CCA sare în apărarea lui Istvan Kovacs după controversele de la U Cluj - Buzău 2-1. Pedeapsa pe care o riscă buzoienii

Universitatea Cluj - Gloria Buzău, 2-1, etapa 22 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): CCA sare în apărarea lui Istvan Kovacs după controversele de la U Cluj - Buzău 2-1. Pedeapsa pe care o riscă buzoienii
Foto: Sport Pictures  |   Universitatea Cluj - Gloria Buzău, 2-1, etapa 22

Denisa Ștefan   |   Publicat: 19.01.2025 14:40   |  Actualizat: 19.01.2025 15:49

Meciul dintre Universitatea Cluj și Gloria Buzău, scor 2-1, s-a soldat cu o serie de acuze grave ale oaspeților, iar Comisia Centrală a Arbitrilor este hotarâtă să ia atitudine. 

În partida dintre Universitatea Cluj și Gloria Buzău, primii care au deschis scorul au fost elevii lui Eugen Neagoe, prin Ricardo Matos, în minutul 35.

Cu toate acestea, scorul a fost întors în ultimele minute, atunci când ”Studenții” au înscris de două ori din penalty ('84, '90+1), prin Dan Nistor.

Ambele decizii au fost luate după ce arbitrul George Cătălin Roman a fost chemat la VAR de către Istvan Kovacs.

Budescu și Neagoe, acuzații grave împotriva lui Istvan Kovacs

Originar din Carei, Kovacs este locuitor al Clujului, lucru ce i-a determinat pe buzoieni să acuze că formația lui Sabău a fost favorizată.

După acuzele lui Constantin Budescu și ale lui Eugen Neagoe, Comisia Centrală a Arbitrilor a hotarât să ia măsuri și să facă plângere la Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, conform Gsp.

Decizia CCA abordează unul dintre articolele Regulamentului Disciplinar. În Articolul 52, care prevede ”Comportarea jignitoare, calomnioasă și declarații care afectează imaginea fotbalului”, se nuanțează că jucătorii sau antrenorii care încalcă regulamentul vor putea fi suspendați între două și șase partide.

Ba mai mult, suspendarea crește dacă este săvârșită prin intermediul media, în acest caz la interviurile de la finalul partidei.

Ce prevede Articolul 52 din Regulamentul FRF

Dacă Comisia de Disciplină a FRF va ajunge la concluzia că declarațiile lui Constantin Budescu și Eugen Neagoe au fost o formă de atingere a imaginii publice sau a reputației lui Istvan Kovacs, atunci cei doi vor fi sancționați în conformitate cu regulamentele.

”1. Fapta unei persoane care prin orice mijloace, cum ar fi gesturi sau cuvinte jignitoare, aduce atingere onoarei, reputaţiei, demnităţii sau imaginii publice a unei persoane, se sancţionează astfel:

a. dacă autorul este un jucător sau antrenor, cu măsura suspendării de la 2 la 6 jocuri;
b. dacă autorul este un oficial sau oficial asimilat, cu măsura suspendării de la 2 la 6 luni.

2. Dacă fapta arătată la alin. 1 a fost săvârşită prin intermediul mass-media, sancţiunile vor fi următoarele:

a. dacă autorul este jucător sau antrenor, membru al echipei tehnice ori oficial cu statut de angajat al clubului, cu suspendare de la 4 la 8 jocuri şi, respectiv, de la 8 la 12 jocuri,în caz de recidivă;

b. dacă autorul este oficial asimilat (finanţator, sponsor, alţii asemenea), acesta va fi sancţionat cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal de la 6 la 12 luni la prima abatere; la fiecare abatere următoare, sancțiunea aplicată oficialului va fi stabilită prin dublarea sancțiunii aplicată anterior, iar clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a 3 puncte din cele obţinute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară.

3. În cazul sancţionării jucătorilor/antrenorilor/echipă tehnică/oficial, cuantumul penalităţilor sportive aplicabile pentru săvârşirea abaterilor de mai sus, este prevăzut în anexa la prezentul regulament.

