Alex Chipciu, tensionat la maximum după remiza cu Petrolul. Ce a făcut jucătorul lui Ioan Ovidiu Sabău

Mădălina Gavrilă | Publicat: 10.08.2025 00:37 | Actualizat: 10.08.2025 00:38
Universitatea Cluj a terminat la egalitate meciul din etapa a cincea din SuperLiga, 1-1 cu Petrolul Ploiești. La finalul partidei, jucătorul lui Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani), Alex Chipciu (36 de ani), a luat o decizie care nu îi stă în fire.
Formația ardeleană a reușit să deschidă scorul pe tabela de marcat după 44 de minute de joc, prin Jovo Lukic, iar în minutul 71, Petrolul Ploiești a reușit să egaleze prin Bogdan Marian.
În urma rezultatului de egalitate, U Cluj se situează pe locul 6 în clasamentul din SuperLiga, cu 6 puncte acumulate, în timp ce Petrolul este pe locul 9, cu 5 puncte.
Alex Chipciu, nu a vrut să vină la flash-interviu
Alex Chipciu este aproape nelipsit de la interviurile de la finalul meciurilor, însă de data aceasta ceva l-a supărat atât de tare pe căpitanul ardelenilor încât a decis să nu se prezinte în fața camerelor, potrivit Digi Sport.
Chipciu s-a arătat nervos încă din timpul meciului, atunci când fundașul ”găzarilor”, Bogdan Marian, a trimis mingea în poartă.
Căpitanul l-a certat pe Thiam că nu a dublat, care a primit critici inclusiv de pe banca tehnică.
U Cluj, în criză de formă
Una dintre surprizele plăcute ale campionatului trecut, Universitatea Cluj are parte de un start de sezon dificil. Fără victorie în ultimele patru etape din campionat, formația ardeleană și-a dezamăgit suporterii și în Europa.
Revenită după 53 de ani în cupele europene, ”U” a fost eliminată în turul secund din Conference League de cei de la Ararat-Armenia (2-1 la general).
În următoarea rundă, gruparea clujeană va juca în deplasare contra celor de la Farul Constanța.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite
















