exclusiv Poartă pe umeri numele tatălui, dar vrea să se facă cunoscut prin talentul său. Patrick Dulcea își dorește să ajungă la naționala României: ”La FC Argeș nu am avut atât de multe șanse să joc”

Ramona Ionescu , Andrei Mazurchievici | Publicat: 28.08.2025 11:44 | Actualizat: 28.08.2025 14:14
Patrick Dulcea (20 de ani) îi calcă pe urme tatălui său. Acum el este în centrul atenției în lumea fotbalului românesc, deși mulți iubitori ai sportului ”rege” îl recunosc ca fiind fiul lui Adrian Dulcea, fostul antrenor de la Naționala U21 a României.
Patrick Dulcea a oferit un interviu exclusiv pentru iAMsport.ro, unde a vorbit despre cum a reușit să îi calce pe urme tatălui său, Adrian Dulcea. Împrumut la Unirea Slobozia, mijlocașul ofensiv vrea să depășească performanțele tatălui său în fotbal.
Patrick Dulcea: ”Prima dată am fost fanul tatălui meu”
Cum merg lucrurile pentru tine la vârsta de 20 de ani pe plan profesional?
Lucrurile merg din ce în ce mai bine, zic eu, pentru că am reușit să fac pasul de la Liga a 2-a la Liga 1 și să acumulez meciuri, să joc cât mai mult. Asta îmi doresc și asta vreau să fac cel mai mult.
De la ce vârstă practici fotbal?
Am început să joc fotbal încă de la vârsta de 6 ani, cred. Eram des luat de către mama mea pe stadion. Pentru că tatăl meu e fost fotbalist și mergeam la meciurile lui. Și cred că asta m-a făcut să mă înclin către acest sport.
Când și cum ți-ai dat seama că vrei să fii fotbalist? Cum îți amintești primele tale interacțiuni cu mingea?
Mereu am avut așa, o simpatie, pentru minge. Mereu ieșeam afară să mă joc cu mingea, cu prietenii mei și cred că asta m-a făcut să mă apuc de acest sport, văzându-l pe tatăl meu că face asta și câștigă bani din asta, dar și pentru că este fericit pentru că face acest lucru.
Care este prima amintire clară pe care o ai de la un meci de fotbal?
Cred că primul meu gol de când eram mic. Asta îmi amintesc cel mai bine. Am avut un meci, tot așa, am jucat cu o școală de fotbal din Craiova, parcă, și am marcat primul meu gol. A fost un sentiment unic pentru mine, mai ales că eram atâta de mic. A fost foarte special.
Ai fost mai întâi fan al tatălui tău sau ai descoperit fotbalul prin alți jucători care îți plăceau la televizor?
Prima dată am fost fanul tatălui meu, mă duceam la meciuri. După am început să văd cât mai mulți fotbaliști și să îi apreciez pentru cum joacă.
Cum era atmosfera acasă după meciurile tatălui tău?
Depinde ce făcea la acele meciuri. Dacă câștiga, era o atmosferă bună. Dacă pierdea, era mai puțin bună. Dar și dacă pierdea, eu încercam să îl ajut, să îl încurajez, chiar dacă nu știam eu mare lucru la acea vârstă. Eu încercam să îl încurajez.
Ți-a explicat ce înseamnă victoriile și înfrângerile?
Da, sigur. Nici nu trebuia să îmi mai explice pentru că îl vedeam după meciuri și am înțeles cu timpul ce înseamnă să cotigi sau să pierzi un meci.
Patrick Dulcea: ”Lumea a început să nu mă mai asocieze cu tatăl meu”
Ți s-a întâmplat vreodată, când erai copil, ca lumea să te recunoască pe stradă drept fiind „fiul lui Adrian Dulcea”? Cum te făcea să te simți?
Da. Mi s-a întâmplat mereu și încă mi se întâmplă chestia asta. Sincer, deja mă bucură faptul că lumea a început să nu mă mai asocieze neapărat cu el și să mă ia cum sunt eu, de fapt, și să vorbească de fotbalistul Patrick Dulcea, nu neapărat de fiul fostului fotbalist Adrian Dulcea.
Care este cel mai important sfat pe care ți l-a dat?
Mereu mă sfătuiește, zilnic îmi dă sfaturi. Cred că cel mai important este să fac treaba asta cu zâmbetul pe buze că este cea mai frumoasă meserie din lume pe care o poți practica. Îmi spune să joc fotbal cu plăcere.
Greutatea numelui a fost un dezavantaj pentru tine?
Nu știu ce să zic. Cred că în anumite momente m-a dezavantajat pentru că lumea mă percepea ca ”fiul lui Dulcea”, dar cred că eu mi-am demonstrat valoarea de fiecare dată când am putut și când am fost băgat în teren am demonstrat că sunt bun și că nu sunt fiul lui.