4. În cazul sancţionării oficialilor conform prevederilor alin. 2, lit. b, al prezentului articol, penalitatea aplicată este de la 5000 lei la 200.000 de lei la prima abatere; la fiecare abatere următoare, sancțiunea aplicată oficialului se va stabili prin dublarea sancțiunii aplicată anterior.

5. Declarațiile făcute de persoanele arătate la art. 4.1, lit. a) - g), care sunt de natură să prejudicieze în orice mod imaginea fotbalului cum ar fi, dar fără a se limita la: corectitudinea desfășurării jocurilor de fotbal, cele privind prestația arbitrilor, încălcarea unor prevederi regulamentare, activitatea unor persoane care intră sub incidența prezentului regulament, plata unor sume de bani pentru stimularea partenerilor de competiție sau altele asemenea și care nu sunt dovedite, se sancționează la prima abatere cu măsura suspendării de la 8 la 16 jocuri pentru jucători sau antrenori și de la 6 la 12 luni pentru oficiali și penalitate sportivă dela 5000 lei la 300.000 de lei, iar clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a 3 puncte din cele obţinute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară. În caz de recidivă, penalitatea sportivă se va dubla.

6. Penalitățile sportive aplicate în condițiile alin. 2, lit. b) și alin. 4 din prezentul articol, pot depăși maximul general prevăzut la art. 20, alin. 2 din prezentul regulament.

7. Cluburile ai căror jucători, antrenori sau oficiali afectează, în orice fel, imaginea unei competiții prin săvârșirea unor fapte de natură să ducă la discreditarea acesteia, se sancționează cu excluderea din competițiile în curs/sau viitoare de la una la două ediții competiționale.

8. Comportarea jignitoare față de public se sancționeaza potrivit prezentului articol”, prevede Articolul 52 din Regulamentul FRF.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

U Cluj - FCSB 0-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Ocazii de ambele părți, dar tabela rămâne neschimbată

Victorie importantă pentru Farul la Voluntari! Constănțenii intră în zona de play-off, în timp ce ilfovenii sunt în criză

Răducioiu nu s-a mai abținut după criticile suporterilor lui Dinamo: ”Devin un câine foarte rău și pot face rău!”

OFICIAL | Florin Răducioiu a revenit la Dinamo! Ce funcție va ocupa componentul Generației de Aur

Mazilu ar putea pleca de la Dinamo în iarnă! Două cluburi din SuperLiga au intrat pe fir

Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”

Cele mai citite

Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Editorialisti  |  01 Noiembrie 2026, 18:40
1.
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”

SuperLiga  |  31 Octombrie 2026, 14:19
2.
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
SuperLiga  |  02 Noiembrie 2026, 15:31
3.
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
Știri de ultimă oră din sport
Șansă pentru Daniel Bîrligea! Frosinone a făcut anunțul

Serie A   |  02 Noiembrie 2026, 20:38
Șansă pentru Daniel Bîrligea! Frosinone a făcut anunțul
Victorie importantă pentru Farul la Voluntari! Constănțenii intră în zona de play-off, în timp ce ilfovenii sunt în criză
Victorie importantă pentru Farul la Voluntari! Constănțenii intră în zona de play-off, în timp ce ilfovenii sunt în criză
SuperLiga   |  02 Noiembrie 2026, 19:52
Victorie importantă pentru Farul la Voluntari! Constănțenii intră în zona de play-off, în timp ce ilfovenii sunt în criză
Un nou scandal îl vizează pe Infantino! FIFA ar fi achitat în locul său o datorie de 4 milioane de dolari

Internațional   |  02 Noiembrie 2026, 18:38
Un nou scandal îl vizează pe Infantino! FIFA ar fi achitat în locul său o datorie de 4 milioane de dolari
Scandal la Ferrari după Marele Premiu al Mexicului. Replica lui Leclerc după nemulțumirea lui Hamilton

