exclusiv Banciu a tras o concluzie clară după Rapid - CFR 3-1: ”Dracu' te ia!”
Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Banciu a tras o concluzie clară după Rapid - CFR 3-1: ”Dracu' te ia!”
Rareș Stamate | Publicat: 03.08.2026 21:27 | Actualizat: 03.08.2026 21:27
În cadrul emisiunii pe care o realizează la iAMsport.ro, jurnalistul Radu Banciu a comentat eșecul suferit de CFR Cluj în fața Rapidului, scor 1-3, în a treia etapă a SuperLigii.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Victoria 5-0 cu FC Voluntari și cea 3-0 cu Alashkert au fost urmate pentru CFR Cluj de un eșec clar cu Rapid, 1-3. Scorul ar fi putut lua chiar proporții umilitoare dacă giuleștenii nu s-ar fi retras în apărare în partea secundă.

După ce pierduse și cu Oțelul Galați în prima rundă, scor 1-2, trupa din Gruia a rămas astfel cu numai trei puncte obținute în primele trei etape ale sezonului. Iar în Conference League urmează o dublă de foc, cu Tromso, din Norvegia.
Radu Banciu, convins: ”Nu suntem în stare să eliminăm decât niște insecte ușor de strivit”
În ziua din urma partidei din Giulești, Radu Banciu a concluzionat că rezultatul de la Rapid - CFR demonstrează tocmai faptul că echipele românești nu pot face față nici echipele de nivel similar în Europa.
”Ați văzut că CFR Cluj s-a înclinat rău de tot aseară la Rapid, o înfrângere care cumva pune în balanță și meciul cu Tromso. Returul se va juca la Cercul Polar, dar meciul tur e la Cluj, pe Constantin Rădulescu.
Nu e în cea mai bună formă totuși CFR, care a trecut grăpiș, grăpiș de Alashkert, ăia din Armenia. Dar cred că meciul cu Tromso va fi unul complicat.

La adversari de valoare echivalentă, am văzut că asta s-a întâmplat și la Craiova cu Levski, dracu' te ia! Adică noi nu suntem în stare să eliminăm decât țânțari, muște, insecte ușor de strivit.
Imdiat cum echipa e cam de același calibru...”, a comentat ”Consulul”, la iAM Banciu.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