Cine te-a dus prima dată la antrenamente? Îți amintești ce vârstă aveai și cum a fost acel moment?
Tatăl meu m-a dus prima dată la antrenamente. Țin minte, m-am apucat la Școala de Fotbal Dani Coman. El m-a dus la acea școală de fotbal.
Cum gestionezi tu relația tată-fiu, având în vedere că tatăl tău a fost jucător, acum e antrenor, iar tu ești jucător la început de drum?
Este o relație frumoasă să zic așa. El știe ce greșesc după meciuri sau chestii de genul și poate să mă sfătuiască mereu cu ce am făcut bine, ce nu am făcut bine la momentul acela. Și este o relație frumoasă și delicată
Pune mai multă presiune pe tine?
Nu, nu pune presiune pe mine. Niciodată nu m-a forțat cu anumite chestii sau să îmi fi spus ceva, presiune. Mereu m-a încurajat și mi-a zis să fac asta pentru că îmi place mie, nu pentru că îi place lui. A fost foarte deschis cu mine și foarte echilibrat în relația pe care o avem
Când te-a felicitat ultima dată tatăl tău?
El mă felicită, dar nu cred că vreodată a exagerat cu felicitările. Adică mereu a încercat să fie cât mai realist, să nu exagereze, nici dacă am pierdut, cu criticile, nici aia am câștigat, cu încurajările. Cred că a fost foarte echilibrat, să zicem, din discuțiile pe care le aveam după meciuri
”La FC Argeș nu am avut atâta de multe șanse să joc”
Deși la FC Argeș nu a avut minute în teren, Patrick Dulcea a reușit să impresioneze încă din primul amical la Unirea Slobozia. Mândru că a intrat în echipa ialomițenilor, mijlocașul își dorește performanță la formația antrenată de Andrei Prepeliță.
Cum ai primit vestea împrumutului la Unirea Slobozia și ce te-a convins să accepți?
M-a făcut să accept faptul că la FC Argeș nu am avut atâta de multe șanse să joc. Asta am hotărât cu conducerea clubului FC Argeș și staff-ul tehnic că ar fi mai bine să vin la Slobozia și să acumulez cât mai multe meciuri și minute. Până la urmă este Liga 1 și sunt foarte fericit că am venit aici.
Care este impresia ta după primul meci jucat cu Slobozia, un amical cu CS Concordia Chiajna unde ai și marcat?
Am intrat foarte bine și am fost foarte fericit că am reușit după doar 45 de minute să aduc aportul la echipă, să marchez și să câștigăm cu 1-0.
Te-ai obișnuit rapid cu stilul de joc al domnului Prepeliță?
Da, foarte rapid. Deja eu îl știam pe dansul de la FC Argeș. Când era la FC Argeș eu eram încă la Farul Constanța, la juniori. Dar știam că este un antrenor foarte bun și fix în perioada aceea a adus echipa în play-off, FC Argeș.
Pune presiune pe tine? Ce îți cere cel mai mult?
Nu, nu pune presiune pe mine. Dimpotrivă, oamenii de aici m-au primit foarte bine și au știut foarte bine cum să se comporte cu jucătorii tineri. Mereu m-au încurajat și el, cât și ceilalți antrenori. M-au sfătuit să fiu cât mai liniștit, cât mai calm. Mi-au spus să îmi văd de jocul meu și să joc pe calitățile mele ca să iasă jocul.
Ce simți când joci pentru Națională U19?
Da, este o mândrie. Cred că e cea mai mare mândrie, de departe. Vreau să continui să joc pentru Națională. Cine știe, de ce nu, să joc cât mai rapid și la Națională mare.
Care crezi că sunt punctele tale forte ca mijlocaș ofensiv și ce mai ai de îmbunătățit?
Cred că punctele mele forte sunt driblingul și viziunea. De îmbunătățit e clar, trebuie să mă îmbunătățesc în toate, dar mai ales în forță.
Care este obiectivul pe care îl ai în noul sezon la Unirea Slobozia?
Să joc cât mai multe meciuri, să fiu sănătos, în primul rând, să marchez cât mai multe goluri, să pasez decisiv. La Națională sper să fiu convocat, dar asta doar prin evoluțiile mele pot să conving lumea să ajung acolo.
”O să mă întorc la FC Argeș”
Fericit că a intrat în familia ialomițenilor, Patrick Dulcea așteaptă cu nerăbdare revenirea la FC Argeș.
Ce ai vrea să le transmiți celor care te apreciază, suporterilor de la FC Argeș, dar și de la Unirea Slobozia?
Suporterilor de la FC Argeș le transmit că o să mă întorc acolo până la urmă că încă am contract cu ei. Suporterilor noștri vreau să le transmit să aibă încredere în noi și să vină cât mai mulți la stadion pentru că ne ajută foarte mult când îi avem alături de noi.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite

