Formula 1   |  02 Noiembrie 2026, 17:53
Scandal la Ferrari după Marele Premiu al Mexicului. Replica lui Leclerc după nemulțumirea lui Hamilton
OFICIAL | Florin Răducioiu a revenit la Dinamo! Ce funcție va ocupa componentul Generației de Aur
OFICIAL | Florin Răducioiu a revenit la Dinamo! Ce funcție va ocupa componentul Generației de Aur
SuperLiga   |  02 Noiembrie 2026, 17:16
OFICIAL | Florin Răducioiu a revenit la Dinamo! Ce funcție va ocupa componentul Generației de Aur
E gata! Neluțu Varga a anunțat plecarea lui Andrei Cordea de la CFR Cluj: ”1.000.000 de euro”

SuperLiga   |  02 Noiembrie 2026, 14:58
E gata! Neluțu Varga a anunțat plecarea lui Andrei Cordea de la CFR Cluj: ”1.000.000 de euro”
AS.RO Celebrul miliardar mizează pe Ion Ţiriac că va îndeplini visul uriaş al românilor: E omul potrivit să facă asta
Celebrul miliardar mizează pe Ion Ţiriac că va îndeplini visul uriaş al românilor: E omul potrivit să facă asta
RTV Wow! Wow! Wow! Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în mai puțin de o lună: În sfârșit putem să punem ținutele alea suple pe noi. Am ajuns de la L la S
Wow! Wow! Wow! Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în mai puțin de o lună: În sfârșit putem să punem ținutele alea suple pe noi. Am ajuns de la L la S
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
exclusiv A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
Special   |  31 Octombrie 2026, 10:05
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 noiembrie. PSD, reuniune la botezul lui Alfred Simonis. Grindeanu, naș, Ciolacu și Olguța Vasilescu printre invitați

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

U Cluj - FCSB 1-0. Lukic aduce victoria, iar punctele rămân în Ardeal!
SuperLiga   |  22:30
U Cluj - FCSB 1-0. Lukic aduce victoria, iar punctele rămân în Ardeal!
Formula 1 îl aplaudă pe Kimi Antonelli! Mesajele transmise de rivali după performanța istorică
Formula 1   |  21:46
Formula 1 îl aplaudă pe Kimi Antonelli! Mesajele transmise de rivali după performanța istorică
Cornel Dinu, declarații explozive la adresa lui Ionuț Chirilă: ”Nu are ce să caute în fotbal. A avut o implicare în decesul...
Liga 2   |  21:24
Cornel Dinu, declarații explozive la adresa lui Ionuț Chirilă: ”Nu are ce să caute în fotbal. A avut o implicare în decesul lui Cătălin Hîldan!”
Șansă pentru Daniel Bîrligea! Frosinone a făcut anunțul
Serie A   |  20:38
Șansă pentru Daniel Bîrligea! Frosinone a făcut anunțul
Victorie importantă pentru Farul la Voluntari! Constănțenii intră în zona de play-off, în timp ce ilfovenii sunt în criză
SuperLiga   |  19:52
Victorie importantă pentru Farul la Voluntari! Constănțenii intră în zona de play-off, în timp ce ilfovenii sunt în criză
Răducioiu nu s-a mai abținut după criticile suporterilor lui Dinamo: ”Devin un câine foarte rău și pot face rău!”
SuperLiga   |  19:14
Răducioiu nu s-a mai abținut după criticile suporterilor lui Dinamo: ”Devin un câine foarte rău și pot face rău!”
Un nou scandal îl vizează pe Infantino! FIFA ar fi achitat în locul său o datorie de 4 milioane de dolari
Internațional   |  18:38
Un nou scandal îl vizează pe Infantino! FIFA ar fi achitat în locul său o datorie de 4 milioane de dolari
Scandal la Ferrari după Marele Premiu al Mexicului. Replica lui Leclerc după nemulțumirea lui Hamilton
Formula 1   |  17:53