarul 1, fundașul dreapta 2, stoperii 3-4, fundașul stânga 5, apoi, după rol, până la 11. Nu contează cine joacă, contează unde joacă.

E un gest romantic și lucid deopotrivă. Sparta spune, de fapt: „Noi nu ne îndrăgostim de cifre, ne îndrăgostim de poziții, de rolul din orchestră.”

Stema lor n-a cunoscut liftinguri, stadionul le poartă porecla de Castel, iar numerotarea e o mică rezistență culturală: un reminder că, înainte de marketing, a fost o idee simplă :11 oameni, 11 locuri pe iarbă.

Zero, povestea care nu încape între 1 și 99

Dar fotbalul are și excepțiile lui delicioase. În Scoția, la Aberdeen, a existat un atacant algerian cu o poreclă predestinată: Zero. Numele lui era Hicham Zerouali și, când i s-a cerut numărul, a cerut… 0. Regulamentele internaționale vorbesc, de regulă, despre 1–99, dar scoțienii i-au dat drumul, poate și pentru că povestea băiatului le plăcea: un zâmbet, un dribling, o cifră imposibilă.

„Zero” a devenit astfel nu doar un jucător iubit de fanii de pe Pittodrie, ci și un paragraf aparte în istoria numerelor; dovada că, uneori, fotbalul e mai mare decât regulile lui.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google